La aproape cincisprezece ani de la succesul romanului Simion Liftnicul, Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, ne face cunoştinţă cu Celălalt Simion, într-o poveste plină de surprize şi umor. Romanul a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom şi este disponibil din această săptămînă în librăriile din ţară şi pe www.polirom.ro.
Sîntem în plin capitalism balcanic, lipsit de iluzii şi de simţ moral. Ispita apare sub forma unui presupus Deputat care le propune lui Simion şi prietenilor săi o metodă simplă şi eficientă de a face bani. Odată „pactul” încheiat, se pune în mişcare un carusel de întîmplări funambuleşti şi în egală măsură absurde.
Căci Celălalt Simion este de fapt reversul lui Simion liftnicul, iar în loc de îngeri şi moldoveni avem de-a face, de această dată, cu ipostaze ale răului în forma lor brută.
Umorul lui Cimpoeşu însă nu mai este unul tolerant, ci a devenit sarcastic şi, pe alocuri, necruţător.
Petru Cimpoeşu (n. 1952) a debutat editorial în 1983, cu volumul Amintiri din provincie, distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. Alte volume publicate: Firesc (ed. I, 1985), Erou fără voie (1994, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi), Un regat pentru o muscă(1995), Povestea Marelui Brigand (ed. I, 2000, Premiul Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor), Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni(ed. I, 2001, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Christina Domestica şi Vînătorii de suflete (2006, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române, Premiul revistei Observator cultural). Romanul Simion liftnicul a fost tradus în Cehia, Italia, Spania, Croaţia, Bulgaria şi Franţa, fiind declarat cartea anului 2007 în Cehia şi distins cu Premiul „Magnesia Litera”. La Editura Polirom au mai apărut Povestea Marelui Brigand (ed. a II-a, 2007), Simion liftnicul (ed. a II-a revăzută, 2007, ed. a III-a, 2011), Nouă proze vechi. Ficţiuni ilicite (2008) şi Firesc (ed. a II-a revăzută, 2010).
Fragment din romanul Celălalt Simion:
”Soră-mea mi-a povestit odată la telefon că, în satul de lîngă Vaslui unde ne-am născut, a venit un preot care făcea slujbe mai frumoase decît cel dinaintea lui, ajuta săracii, a reparat clopotniţa şi a mai făcut şi alte fapte bune, pînă cînd sătenii au aflat că era un preot fals, nu fusese hirotonit. Chiar dacă a venit protopopul şi l-a alungat, oamenii din sat îi păstrează şi acum o vie şi plăcută amintire. La fel şi cu părintele Bostan. Indiferent unde l-au dus. Indiferent cîte zăvoare şi lacăte i-ar pune pe uşă unii şi alţii, libertatea interioară nu i-o poate lua nimeni. Indiferent cîte rînduri de cătuşe i-ar pune la mîini şi în cîte lanţuri le-ar lega. L-au luat fiindcă l-au prins că ascundea în prescură telefoane mobile, pe care apoi le vindea deţinuţilor. Mie mi-a promis că îmi aduce o cutie cu Xanax, dar n-a mai apucat, din păcate. Cînd m-a întrebat pentru ce îmi trebuie, i-am răspuns că alungă demonii. Am motive să cred că nu a înţeles corect mesajul. M-a sfătuit să iau aghiazmă, a cărei acţiune, uneori aproape la fel de eficientă, este o taină de nepătruns. Prescura o făcea acasă, împreună cu nevastă-sa. O faptă de milostenie care însă nu a fost apreciată la justa ei valoare. Cu banii primiţi pentru telefoane cumpăra lumînări. Sau, mă rog, îi împărţea la săraci. Sau poate cumpăra alte telefoane pentru alte fapte de milostenie. Numai bunul Dumnezeu ştie ce făcea el cu banii. Cînd m-a spovedit prima dată, m-a întrebat dacă mă mai spovedisem pînă atunci. Nu, de ce să mint? Pînă să ajung aici, apropierea de Dumnezeu nu făcea parte propriu-zis din hobby-urile mele. Fiindcă nu-mi păsa de credite. Duminica, în loc să merg la biserică, preferam să stau pe malul lacului de la Gherăeşti şi să dau la peşte, iar între timp să meditez cum aş putea face rost de bani. Singurul lucru care mă interesa cu adevărat erau banii, fără ei, viaţa mi se părea, vorba lui Gogu, pierdere de timp. Acum ştiu că era o atitudine complet greşită. Am înţeles după ce am ajuns aici şi am început să particip la slujbele duminicale. Părintele Bostan mi-a spus că banii sînt ochiul dracului şi închisoarea sufletului. O fi ştiut el. Dracul te ademeneşte de fiecare dată deghizat sub altă înfăţişare, ca să nu-l recunoşti. Ca data viitoare, cînd vine, să nu-ţi dai seama că e acelaşi care a fost şi data trecută. Asta m-a cam pus pe gînduri. S-ar fi putut ca Avocat European şi Deputat să fie una şi aceeaşi persoană? E o simplă întrebare, pe care nu mi-aş fi pus-o dacă nu m-aş fi spovedit. Ce dacă unul avea chelie, iar celălalt nu? Putea să-şi pună o perucă. Mai e o metodă prin care-l poţi demasca: îl întrebi cum îl cheamă şi vezi îndată că se încurcă, începe să se bîlbîie. Mi-a spus părintele Bostan de ce se încurcă dracul cînd îi ceri, ca să zic aşa, buletinul de identitate. Fiindcă n-a fost botezat!”