Categorie: Scriitori

Sega: „Învăț să merg din nou, cu ajutorul scrisului, povestind încet, pas cu pas, ce am trăit atunci, acolo, departe“

Namaste ar putea trece foarte ușor drept varianta masculină a bestsellerului internațional Mănâncă, Roagă-te, Iubește, dar este totuși diferită și, zic eu, mult mai bună. Eu i-aș fi pus subtitlul Fii liber, fericit, trăiește! pentru că acesta mi s-a părut a fi mesajul central al acestui prim volum din trilogia călătoriilor spirituale ale pelerinului Sega.

Continue Reading
Un fascinant portret al lui William Faulkner, semnat de Mircea Mihăieș

La 50 de ani de la moartea lui William Faulkner, Polirom publică în ediţie cartonată un nou volum semnat de Mircea Mihăieş, Ce rămîne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha, o monografie dedicată unuia dintre cei mai reprezentativi scriitori ai literaturii americane din secolul XX. William Faulkner, distins cu Premiul Nobel în 1949 pentru tehnica sa de creaţie profund originală, care a revoluţionat romanul modern, este scriitorul devenit exponent al unui loc şi al unei culturi anume, nostalgic după acea lume pierdută, neacomodat la valorile civilizaţiei moderne, care a reuşit să fie, vreme de cîteva decenii, una dintre efigiile prozei moderniste şi un stilist de o incontestabilă originalitate.

Continue Reading
Extraordinara moştenire literară a lui Isaac Babel

Povestirile lui Isaac Babel, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, au apărut în colecţia Biblioteca Polirom, reunite în volumul Armata de cavalerie. Povestiri din Odesa. Volumul de faţă grupează integral povestirile din Armata de cavalerie, parţial ciclul odesit şi alte cîteva texte. Prospeţimea privirii auctoriale, alături de poeticitatea textelor – Isaac Babel este un rafinat stilist –, participă la conturarea unor personaje complexe, veridice. Prin faţa cititorului se perindă cavalerişti (comandanţi, comisari, simpli soldaţi), ţărani, clerici, hoţi, negustori, cu toţii plini de viaţă, departe de orice schematism şi ostentaţie.

Continue Reading
Man Booker 2012, lista lungă

Cele douăsprezece titluri alese de juriul Man Booker au surprins lumea literară de limbă engleză, pentru că sunt în majoritate necunoscute, deși printre candidații la premiu se aflau scriitori consacrați precum Zadie Smith, Ian McEwan și Martin Amis, comentează The Guardian. Lista scurtă va fi anunțată pe 11 septembrie, iar premiul va fi acordat pe 16 octombrie. Iată care sunt cei 12 autori și cărțile lor, selectați din 145 de candidați și care vor intra în jurizare pentru lista scurtă:

Continue Reading
Noul roman al lui J.K. Rowling apare la editura Trei

Editura Trei este fericita câștigătoare a licitației pentru drepturile romanului pentru adulți The Casual Vacancy al celebrei autoare britanice J.K. Rowling. Cartea va apărea în limba română după publicarea ediției în limba engleză, pe 27 septembrie 2012. The Casual Vacancy va apărea în colecția Fiction Connection a editurii Trei, în format broșat. „Deși mi-a făcut o deosebită plăcere să scriu cărțile Harry Potter, următorul meu roman va fi foarte diferit de seria publicată de editorul meu român – Egmont. Sunt încântată să încredințez editurii Trei publicarea în limbwidth=195a română a noului meu roman The Casual Vacancy, spune J.K. Rowling într-o declarație dată publicității azi.

Continue Reading
Amanda Hodgkinson: „Sunt înrobită pe vecie de cuvinte. Dragostea de lectură e ca o foame interioară“

Britannia Road 22 este o poveste emoționantă despre iubire, despărțire, regăsire, sentimente redescoperite, secrete și regrete. Janusz este un fost combatant polonez în forțele armate britanice, care decide să se stabilească în Anglia după cel de-Al Doilea Război Mondial. Viitorul …

Continue Reading
Ritz. Legenda trece în umbră pentru doi ani

Hotelul Ritz din Paris, care a fost personaj sau scenă a evenimentelor în multe cărți ale autorilor celebri, loc de întâlnire al celor mai importanți politicieni ai secolului trecut, oaza de liniște pentru celebritățile tulburate de vieți tumultoase și atenție publică, se închide acum pentru o renovare istorică ce va dura nu mai puțin de doi ani. Prilej pentru celebra revistă Vanity Fair de a realiza

Continue Reading
Cartea anului 2011 în Elveţia, „Jacob se hotărăşte să iubească“, vîndută în 47.000 de exemplare

Romanul Jacob se hotărăşte să iubească (Jacob beschliesst zu lieben), al scriitorului elveţian de origine română Cătălin Dorian Florescu, apărut la editura germană C.H. Beck şi desemnat Cartea Anului 2011 în Elveţia, s-a vîndut pînă în prezent în 47.000 de exemplare (9 ediţii). Romanul a fost pentru mai multe luni bestseller în Elveţia. Ediţia în limba română a romanului va apărea la Editura Polirom în luna octombrie a acestui an, în traducerea Marianei Bărbulescu, şi va fi lansată la Tîrgul de Carte Gaudeamus (21-25 noiembrie 2012). Romanul va fi disponibil şi sub formă de eBook.

Continue Reading
Alexandra Ares și viața pe net – o invitație la lectură

Alexandra Ares, scriitoare americană de origine română, s-a întâlnit cu cititorii săi joi seară, de la ora 18.00, la librăria Dalles din București (B-dul N. Bălcescu nr. 18), pentru o discuție pe tema romanului Viața mea pe net și o sesiune de autografe. La evenimentul moderat de Adina Călărașu au participat Virginia Costeschi – editor BookMag și Andreea Petrescu.

Continue Reading
Back to top