Să începem cu o banalitate: e greu să numesc doar zece cărți :-). Și să continuăm cu lucruri serioase. Ca să scrii, trebuie mai întâi să citești; am chiar și o rată citit/scris, cred că la o carte scrisă ar trebui să fi citit măcar câteva sute. Măcar.
Victor Hugo spunea - ,,Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri. Sunt de acord pe jumătate. Am crescut alături de cărţi şi vă pot spune cu mâna pe inimă că da, cărţile care nu mi-au plăcut au fost, într-adevăr, nişte simple obiecte, însă am avut norocul să întâlnesc şi cărţi minunate, care mi-au fost prieteni calzi, nişte prieteni extraordinari care m-au condus cu grijă, fără să mă grăbească vreodată, spre o destinaţie pe care nu o cunoşteam, poate doar să o fi intuit în cele mai frumoase vise, dar la care îmi este acum atât de clar că îmi era menit să ajung - momentul în care aveam să încep să scriu şi să ofer la rândul meu nişte prieteni buni câtorva cititori. Azi, vă voi face cunoştinţă cu zece prieteni de-ai mei, zece dintre cei magnifici.
Întâi te îndrăgostești, trăiești din plin pasiunea, apoi devii un biet obsedat, un sclav al propriei manii. De fiecare dată îți spui că a fost ultima dată. Inevitabil, vine un moment în care trebuie să evadezi dintr-o poveste pentru a sfârși, fără îndoială, în alta. Pentru mine, fiecare vârstă a venit cu o iubire literară. Uneori mai devreme, alteori mai târziu decât m-aș fi așteptat, dar paradoxal mereu la timpul meu potrivit.
Nu ştiu dacă pot să fac un top ten al cărţilor care m-au marcat fiindcă îmi displac în sine clasamentele şi pentru că mi-ar fi greu să aleg doar zece. După ce aş termina cu cele zece, aş mai găsi zece, şi tot aşa.
Dacă amesteci într-un pahar cu apă o anumită cantitate de zahăr, nivelul lichidului din pahar nu crește, fiindcă moleculele zahărului completează spațiile libere dintre moleculele apei – așa procedează Cortázar (mai ales în povestiri), așa strecoară el miraculosul în realul cel mai banal, excepționalul în cotidian.
Am avut din adolescenţă dorinţa de a scrie romane, dar n-am publicat decât foarte târziu, într-o măsură, presupun, şi pentru că eram foarte orgolios şi nu acceptam să renunţ la anumite pagini sau personaje care nu erau acceptate de cenzură.
Scriu ca să nu mor de plictiseală. Scrisul e o activitate cotidiană. Aşa că nu văd nimic spectaculos în a-l practica. Acesta e tabietul meu. Am uitat să scriu cu pixul. Degetele nu mă ascultă. Tastatura îmi place oricum mai mult. Îmi dă o stare vintage. Până la urmă, e o maşină de scris updatată.
Scriu ca să mă simt puternic; oamenii obțin senzația asta intrând în competiţii, simţindu-se responsabili, făcând copii, având grijă de un partener. Eu nu știu să am grijă de cineva, fug cât pot de responsabilități – și atunci, ca să ajung la senzația de putere, scriu sau beau.
Din când în când se întâmplă ca dintre poveştile care trec pe lângă mine zi de zi una să nu-mi dea pace. Mi se înşurubează în minte un personaj sau un loc sau o replică şi nu se dă dusă până când în jurul ei nu reuşesc să construiesc un text.
Continuăm seria de articole dedicată preferințelor literare ale scriitorilor români contemporani. Știm că îi iubiți pe Andrei Dósa, dar poate nu știați ce cărți îndrăgește el.
2013 a fost un an bun pentru mine. Mai întîi, am publicat Ce-a vrut să spună autorul (Polirom) în care am adunat 27 din cele mai bune interviuri pe care le-am realizat în ultimul deceniu (pentru revistele 22, Orizont, Dilema veche şi Dilemateca) cu scriitori români din toate generaţiile* (Livius Ciocârlie fiind seniorul, iar Radu Vancu, juniorul). Dar nu le-am publicat ca atare, căci nu am vrut să fie o colecţie convenţională şi datată de convorbiri.
Nu mai am timp să scriu. Nici măcar nu sunt sigură că mai ştiu să scriu. Într-o zi mi-am dezinstalat Word-ul din computer, nu ştiu de ce, pur şi simplu a fost o zi din aia. Şi nu l-am mai instalat. Aşa că nu mai scriu la calculator. De asta, de la o vreme, văd că am început să mă întorc la hârtie. Scriu cu pixul, dar nu mai mult de trei-patru propoziţii. Văd ceva pe stradă şi îmi notez într-un carneţel, ca să nu uit. În rest, totul e harababură, obligaţie, scandal, nimic frumos, nimic prietenos sau cald.