Cormac McCarthy, Marea trecere (parte din Trilogia Frontierei). Scriitor care trebuie citit cum prindeţi o traducere nouă prin librării. Apropo de traducere, sună bine (îi aparţine Claudiei Asanachescu); în engleză trebuie să fii centură neagră ca să te descurci într-o mare de cuvinte necunoscute. Titlul tradus din The Crossing în Marea trecere e o decizie cam poetică şi pentru cum e romanul şi pentru ce înseamnă McCarthy – sînge rece în scris şi sînge cald curgînd printre rînduri, fără preambuluri şi dramatizări. Cînd apare în roman poezia sau personajul filozofard avem de-a face cu premoniţii, oracole vorbitoare, înţelepţi ai pustiei, dar nici unul n-ar servi o metaforă blagiană cu moartea ca o mare trecere. Dimpotrivă.
Lumea îl consideră pe King autor de romane horror și uneori se minunează când acesta pare că rătăcește drumul ce-i părea destinat. În realitate, King a scris o mulțime de romane SF, unele publicate sub pseudonim, altele (precum Firestarter sau Dead Zone) sub nume propriu. Fără a mai pomeni de romane mainstream - pentru că Stephen King și-a dorit întotdeauna recunoașterea criticii mainstream.
Cu fiecare articol al volumului Ochiul căprui al dragostei noastre, trecem de la pagini desprinse parcă din Orbitor, la însemnări despre rolul artistului în genere sau portrete de scriitori români, la nostalgii sau amintiri din perioada comunistă, într-o întoarcere continuă spre adolescentul Cărtărescu a cărui existenţă rămâne, ca şi în romanele sale, într-un continuu imaginar corporalizat.
Pentru Harri, totul e greu. Dar vocea lui, care spune povestea străzii și a supraviețuirii în cartea Și porumbeii vorbesc englezește, este atât de dulce, de pozitivă și de copilăroasă, încât toate nenorocirile și nedreptățile vieții încep să pară ușoare.
Paradoxal, când începi să le ai pe toate, viaţa se rezumă la câteva bunuri. O maşină blindată, dotată cu noile tehnologii care îţi aduc informaţia în timp real, un bar plin de băuturi fine, menite să-ţi revigoreze corpul obosit, un aparat de monitorizat ritmul cardiac, dovada noului tip de ipohondrie care-i loveşte pe cei puternici, dar temători în faţa prăbuşirii închipuite, şi o banchetă confortabilă, unde stau toţi angajaţii geniali care pot cunoaşte secretele investiţiilor şi ale valutelor.
Roger Eriksson, un adolescent de 16 ani, dispare în condiții suspecte. Până aici, nimic neobișnuit, doar meseria de adolescent presupune niște evadări răzvrătite și niște mistere asumate, pentru a păstra atractivitatea. Doar că zilele trec, vreo patru la număr, iar poliția din Vasteras nu face nimic. Prin urmare, poliția este excesiv de tolerantă cu evadările adolescentine. Apoi, vine șocul: corpul mutilat al lui Roger este găsit plutind pe un lac. Are – de fapt nu mai are – inima smulsă din piept. E momentul în care oamenii legii se trezesc și aduc în micul orășel cei mai reputați criminaliști. Însă nu apare nici o pistă de investigat.
Yi Jing - Cartea Prefacerilor este una dintre cele mai importante cărți din literatura universală. Originile sale se pierd în antichitatea mitică, dar și astăzi ea încă mai este studiată de cei mai de seamă literați ai Chinei. Aproape tot ce s-a gândit măreț și esențial pe durata a peste 3000 de ani de istorie chineză, fie a fost inspirat de această carte, fie a exercitat o influență asupra interpretării sale.
Animalariul universal al profesorului Revillod este o carte spectaculoasă, interesantă, amuzantă. Este cadoul surprizător pentru adulții dornici de aventuri exotice și obiectul care creează dependență pentru copiii curioși să descopere noi și noi specii de animale.
„Dacă ar fi să aleg un scriitor care merită Nobelul, acesta ar fi Mo Yan, spunea acum câțiva ani autorul Kenzaburō Ōe, la rândul său laureat Nobel, în 1994. Acum profeția i s-a împlinit, Mo Yan a primit Nobelul.
Mi-ar plăcea să locuiesc timp de câteva zile în mintea unui psihoterapeut. Să văd care sunt fricile și obsesiile omului care intră poftit în mintea altuia și scotocește nestingherit, pentru a contribui la eliberarea de traume și gânduri negative. Uneori reușește, alteori încurcă și mai tare ițele.
Încă o dată Octavian Soviany confirmă faptul că stilul său inconfundabil se regăseşte nu doar în imaginarul apocaliptic sau în personaje cu rădăcini aristocratice şi istorii întunecate, ci într-un limbaj cu substanţă, dintr-o altă epocă, pe care îl mânuieşte ca unul „de-al casei, cu dezinvoltura vorbirii cotidiene.
Grupul Editorial Corint a lansat noua serie Ghidul părinților, care conține cărți dedicate creșterii, îngrijirii și educării copiilor. Sunt patru cărți scrise într-un stil colocvial, prietenos, fără pretenții „științifice, cu multe exemple concrete și sfaturi pe care le veți putea aplica imediat.