Romanul Lucarna a apărut în această săptămînă în colecţia Biblioteca Polirom, seria de autor José Saramago, cu o prefaţă de Pilar del Río, soţia autorului.
Lucarna este un roman de atmosferă, în care personajele sînt lăsate să respire, să-şi exprime nemulţumirile, să evolueze ca într-o piesă de teatru pe un fundal urmărit detaliu cu detaliu. Fără să facă lucruri extraordinare, fără să întreprindă acţiuni care să schimbe soarta lumii, fiecare dintre actorii care populează romanul este, la rîndul său, un personaj „principal“: cizmarul Silvestre, cu neaşteptata lui alură de Don Quijote, tînăra Isaura, cu frustrările care pot fi puse în mintea fiecăruia dintre noi, trecute zilnic într-un jurnal salvator, sau timida Justina, a cărei lume se învîrte în jurul apucăturilor unui soţ capricios. Naratorul urmăreşte cu discreţie, precum un zeu blînd, sărind de la o casă la alta, de la un personaj la altul, o lume condusă de frustrări mari şi aspiraţii mici, de nostalgia pentru vremurile ce păreau cîndva mai fericite.
„Lucarna este darul pe care îl meritau cititorii lui Saramago. Nu înseamnă a închide o poartă, ci, dimpotrivă, a o deschide larg, pentru a putea reciti opera în lumina şi din perspectiva lucrurilor pe care scriitorul ni le spusese deja încă din tinereţe. Lucarna este poarta de intrare în lumea lui Saramago şi va fi o descoperire pentru fiecare cititor. Ca şi cum un cerc perfect s-ar închide. Ca şi cum moartea nu ar exista“, spune Pilar del Río.