Palatul dorinţei este cel de-al doilea roman din Trilogia Cairoului. Dacă în primul roman, O plimbare prin palat, Naghib Mahfuz prezenta conflictele dintre personaje şi întâmplările ce au cutremurat familia negustorului Ahmad Abd el-Gawad, în Palatul dorinţei scriitorul egiptean a creat scene de interior, unde stările sufleteşti, nu faptele, ajung în prim-plan. Ritmul acţiunii este încetinit pentru a zăbovi asupra incursiunilor introspective. Sentimentele năvalnice nu mai sunt interzise, ci descusute până la ultima zvâcnire neînţeleasă.
Cititorii vor descoperi un soţ (cândva) autoritar care a slăbit chingile autorităţii după moartea fiului preferat, Fahmi. Nici soţia sa, Amina, nu mai este închisă. Poate vizita moscheea preferată şi casa fiicelor măritate. Ai avea impresia că viaţa familiei tradiţionale intră pe făgaşul tihnei, dacă Yasin, unul dintre copiii lui Ahmad nu s-ar îndrăgosti de fosta iubită a fratelui său, blamată de vecini după ce a fost surprinsă flirtând cu un soldat englez sau, dacă mezinul ascultător, Kamal, nu ar fi trecut peste autoritatea paternă când a decis să studieze filizofia şi arta, deşi tatăl îl visa un mare jurist. Trepidaţiile sentimentale nu-l ocolesc nici pe marele Ahmad Abd el-Gawad, ajuns să cerşească atenţia unei lăutărese abile şi neînduplecate, fosta amantă a lui Yasin.
În Palatul dorinţei, scriitorul egiptean a îmbint observaţia psihologică migăloasă cu numeroase pasaje lirice, mai ales când a descris iubirea naivă şi idealistă a lui Kamal pentru emancipata Aida, amintindu-și de versurile vechilor poeți arabi. Conflictul dintre idealurile spirituale ale lui Kamal şi năzuinţele mercantile ale tatălui simbolizează un Egipt scindat între modernitate şi primitivism, între cumpătare şi opulenţă, între eliberarea prin cunoaștere şi goana după ascensiunea socială, cu preţul înstrăinării. În dialogurile purtate de tatăl cu idealuri arhaice şi fiul dornic să-şi descătuşeze visurile, Naghib Mahfuz concentrează toate dramele unei ţări forţate să resimtă urmările unor schimbări pe care nu le poate înţelege, necruţătoare cu toţi cei care au ales calea tradiţiilor ermetice.
Lui Ahmad Abd el-Gawad faţa cosmopolita a Cairoului îi va juca feste dureroase, mai ales după ce fiul său, Kamal, va cădea sub vraja modernităţii aduse de influenţa culturii europene. Se va îndrăgosti de Aida, care a copilărit în Parisul „decadent“. Alături de ea va descoperi, pe lângă telentul romancierilor francezi, toate plăcerile considerate de habotnici „sacrilegii“. Spre deosebire de bărbaţii din familia sa, Kamal vede virtuţile femeii plutind deasupra unor tradiţii casnice meschine. Aida este zeiţa care nu poate fi decăzută la rangul de gospodină ignorantă, ţinută sub cheie de un bărbat autoritar. Mentalitatea modernă expusă de Aida îl obligă să analizeze critic limitele educaţiei orientale străvechi, adoptate şi de egipteni, dar şi percepţia asupra seducţiei feminine, moştenită de la tatăl său, pentru care voluptatea era coborâtă la nivelul senzaţiilor.
Părea că îi fusese dat să iubească pentru a învăţa întregul dicţionar al durerii-un dicţionar care îl ajută să cunoască mai bine lumea şi pe el însuşi. Nu e suficient să afle numai ce este Allah, ce este spiritul şi ce este materia! Trebuie să cunoască şi ce este iubirea, ce este ura, ce este frumuseţea, ce este urâţenia, ce este femeia şi ce este bărbatul…
Palatul dorinţei este transformat într-o enciclopedie a stărilor afective, în variaţiuni infinite pe tema seducţiei, morala din Coran topindu-se în pulsiuni şi reverii senzuale. Toate regulile sunt ignorate şi tatăl este nevoit să împartă favorurile feminine cu Yasin, deşi nimeni nu îndrăznea, în trecut, să atenteze la „bunurile“ tatălui-stăpân. Valul iluziilor cade şi toate slăbiciunile tatălui sunt deconspirate, stârnind admiraţie, invidie, revoltă. Este admirat şi invidiat pentru abilitatea de a disimula, întreţinând o viaţă familială austeră, dublată, însă, de plăcerile clandestine, oferite de celebrele cântăreţe din Cairo, dar, în acelaşi timp, este judecat pentru concepţiile rigide asupra ierarhiei familiale.
Al doilea roman din Trilogia Cairoului este o călătorie meditativă în adâncul fiinţei umane. Fiecare pagină ar putea fi începutul unor interogaţii legate de limitele culturale, nuanţele afective sau relaţiile familiale.
Recenzie de Adriana Gionea – Townportal, pentru BookMag