Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest, ce va avea loc în perioada 22-24 octombrie, va prilejui publicului timișorean nu doar întîlnirea cu nume de …
Da, tot despre Kurt Vonnegut este vorba. Discuția nu e întreagă dacă nu ținem seama și de celălalt aspect. Acela care refuză să-l „predea definitiv pe autorul lui Harrison Bergeron celeilalte „tabere literare, cu toate onorurile venite dinspre publicul ei și – lucru greu de trecut cu vederea – dinspre critica elevată a timpului nostru.
Prima mea întâlnire cu excelentul Kurt Vonnegut Junior s-a petrecut prin anii ’80, când a apărut la noi, și încă în vreo două reviste, cu traducători diferiți (încă o dovadă a unui interes fulgerător), povestirea Harrison Bergeron. Până atunci ajunsesem să cred că viitorul va aprecia tot mai mult, dacă nu neapărat oamenii cu calități de Superman din benzile desenate, în orice caz pe cei bine înzestrați sub aspectul darurilor fizice și intelectuale, buni să reprezinte o societate evoluată.
Dacă nu-ți place Herta Müller ori n-ai curaj să te apropii de cărțile sale, pierzi o întâlnire importantă. La prima vedere e o doamnă sobră, în alb și negru, cu un bob impecabil – chiar așa, cum naiba reușește să arate la fel de atâția ani? În timpul unei discuții își arată, pe rând, forța, timiditatea, sarcasmul, sensibilitatea, umorul, duritatea. E o persoană tranșantă cu sine și cu scrisul și nu se ferește să își dezvăluie temerile și îndoielile.
Laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller, se întâlnește vineri seară cu publiculu FILIT în sala Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iaşi. Pentru Herta Müller această prezență la FILIT este o „recuperareׅ, căci în 2013, cu puţin timp înainte de …
Autorul mexican Guillermo Arriaga, o adevărată celebritate a literaturii şi filmului mondial, va urca pe scena Teatrului Național Vasile Alecsandri joi, în cea de-a treia seară FILIT. Este autorul romanelor: Escuadrón Guillotina (1991), Un dulce olor a muerte (1994) şi El Búfalo de la noche (1999). Cărţile lui Guillermo Arriaga, Retorno 201 și Escadron Ghilotina au apărut în româneşte la Editura Vellant.
Sunt sigură că diseară, Sala Mare a Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași va fi arhiplină. Pentru că este seara David Lodge. Un scriitor de ale cărei cărți eu am devenit dependentă în urmă cu vreo 15 ani. Sunt momente în care mă întorc la Schimb de dame ori la Bărbatul făcut din bucăți, pentru că îmi place cum pune Lodge cele mai delicate momente existențiale și cele mai importante interogații umane în fraze simple, clare, directe.
Din această săptămână, în toate librăriile din țară, un nou roman emoţionant semnat de Cătălin Mihuleac, America de peste pogrom, apărut la Editura Cartea Românească, disponibil și în ediție digitală. După Aventurile unui gentelman bolşevic şi Zece povestiri multilateral dezvoltate, apărute în 2012, respectiv 2010, Cartea Românească vă propune romanul...
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (1-5 octombrie 2014) se bucură şi în acest an de parteneriatul extrem de generos al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Datorită acestuia vor fi posibile, ca şi în 2013, Întâlnirile în licee ale marilor scriitori cu publicul şcolar și decernarea Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în 2013. De asemenea, 3 octombrie va fi zi liberă pentru elevii din clasele liceale pentru a putea participa la evenimentele din cadrul FILIT.
Ediția 2014 a FILIT va reuni anul acesta peste 300 de invitați de seamă ai literaturii mondiale și române, precum și traducători, manageri culturali, critici și jurnaliști culturali. Lista scriitorilor care au acceptat să participe la FILIT prinde contur, organizatorii făcând publice o parte din confirmări. Astfel, publicul se va bucura de prezența scriitorilor străini Herta Muller (Germania), David Lodge (Marea Britanie), Sahar Delijani (Iran, în prezent locuiește în Italia), Romain Puertolas (Franța), Monika Peetz (Germania), Care Santos (Spania), Edward Hirsch (SUA), Guillermo Arriaga.
Șapte nume importante ale literaturii universale contemporane alături de cinci scriitori români importanți vor sosi luna viitoare în capitala Banatului, la cea de a III-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, plănuită să aibă loc în perioada 22-24 octombrie, la Muzeul de Artă, Sala Barocă.
Captivant prin tonul de roman noir, prin atmosfera sumbră şi confesiunile depresive, Cîteva lucruri despre tine de Florin Irimia pare o poveste desprinsă din filme, pe cît de neverosimilă, pe atît de fascinantă, la graniţa dintre vis şi realitate.