Piper Kerman s-a născut într-o familie din care fac parte medici, avocați și educatori. În anul 1993 a intrat într-o relație amoroasă cu o altă femeie, care făcea trafic cu heroină, Kerman ocupându-se cu spălarea banilor câștigați în urma acestei operațiuni. În anul 1998 este acuzată de spălare de bani, pledează vinovată, și începând cu anul 2004 este încarcerată timp de un an într-o închisoare de maximă securitate din Danbury, Connecticut.
Well, trebuie să mărturisesc. Nu prea mă dădeam în vânt după Frédéric Beigbeder și cărțile sale. El mi se părea infatuat și nesuferit, cărțile suficiente și fals cinice. Dar când am citit Oona & Salinger, domnul Beigbeder și-a șters toate păcatele. Căci cartea aceasta este cu totul altfel decât cele scrise până acum.
Sunt cărți care te însoțesc toată viața, din clipa în care le-ai terminat de citit. Viața acestui băiat de Tobias Wolff (ed. Publica) este, pentru mine, una dintre ele. O lectură amăruie, pe alocuri tristă, pe alocuri amuzantă, care m-a dus înapoi în timp, în propria copilărie.
Când am citit Cronicile genocidului, mi s-a părut o carte incomodă, dar a fost un exercițiu de lectură foarte interesant și plăcut. Radu Aldulescu știe să pună o lumină rece, crudă, pe epoci și oameni, pe moravuri și sentimente, astfel încât cititorul devine părtaș la o devoalare precisă, la o recunoaștere implicită a propriilor fragilități și la o aducere-aminte de multe ori dureroasă a perioadei comuniste și a celei post-decembriste.
Bani isteți, copii isteți de Dave Ramsey împreună cu fiica sa Rachel Cruze (ed. Publica) este o lectură perfectă pentru vacanța aceasta, căci cu siguranță va rezolva micile sau marile dispute de familie. Este o carte pe care am recomandat-o multor cunoscuți care nu mai știau ce argumente să folosească în dialogurile cu cei mici (sau nu chiar atât de mici), ori cum să îi ajute să capete încredere, responsabilitate și o viziune sănătoasă asupra vieții.
Știți că iubesc scriitura lui Grossman, știți că fiecare carte a sa este unică, este altfel. David Grossman este un filigranist al textului și un maestru al povestirii.
Mi-am petrecut după-amiaza de ieri citind Exorcizat, de Radu Găvan. O carte în care nu se întâmplă multe, acțiunea e mai degrabă liniară, dar personajul principal te ține alături de la început până la final. Un roman psihologic, introspectiv, despre frici, demoni, disperare, supraviețuire, iubire.
Cînd Edmund Hillary a cucerit Everestul în 1953, a fost însoţit de şerpaşul Tenzing Norgay. Şi înainte, şi după aceea, în cele mai multe expediţii organizate de occidentali, şerpaşii au fost eroii din fundal. În august 2008, cînd unsprezece alpinişti şi-au pierdut viaţa pe K2, cel mai periculos vîrf din lume, doi dintre şerpaşi au supravieţuit.
Editura Humanitas se grăbeşte să împărtăşească cu dumneavoastră o bucurie care se cuvine să fie a noastră, a tuturor: a apărut în Olanda, la Editura De Bezige Bij din Amsterdam, în traducerea lui Jan Willem Bos, al treilea volum al romanului Orbitor. După germană, franceză, bulgară, suedeză şi norvegiană, neerlandeza este cea de-a şasea limbă străină în care trilogia Orbitor (peste 1500 de pagini) va fi citită integral. Primul volum al trilogiei Orbitor a aparut deja în engleză, maghiară şi italiană.
Să ajungi să decizi suspendarea unei ediții a unui festival de literatură din cele trei pe care le are îara asta, mi se pare grav. Înseamnă că ai epuizat toate căile, că nu mai vezi altă ieșire și alegi să îngheți un proiect remarcabil pentru ca mai târziu să nu ajungi să porți etichete rușinoase. Aseară am primit comunicatul pe care îl veți citi mai jos. Nu pot să nu duc dorul festivalului, nu pot să nu mă întreb până la ce nivel au ajuns presiunile politice astfel încât echipa lui Dan Lungu să ia această decizie.
Editura Publica și librăriile Cărturești vă invită joi, 25 iunie, ora 18:30, în Grădina secretă Cărturești Verona (strada Pictor Arthur Verona 13-15) unde va avea loc lansarea cărții Cronicile vulpii. Amintiri din liceul anilor '90, semnată de Paul Slayer Grigoriu.
Editura Publica vă invită miercuri, 24 iunie, ora 19:00, la LOKAL (str. Mihai Eminescu 57) unde va avea loc lansarea cărții RO-KIT. Identitate românească în 50 de componente, semnată de Alexe Popescu și Doru Someșan. Lansarea cărții va fi urmată de un DJ set Electric Brother.
