Dacă E.L. James ar fi fost franțuzoaică, probabil că ar fi fost admiratoarea lui Eric Reinhardt, autorul romanului The Victoria System. Culmea, cărțile lor au apărut cam în același timp, în primăvara lui 2011, însă el a știut să se oprească înainte de a devora neuronii cititorilor.
Poate că volumul Cutia neagră al lui Amos Oz, scris în întregime în stil epistolar, nu vorbeşte numai despre acea femeie. Poate vorbeşte şi despre societatea israeliană, despre conflictele din regiune, despre geopolitică, despre lucruri atât de specifice încât noi, ca europeni, ori ne mirăm din cale-afară în faţa lor, ori tindem să le ignorăm în procesul lecturii, să le dăm afară din sistem ca un organism care trebuie să scape de ceea ce îl încurcă.
O definiție a crimelor de onoare ar putea fi asta: sunt acte de răzbunare, în general soldate cu moarte, realizate de membrii bărbați ai unei familii, împotriva femeilor din aceiași familie, presupuse că ar fi adus dezonoarea asupra întregii familii. O femeie poate fi acuzată de acest lucru din motive multiple, printre care: refuzul unei căsătorii aranjate, a fost victima unei agresiuni sexuale, dorința divorțului, adulterul, pierderea virginității înainte de căsătorie sau comiterea adulterului.
Naomi Novik ne oferă, prin intermediul editurii Nemira, al treilea volum din seria Temeraire. Avem de-a face cu o poveste frumoasă, destinată tuturor celor care sunt – sau au rămas – tineri din punct de vedere spiritual. O poveste ce poate fi încadrată fără nici o greutate în categoria lumilor alternative.
Caietul Mayei, de Isabel Allende (editura Humanitas Fiction) este o poveste contemporană, așa cum nu te aștepți să citești și te miri că există. O pildă pentru părinții de adolescenți și ceea ce poate face anturajul în cazul lor. Un exemplu cum o familie unită de dragoste se poate destrăma cât ai clipi când un membru dispare din peisaj.
Te apuci mai întâi de citit. Manuale de scriere creativă, critică literară, jurnale de scriitor – toate acestea alcătuiesc o bibliografie obligatorie pentru un viitor scriitor de succes. La noi încă nu există niște cursuri consacrate de scriere creativă, eu chiar mi-aș dori să văd cei mai buni scriitori români vorbind despre stilul lor, despre cum își găsesc temele, cum creează un personaj, cum primesc criticile sau sugestiile de modificare. Totul face parte dintr-un proces extraordinar, iar diferența dintre un bestseller și o carte nu prea bună este dată de mici detalii. Am găsit pentru voi două cărți esențiale de scriere creativă.
Roman de debut al scriitoarei Tea Obrecht, Soția Tigrului ne introduce în încrengătura tragediilor din Balcani, descrise cu o acuratețe rar întâlnită în relatările istorice. Născută în Belgrad, în 1985, autoarea reușește să surprindă toate cicatricile lăsate de război în regiune. Este un roman care creează așteptări mari într-un număr modest de pagini, înglobând polaritatea conflictelor dintre creștini și musulmani, modernitate și tradiție, știință și superstiție.
Cartea asta - Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon - am citit-o dintr-o răsuflare. Aproape nu am apucat să notez citate sau vorbe înțelepte ale personajelor pentru că mă interesa intriga.
Peter Hobbs scrie în romanul În livadă, rândunicile atât de direct, încât te sperie. Nu există aluzii în curgerea cuvintelor, nu există confuzii şi încâlceli. Nu există trucuri literare de sporit tensiunea. Tensiunea, totuşi, este maximă. Pentru că se trage dintr-o poveste de dragoste care s-a terminat violent înainte de a începe. Povestea unui adolescent târât în închisoare şi chin fizic şi psihic fără sfârşit pentru că s-a îndrăgostit de fata cui nu trebuia.
În vara aceasta au apărut două cărți de interviuri cu scriitori români, care umplu o nișă dificil de tratat de jurnalismul nostru cultural, din ce în ce mai puțin vizibil. Volumele Literatura de azi. Dialoguri pe net de Daniel Cristea-Enache și Ce-a vrut să spună autorul, coordonat de Marius Chivu ne arată fața literaturii contemporane: prietenoasă și așteptând doar invitația la șuetă.
Ați luat vreodată în copilărie untură de pește? Are un gust oribil, dar până la urmă face bine. Cam așa am simțit și cu Inferno - cea mai recentă producție literară marca Dan Brown – o carte de vacanță care continuă aventurile citadine ale unui personaj deja cunoscut: profesorul Robert Langdon.
Prin Ochiul cosmologic am văzut un alt Henry Miller. Nu mai este ştrengarul cabaretelor şi colecţionarul fanteziilor burleşti din cartierul plăcerilor stridente, pe care l-am descoperit în Zile liniștite la Clichy. Alcătuit dintr-un puzzle vizionar, Ochiul cosmologic reuneşte obsesiile şi fetişurile (de astă dată) literare şi cinematografice din perioada în care scriitorul s-a lăsat în voia Parisului efervescent, aflat poate în cea mai frumoasă perioadă artistică din istoria sa. Cititorul obişnuit să găsească un Henry Miller fără pudoare, fascinat de libertatea găsita într-un Paris hotărât să nu refuze scriitura plină de acel erotism făţiş, va fi uimit să descopere o variantă mai cizelată.