Editura Art continuă să lanseze romane grafice de excepție, alături de titluri importante din literatura universală și albume de artă și fototgrafie.
Un spațiu mai bine organizat, proiecțiile de film, dezbaterile editorilor și mai multe evenimente decât la edițiile anterioare ale Bookfest – acestea sunt elementele care diferențiază acest târg de carte, în opinia directorului executiv AER, Mihai Mitrică.
Mai puține edituri, un spațiu mult mai generos, în care vizitatorii se vor simți vedete pe covorul roșu, proiecții de filme și dezbateri privind lumea editorială, acesta este, la prima vedere, Bookfest 2012. Târgul internațional de carte a fost inaugurat azi la prânz, în prezența oficialităților.
Cea de a VII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizată de Asociația Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România, va începe miercuri, 30 mai și va ține până duminică, 3 iunie, spațiul de desfășurare fiind pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 din Complexul Expozițional Romexpo. Vizitatorii salonului vor avea intrarea liberă, accesul făcându-se după următorul program: pe 30 și 31 mai (miercuri și joi), între 10:00 și 20:00, pe 1 și 2 iunie, între 10:00 și 22:00, iar pe 3 iunie, între 10:00 și 20:00.
La numai o săptămână de la încheierea primei ediții a Galei Industriei de Carte din România, echipa Headsome Communication a reușit înscrierea celor 10 titluri finaliste la categoria Cea mai frumoasă carte – Concepție grafică și Carte ilustrată în expoziția
Radio România Junior, singurul post public din Europa destinat copiilor şi părinţilor, este finalist în cadrul New York Festivals International Radio Program and Promotion Awards, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de acest gen din lume.
Am așteptat trei zile înainte de a mă apuca să scriu despre prima ediție a Galei Industriei de Carte din România – Bun de Tipar. Primele sentimente au fost un soi de melanj din care m-am ferit să extrag ceva, de teamă să nu emit judecăți greșite.
Prima ediție a Galei Industriei de Carte din România a avut loc vineri, 11 mai, în Aula Bibliotecii Naționale a României. Juriul a fost format din Eugen Negrici (președinte), Ioan Stanomir (eseist), Simona Kessler (Simona Kessler International Copyright Agency), Florin Bican (Institutul Cultural Roman), Daniel Nazare (Directorul Bibliotecii Judetene „George Barițiu, Brsov), Liviu Moraru (specialist / tipografie) și Dinu Dumbravician (Universitatea Națională de Arte). Iată lista premiilor:
Vineri, 11 mai, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Splaiul Unirii nr. 22, intrarea prin aripa Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional), vor fi anunțați câștigătorii primei ediții a Galei Industriei de Carte din România – BUN DE TIPAR . Accesul la Gală se face pe bază de invitaţie. Iată lista finaliștilor la toate categoriile de premii, cu excepția celei dedicate bestseller-ului românesc (titlu și autor):
Răzvan Suma, unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, a susţinut între 1 şi 21 martie 2012 turneul naţional solo Vă place BACH?. Desfăşurat în opt oraşe din ţară, evenimentul a reprezentat o premieră extraordinară: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. Spectacolele au constituit o demonstrație de virtuozitate tehnică şi sensibilitate artistică, într-un eveniment complet de muzică şi proiecţii multimedia. Odată cu acest turneu, Răzvan Suma a propus publicului o altă premieră în România: prima înregistare completă pe CD a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach. CD-ul – conceput într-o formă modernă, atractivă - este realizat cu sprijinul Sonoro Records.
Prima întâlnire cu Maitreyi o ai în programa de bacalaureat, ca „lectură obligatorie. A doua întâlnire: o reciteşti dupa 30 de ani şi realizezi că este mai mult decât frumoasa poveste de dragoste dintre Mircea Eliade şi Maitreyi Devi. Dincolo de orice vârstă, Maitreyi este una dintre cele mai puternice poveşti încărcate de mistic şi erotism.
Editura Herg Benet și librăria online elefant.ro vă invită joi, 26 aprilie, în Londophone pub, str. Zalomit nr. 2 (vis-a-vis de McDonalds Cișmigiu, București), de la ora 19.30, la evenimentul eCitește Herg Benet, pentru lansarea oficială a platformei ebooks a editurii.