O situaţie interesantă a apărut odată cu explorările meticuloase ale lui Ion Hobana prin volumele unor scriitori recunoscuţi de istoria literaturii române, dar pentru alte motive decât acela de a fi cultivat SF-ul. Până în 1969, când s-a publicat antologia intitulată Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti, singurul literat „clasic despre care reuşiserăm să aflăm că ne bântuia domeniul era Felix Aderca. Dintr-o dată, însă, descopeream că şi alţi scriitori de profesie călcaseră pe terenul utopiei şi al anticipaţiei: nume sonore, precum poeţii Tudor Arghezi, Ion Minulescu şi Victor Eftimiu, prozatorii Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu şi Victor Papilian, eseistul Ion Biberi şi, last but not least, Mircea Eliade. Cartea lui Hobana, care a şi fost încununată în anul următor cu un premiu al Uniunii Scriitorilor, prezenta câte un fragment ales din opera fiecăruia, propunând totodată interpretări menite să lumineze textele respective sub aspectul apartenenţei lor la SF.
