Anthony Bourdain n-are prea mulți prieteni în lumea gastronomiei. A scris în 2000 cartea Kitchen Confidential, în care demasca multe secrete murdare ale industriei culinare de fițe din America. După zece ani a revenit cu Crud, o carte în care încearcă să regleze niște relații, să îndulcească tonul, să pară mai prietenos.
E ca și când ai pune un pitbull să facă sluj ca un pechinez. Not good at all!
Bourdain pare că ia la fiecare capitol supradoze din serul adevărului, dar culmea e că la final n-ai cum să te superi pe el. La nivel rațional și decent are dreptate. E încrâncenat, dar el știe de ce. Fiecare om are suita personală de fantome care-l urmează peste tot: incidente din trecut, un eu altfel, mai slab, mai vulnerabil, mai expus atacurilor. Și mai puțin experimentat în arta culinară și mai puțin conștient de importanța mâncării. Bourdain cel de azi n-ar da o mâncare gătită într-o tavernă ordinară de pe o plajă mexicană cu toate aromele de haute cuisine. Cred că Bourdain de acum vreo două decenii ar fi avut niște rețineri…
Dar după câteva decenii Bourdain e altul. Știe că nu mai poate fi păcălit de Food Network – rețeaua disperată după rating – tocmai de aceea are o super-emisiune pe CNN, pe care v-o recomand. Știe că pe lumea asta sunt chefi divini, dar și bucătari nativi care le pot da clasă, niște anonimi care vând la tarabe pe stradă, dar savoarea mâncărurilor lor nu poate fi reprodusă în nici o bucătărie metropolitană.
Mie îmi place Bourdain pentru că e un om care și-a asumat și trecutul de drogat, alcoolic și chef în bucătării celebre, dar și prezentul de călător prin lume și chef într-o bucătărie celebră. Celebritatea nu l-a părăsit, dar poate că acum are o listă mai scurtă de prieteni și alege restaurantele după alte criterii.
Nu sunt puțini cei care își recunosc greșelile din trecut și își asumă prezentul știind că e posibil să aibă și el niște fisuri. Veți găsi în cartea aceasta nu doar mici episoade din trecutul lui tulbure și păreri despre diverși gastronomi celebri, ci și mărturisiri sensibile, umane, emoționante, despre cum e să fii părinte, cum să îți asumi faptul că uneori ai gura mai mare decât creierul și cum să vorbești onest despre temerile tale.
Nu vă dau citate, căci n-aș avea voie să preiau atât de multe din carte, însă vă recomand Crud ca exercițiu de sinceritate, ca lecție de viață, ca model de asumare a bunelor și relelor.