Mai întîi un avertisment normal pentru iubitorii de Middlesex, unul dintre cele mai tari romane din ultimele decenii. Intriga matrimonială nu e de acelaşi nivel, pare mai mult un roman de relaxare, de respiraţie, după acea frescă ultracomplexă.
Pokerul în sine e o lume întreagă. Are regulile lui nici prea simple, dar nici prea complicate, atât cât să fie atrăgător pentru cât mai multă lume. Dacă greşeşti, plăteşti cu jetoane. Dacă greşeşti şi mai mult, plăteşti mai scump, cu degete tăiate ori chiar mai rău. În cartea celor doi tineri autori francezi, pokerul este un pretext şi o metaforă. Acest thriller modern, Poker în Infern, a fost dăruit de Florian Lafani şi Gautier Renault
„Am găsit în mine o dorinţă pe care nicio experienţă din această lume nu o poate satisface; cea mai probabilă explicaţie este că am fost făcut pentru altă lume - iată unul dintre citatele lui Clive Staples Lewis, cunoscut mai simplu ca C.S. Lewis. Tocmai asta, adică o lume diferită de cele cu care ne obişnuise găsim în colecţia de eseuri, Despre lumea aceasta şi despre alte lumi. Pentru că de data aceasta nu mai e vorba de basme, ci de fapte. Lewis explică de ce basmele nu fac parte deloc dintr-o literatură light şi că gusturile celor mici în materie de literatură
Spleen pe Nil! Aşa l-ar fi sfătuit Baudelaire pe Naghib Mahfuz să-şi boteze manuscrisul. Dar Parisul este prea departe, iar în Cairo decadenţa renaşte-n aprilie, «luna prafului şi a minciunilor», pentru a se dizolva apoi în alambicul plin de haşiş. Dar nu apatia şi drogul îi anesteziază pe eroii lui Naghib Mahfuz, ci numai o compulsivă pălăvrăgeală fără sfârşit. Pălăvrăgeală pe Nil face parte din categoria operelor menite să reflecte o societate egipteană căzută în debusolarea malignă, lăsată-n urmă de perioada colonială.
BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni! După cărţile de dragoste şi cele de aventuri, a venit acum rândul cărţii româneşti (că tot a fost ziua naţională)! Aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte a unui autor român, scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! Cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 200 de lei!
Acum, când toată lumea discută despre cartea anului 2011, eu o citesc pe cea premiată anul trecut şi anume Ion Vianu - Amor intellectualis. Mă gândesc chiar să-mi fac din aceasta simplă coincidenţă un obicei, transformat eventual într-un ritual în câţiva ani, deoarece îmi asigură o (minimă) obiectivare şi distanţă critică faţă de o carte a momentului, adulată sau urâtă vreme de câteva zile sau luni, de (prea) multe ori prin raportare nu atât la valoarea ei strict literară, cât mai ales la persoana autorului...
Romanul Darul, al domnişoarei Cashore, începe în cel mai dramatic mod cu putinţă – o tânără domniţă pătrunde într-un castel, scoate din circulaţie gărzile, se luptă cu un personaj necunoscut (dar care nu face parte dintre cei din castel), apoi eliberează un bătrân deţinut în temniţele respectivului castel şi-l duce într-un loc sigur. Şi cartea continuă în acelaşi ritm trepidant, făcându-l pe cititor să n-o lase din mână până n-o termină.
Cartea aceasta se cheamă viaţă, iar Luis Landero se cheamă creator. Suflă peste nişte cuvinte, peste nişte întâmplări simple şi le umple de vigoare, de suflu, de mişcare. Croşetează un labirint de povestiri, de momente, de amintiri ale unui personaj ajuns la capătul vieţii. Şi toate lucrurile făcute şi nefăcute capătă o altă dimensiune, o altă importanţă.
Un eveniment cultural de excepție, Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), un proiect independent, iniţiat în 2008 de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, marchează sfârșitul de an cultural. Iubitorii de literatură au ocazia să participe, timp de trei zile, de miercuri până vineri, la Clubul Ţăranului din cadul MŢR, la lecturi publice şi dezbateri cu scriitori importanţi şi manageri culturali din Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Croaţia, Bulgaria şi România.
De ce să citeşti recenzii de film? Ce, n-avem ochi să vedem şi singuri cum e filmul? Asta-i o reacţie populistă împotriva criticilor de film care şi-au tot pierdut din putere în ultimii 20 de ani. Locul le-a fost luat de ratinguri, steluţe, campanii de promovare covârşitoare. Industria filmului comercial a înţeles că atâţia bani investiţi nu mai pot depinde de capriciile unui om, criticul. Adică cum? Eu cheltui sute de milioane de dolari şi vine unul şi spune că i-am aruncat aiurea pe geam şi-mi mai şi afectează vânzările.
Iar m-am specializat în cărţile pentru copii şi zău dacă îmi pare vreun pic rău. Oferta este foarte bogată, de parcă un tren întreg încărcat cu fantezie a deraiat undeva, deasupra noastră, şi s-a vărsat peste lume.
Puţini au putut să descrie frământările unei familii tulburate, folosindu-se de umor, fără a cădea în grotesc. Bora Ćosić reuşeşte să redea sensibilitatea unui preadolescent ce-asistă la bizareriile unui spaţiu familial dominat de un tată alcoolic, de o mamă anxioasă şi de un bunic veşnic pus pe harţă şi ursuz. Tabloul familial nu este unul sumbru. Replicile şi culorile sunt vii atunci când lumea este filtrată prin ochii unui copil aflat în căutarea acelor soluţii ieşite din comun.