Ce poți să îți dorești după o săptămână aglomerată, în care ai rezolvat o grămadă de lucruri, acasă și la birou? Puțină liniște, puțin timp pentru tine. Câteva ore de lectură, pe canapeaua confortabilă de acasă ori într-un foișor din parc. Oricum, un décor romantic și prietenos, care să se asorteze cu recomandarea mea de lectură: Miracolul, de Nicholas Sparks.
Nu știu câți dintre noi au citit Biblia de la un capăt la altul, sau măcar Noul Testament. Nu sunt texte asupra cărora să te apleci de bunăvoie, dacă nu ai o nevoie spirituală, dacă nu e nici un gol de umplut în suflet. Evangheliile gnostice sunt texte de mare importanță pentru cei care vor să cunoască începuturile creștinismului. Dintotdeauna a existat ideea că Evangheliile consacrate, incluse în Noul Testament, nu sunt toate textele esențiale care stau la temelia creștinismului. Iar teoria aceasta – susținută de unii, contestată de alții – și-a găsit corespondent în realitate abia în secolul trecut. În 1945, la Nag Hammadi, în Egipt, au fost descoperite 52 de texte evanghelice secrete, care au pus pe jar deopotrivă lumea academică și pe cea religioasă. Volumul de față cuprinde cinci texte gnostice de primă importanță: Evanghelia Adevărului, Evanghelia după Filip, Evanghelia Egiptenilor, Evanghelia după Maria și Evanghelia după Toma.
Clay Jensen se întoarce acasă de la şcoală şi găseşte pe verandă un pachet ciudat, adresat lui. Înăuntru descoperă mai multe casete înregistrate de Hannah Baker – colega lui de care era îndrăgostit –, care s-a sinucis cu două săptămâni în urmă. Vocea lui Hannah îi dezvăluie că există treisprezece motive pentru care a decis să-şi pună capăt vieţii. Clay este unul dintre ele. Dacă va asculta casetele, va afla şi de ce. Clay îşi petrece noaptea străbătând oraşul, cu Hannah pe post de ghid. Devine martor la durerea ei şi află adevărul despre el însuşi – un adevăr pe care nu şi-a dorit niciodată să îl înfrunte. „Totul contează, susţine Hannah şi explică apoi cum s-a înlănţuit totul, cum bulgărele de zăpadă a devenit din ce în ce mai mare, cum zvonurile împotriva cărora n-a reuşit să lupte s-au tot înmulţit până ce a simţit că nu mai poate face faţă.
Poveşti neterminate, iată un titlu foarte cinstit: sînt texte rămase în stadiu neprelucrat sau neterminat semnate de J.R.R. Tolkien strînse şi editate foarte atent de fiul său Christopher. Ca mulţi alţi moştenitori zeloşi, şi acesta şi-a făcut un renume de apărător neînfricat al drepturilor de autor. S-a certat şi cu casa producătoare a filmului Stăpînul inelelor pentru neconcordanţe cu povestea, dar şi pentru impardonabile întîrzieri cu plata drepturilor.
Fraţii Strugaţki sunt printre puţinii scriitori de literatură SF din estul Europei care au reuşit să fie admiraţi şi apreciaţi în întreaga lume. În opera lor, romanul Melcul pe povârniş joacă un rol deosebit, reprezentând un adevărat moment crucial. Până în 1965 – când au scris romanul cu pricina – fraţii Strugaţki fuseseră autorii unor cărţi de succes, cărţi care prezentau un viitor luminos al omenirii, un viitor în care pământenii cuceriseră cosmosul şi ajutau alte specii inteligente să străbată calea dificilă spre progres. Romane precum Ţara norilor purpurii sau E greu să fii zeu oglindiseră, într-un fel, triumful ideologiei comuniste în literatura SF.
Toxic este o carte atât de subțire încât poate fi citită în maximum o oră sau chiar mai puțin. Și nu m-aș fi gândit să scriu ceva despre ea, dacă nu s-ar fi întâmplat recent moartea lui Whitney Houston. Am găsit unele apropieri între Françoise Sagan și Whitney Houston. Poate nu sunt foarte relevante, dar oricum există. Erau lovite amândouă de o neliniște permanentă, erau agitate, trăiau tumultuos, părea că pentru ele singurătatea este imposibil de trăit.
Premiul literar Man Asia a fost câștigat anul acesta de autoarea sud-coreeană Shin Kyung-sook, pentru romanul Please look after mom, povestea emoționantă a dispariției unei mame. Shin Kyung-sook s-a aflat în competiție cu scriitorii Amitav Gosh, Banana Yoshimoto, Tahmima Anam, Haruki Murakami. Romanul, vândut în 2 milioane de exemplare în Coreea de Sud, a fost tradus până acum în 32 de țări.
Fie că ne place sau nu să acceptăm ideea, oamenii sunt de mai multe feluri. Înalţi, slabi, graşi, inteligenţi, naivi. Bogaţi. Şi săraci. Lumea copiilor săraci din oraşul brazilian Bahia, aşa cum vine ea desenată de scriitorul Jorge Amado în Căpitanii nisipurilor, are accente crude, impresionante. Este greu de digerat pentru cineva care trăieşte în alt secol şi are, de pildă, pantofi în picioare şi o brioşă pe birou.
Aflat la cea de-a 17-a ediție, Premiul Orange pentru Ficțiune se acordă exclusiv scriitoarelor și celebrează excelența și originalitatea literaturii feminine. Lista scurtă a Premiului Orange pentru Ficțiune 2012 va fi anunțată pe 17 aprilie. Pe 29 mai va avea loc o lectură din titlurile concurente pentru marele premiu, iar a doua zi, pe 30 mai, va fi decernat.
Suntem în Cracovia anilor 90, la un concert de muzică clasică. Vioara sună dumnezeiește în mâinile unei femei mature, tristă și timidă. Instrumentul muzical este moștenit de la tatăl ei adoptiv, care l-a și creat, în niște împrejurări demne de documentarele istorice despre Holocaust. Așa începe micul roman Vioara de la Auschwitz, care a ajuns bestseller internațional la mai bine de zece ani de la moartea autoarei sale, Maria Angels Anglada.
În urmă cu vreo 12 ani am fost curioasă în legătură cu doctrina Kabbalei, așa că m-am abonat la un curs online și de atunci primesc în fiecare zi o mostră de spiritualitate evreiască. Bnei Baruch, unul dintre cele mai mari grupuri pentru studierea Kabbalei, a fost înființat de profesorul Michael Laitman, care ține zilnic pe website-ul său lecții de spiritualitate pentru peste două milioane de persoane. Nu este doar un grup de studiu, este un grup de descifrare a secretelor spiritualității antice, dar și un refugiu din calea dezumanizării și a desacralizării contemporane.
Plăcerile bărbaților, de Kate Williams. Londra, pe la 1840, chiar la începuturile revoluției industriale. Regatul Unit e împărțit în săraci și bogați, nu există clasă de mijloc. Există bogații opulenți, indolenți, care dispun de viețile și sentimentele celorlalți după bunul plac. Și există săracii – unii săraci lipiți, care nu au ce mânca zile în șir, și săracii cu lustru, care își ascund rușinea sub spoiala unei respectabilități îndoielnice. Ei sunt negustorii altădată bogați și vestiți, acum uitați și falimentari.
