Scriitorul Erich-Emmanuel Schmitt este plin de premii şi distincţii. Cărțile sale au mare succes în țările europene și România nu face excepție. La noi chiar a fost pusă în scenă, cu mare succes la un anumit gen de public, cartea Oscar şi Tanti Roz, apărută în 2002 la Humanitas. Am văzut spectacolul, cu totul întâmplător, dar nu pot spune sincer că mi-a plăcut. Poate că actorii, poate că regia… nu ştiu, poate am avut aşteptări prea mari.
Palatul dorinţei este cel de-al doilea roman din Trilogia Cairoului. Dacă în primul roman, O plimbare prin palat, Naghib Mahfuz prezenta conflictele dintre personaje şi întâmplările ce au cutremurat familia negustorului Ahmad Abd el-Gawad, în Palatul dorinţei scriitorul egiptean a creat scene de interior, unde stările sufleteşti, nu faptele, ajung în prim-plan. Ritmul acţiunii este încetinit pentru a zăbovi asupra incursiunilor introspective. Sentimentele năvalnice nu mai sunt interzise, ci descusute până la ultima zvâcnire neînţeleasă.
Potopul de romane fantasy şi horror ce a inundat librăriile noastre în ultimii ani poate să lase impresia – mai ales cititorilor tineri – că aceste genuri sunt nou apărute pe piaţa literară, că reprezintă ultimele tendinţe ale industriei divertismentului şi că şi-au propus să înlocuiască literatura SF, care-i deja învechită. Nimic mai greşit. Literatura horror şi cea fantasy sunt la fel de vechi ca şi literatura SF (sau chiar mai vechi).
Norocul mare al speciei noastre este că umorul de pe Pământ nu are nici început, nici sfârșit. Desigur, nu toți oamenii au darul acesta fermecat de a mângâia, de a certa cu vorbe pe care nu te poți supăra, de a smulge surâsuri sincere. Și în scris este cu atât cu mai greu să convingi că poți fi maestrul râsului. Cuvintele nu sună la fel pe hârtie cum sună auzite de ureche, sunt înșelătoare, pot supăra, pot induce în eroare.
Dacă aş fi întrebat – la orice oră din zi (sau din noapte, dacă nu consideraţi noaptea ca fiind o parte a zilei) – ce părere am despre o ecranizare, aş răspunde fără să stau pe gânduri: cartea e mai bună decât filmul. Există însă şi o excepţie. Filmul Recuperatorii. Calmaţi-vă. Filmul nu poate fi mai bun decât cartea. Poate fi – precum în cazul nostru – o completare sau o altă versiune a romanului.
Iată încă o recomandare de lectură pentru raftul dumneavoastră de cărți importante pentru sănătate și nutriție optimă. Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, Prof. Dr. George Puia Negulescu și Dr. Șerban Puia Negulescu vă supun atenției o carte despre vitamine.
Îți poți schimba viața în orice moment, nu trebuie să aștepți o zi anume, o configurație astrală specială sau vreun imbold exterior. Trebuie doar să vrei s-o faci și să ai curajul schimbării. Pentru că aici este marea problemă a contemporanilor noștri: de la gândul sau nevoia schimbării și până la schimbarea reală pot trece chiar și ani. Ani de lașitate și de non-acțiune. Iar ideea că trebuie să ții cont de tot felul de condiții și persoane când decizi schimbarea nu e decât o altă față a amânării unui moment revelator.
Trilogia Cairoului se deschide cu O plimbare prin palat, romanul care te poartă în anii tulburi ai unui Egipt zguduit de contradicţii, oglindit în saga unei familii de negustori. Când Naghib Mahfuz a primit Premiul Nobel pentru Literatură, o cultură înţesată de ritualuri şi cutume reduse la tăcere a prins viaţă în imaginația cititorilor.
La 22 de ani, pe 14 aprilie 1957, Françoise Sagan, aflată pe culmile celebrității după succesul fulminant cu Bonjour Tristesse, a suferit un grav accident pe când se afla la volanul mașinii sale Aston Martin. Plecase din Milly, o stațiune din nordul Franței în mare viteză, pentru că era dependentă de adrenalină. „Oricât de nebunește și de fără speranță ai fi îndrăgostit, la 180 km/h îți trece. Sângele nu mai clocotește în jurul inimii, năvălește spre extremitățile trupului, către vârfurile degetelor, către pleoape, care devin păzitorii vieții tale. A urmat o perioadă de comă, pentru că își fracturase craniul, bazinul și toracele.
Maşenka este romanul de debut al scriitorului Vladimir Nabokov. El a fost publicat în 1926 şi semnat cu pseudonimul V.Sirin. Romanul a fost scris pe când el locuia la Berlin, ca rus exilat, după ce părăsise Rusia de şapte ani, în 1919.
Dacă ţi-a plăcut un roman de dragoste, BookMag te încurajează să scrii despre ea pe blogul tău, premiindu-i pe cei mai buni cu cărţi. Lansăm astfel un concurs bilunar pentru bloggerii pasionați de lectură. La fiecare două săptămâni vă vom provoca să scrieți recenzia unei cărți dintr-un anumit domeniu. Cel mai bun text va fi postat pe BookMag și va fi premiat, cu ce altceva decât cărți... în valoare de 200 de lei.
Cartea aceasta miroase a vintage. Atâtea lucruri noi şi vechi în acelaşi timp, strecurate atât de deştept, împletite atât de inventiv şi atrăgător. Viaţa mea clandestină poate fi chiar o viaţă în sine. Viaţa oricui. Cartea aceasta este şi caldă, şi rece, plină de suflet, dar şi de raţiune, şi toate îţi apar în faţa ochilor, în litere curgând neliniştite, exact atunci când te aştepţi mai puţin.