E ultimul bărbat din viața mea: nenorocos, contorsionat, eliptic. Derutează nu doar pentru că numele îi sună a arab, iar el e persan din vechime, ci mai ales pentru că lumea nouă e uitucă, grăbită și plină de ingratitudini, căci cine își mai amintește de Omar Khayyam - poetul, filosoful, îndrăgitul unei lumi tihnite și pline de legende - de la care maică- sa i-a luat numele, când toți vorbim despre Iran ca despre „o axă a răului, preluând sintagma de la George W. Bush Jr. (care nici el nu știa mare lucru despre acest spațiu, cum alții nu știau nici despre România acum ceva vreme).
Una din vorbele preferate ale bunicului meu, Moşu, cum îi spuneam, era: „Cine şi-o adus aminte?. Şi de cele mai multe ori nu se referea la lucruri care s-au întâmplat, ci la lucruri noi, neaşteptate şi neanunţate. Adică nu spunea „Cine şi-o adus aminte că trebuia să cumper pâine , ci, să zicem „Cine şi-o adus aminte c-o să vină şi revoluţia?. Acest „cine şi-o adus aminte că... ajunsese să înlocuiască definitiv mai puţin poeticul „cine s-o gândit că... . Mi-a luat ani buni să înţeleg expresia lui Moşu
Chiar acum este în plină desfăşurare un eveniment literar în premieră mondială: realizarea, în timp record, a unui roman. Editura Art, care va publica romanul rezultat, a înscris acest proiect fără precedent la Guinness Book of Records pentru a fi validat şi omologat ca record. Guinness Book a declarat proiectul ca fiind eligibil, creând în acest sens o categorie specială.
În vacanţă am fost în Sicilia şi, gândindu-mă acum la acea călătorie, în primul rând îmi vine în creier o dimineaţă de vară, cu un cer albit de căldură. Stăteam pe un trotuar şi mă holbam la un controlor de trafic, care cărăbănea la greu o granita cu pâine. Rupea câte o felioară şi-o mozolea în zăpada din cutia de plastic. Sicilianul nu avea mai mult de 35 de ani, cu toate că peste faţa cam necăjită părea să fi trecut mai multă vreme.
Mi-am ţinut viaţa cu jurnalismul. Incult, am practicat tipare deja inventate. În reportajele mele mi se spunea că semăn cu Brunea Fox, în interviuri cu Monciu Sudinschi. Şi, cum nu-i citisem, i-am devorat. Da, nu aduceam nimic nou sub soare.
Scriitoarea americană Eowyn Ivey a obţinut prestigiosul UK National Book Award, la categoria International Author of the Year – secţiune dedicată autorilor din afara UK – , pentru romanul Copila de zăpadă / The Snow Child, apărut, şi în ediţie digitală, în colecţia Biblioteca Polirom(coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducere de Veronica D. Niculescu.
Dragostea, chiar ea este cel mai recent roman al Corinei Sabău, scriitoare din noul val. Un roman profund și sensibil despre căutarea iubirii și a unei insule de stabilitate și siguranță într-o societate tulburată, incertă. Un roman în care detaliul capătă dimensiuni impresionante, iar scenele de cuplu sunt foarte atent creionate.
Aş vrea să ştiu exact cum se naşte o carte. Şi nu pot. Pentru că de ce mai multe ori întâi încolţeşte o idee, o întâmplare văzută pe stradă sau povestită de un prieten. Şi când sâmburele poveştii se fixează undeva în mintea mea şi începe să mă provoace, să mă împingă de la spate, ei bine, atunci începe munca. Şi poate părea rutină, dar nu e deloc. Este un fel de maraton, o cursă lungă, în care îţi dozezi forţele, îţi calculezi momentele de aparentă odihnă, sprintezi din timp în timp, apoi, evident, oboseala începe să apară, tentaţia renunţării, îndoielile...
Doi scriitori contemporani foarte tari în Bucureşti, pe 5 decembrie, la Muzeul Ţăranului, la FILB. Am tot scris despre cărţile lor de-a lungul anilor. Cu Jonathan Coe am făcut fixaţii, pe Will Self îl admir pentru forţa nouă cu care a injectat distopiile şi pentru prezenţa lui de scriitor-mediatic-analist-pop-filozof care de multe ori aduce mai multă lumină în dezbateri decît tot soiul de pretinşi specialişti.
Peste patru zile începe cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), cea mai importantă din istoria FILB-ului, pentru că aduce la Bucureşti nu mai puţin de 10 nume importante ale literaturii universale de astăzi: 5 scriitori britanici – Jonathan Coe, Will Self, Andrew Cowan, George Szirtes (scriitor britanic de origine maghiară), Kei Miller (scriitor britanic de origine jamaicană), un scriitor rus (Gherman Sadulaev), un reprezentant important al scenei literare macedonene (Goce Smilevski), scriitorul suedez de origine siriană Daniel Boyacioglu şi doi scriitori din Ungaria – Papp Sándor Zsigmond şi Mátyás Dunajcsik.
Nu sunt genul de scriitor care lucrează cu program. Nu mă pot aşeza la birou, spunându-mi, gata, am două ore pentru scris, să-i dau drumul. Când mă apuc, este ca şi cum ar fi singurul lucru care mi-a mai rămas de făcut în viaţă, pentru care am tot timpul din lume. De aceea, o întâlnire stabilită pentru seara, mă împiedică să mă apuc de scris la ora nouă sau zece dimineaţa.
Tocmai s-a încheiat târgul Gaudeamus 2012, unde au fost lansate multe romane ale autorilor români. Printre ele și O fereastră întunecată, de Florin Irimia. O carte pe care eu am citit-o cu plăcere, dar și cu încrâncenare, pentru că vorbește despre un viitor sumbru, despre o societate crudă, despre greșeli ireparabile ale istoriei și despre iubiri neîmplinite. Un roman bun, pe care pot să pariez oricând. Dacă pe copertă ar fi fost un nume străin, probabil că vizibilitatea sa ar fi fost mai mare. Dar să nu judec pripit, abia s-a lansat. Sper ca Mircea Bătrânu și Semplista să devină figuri familiare pentru cât mai mulți cititori români.