Unul dintre romanele cu vampiri scrise de Anne Rice iese în evidenţă prin stranietatea sa. Autoarea încercase să imagineze o nouă mitologie a vampirilor, diferită de cea stabilită de Bram Stocker. Reuşise acest lucru păstrând însă, ca şi scriitorul irlandez, o distanţă respectuoasă faţă de religie. Lumea vampirilor era o lume fără Dumnezeu şi, într-un fel, o lume ignorată de Dumnezeu.
Însă aceste reguli autoimpuse fuseseră încălcate într-un mod şocant în Vampirul Vittorio. Vittorio se deosebeşte fundamental de Lestat sau de alţi vampiri. Se deosebeşte pentru că vede îngeri şi vede sufletul oamenilor (îndeosebi atunci când acesta părăseşte trupul). Se deosebeşte, în principal, pentru că încearcă să fie moral. Vittorio fusese un om educat în spiritul religiei, al perceperii binelui şi răului, iar noua sa stare îi provoacă o criză morală.
A fost pentru prima oară când Anne Rice îşi punea eroii să aibă asemenea preocupări. Cartea despre Vittorio îmi păruse originală şi ciudată, dar fără legătură cu ceea ce scria de obicei autoarea. Apariţia îngerului păzitor lăsase impresia unei încercări de moment de a atrage atenţia cititorilor – o încercare ce părea menită să nu aibă nici un fel de urmări.
Vremea îngerului dovedeşte că m-am înşelat. Să spunem de la început că nu avem de-a face cu un roman cu vampiri.
Eroul cărţii – Lucky Vulpoiul – este asasin plătit. Are un şef (care se laudă tot timpul că face parte din categoria băieţilor buni) ce-i stabileşte ţintele, care-l plăteşte foarte bine şi care e dispus să-i îndeplinească toate poftele. În ciuda acestui lucru, Lucky nu i-a destăinuit niciodată care-i numele său adevărat şi de unde vine.
Ucigaşul nemilos – urmărit zadarnic de poliţia din întreaga lume, un artist al deghizărilor şi care omoară fără să lase urme – este, de fapt, un individ măcinat de îndoieli. Este un om care se roagă la Dumnezeu, fără să creadă în acesta. Pentru că nu poate să conceapă că Dumnezeu poate exista, din moment ce în lume există suferinţă şi nedreptate.
Şi lucrurile merg aşa un timp, iar Lucky ucide şi se ascunde, dorindu-şi din ce în ce mai mult să renunţe la o asemenea viaţă (şi, în general, la viaţă).
Apoi, în timp ce ucidea o victimă ce-i fusese desemnată, simte nevoia acută să se sinucidă.
Atunci apare un bărbat care-l împiedică să-şi ia viaţa.
Şi care îi explică un lucru incredibil: el este îngerul său păzitor.
Din acest moment, lucrurile se schimbă brusc şi fundamental.
Lucky Vulpoiul renunţă la activitatea criminală.
Aflăm, de fapt, că numele său real este Toby O’Dare şi că fusese crescut ca orice irlandez, în spiritul credinţei creştine. O serie de nenorociri îl făcuse să piardă tot ce iubise şi să ajungă – adolescent încă – în rândul unei oprganizaţii criminale.
Dar toate acestea luaseră sfârşit, pentru că îngerul îi explicase că putea fi salvat, că putea să se dedice săvârşirii de fapte complet diferite de cele pe care le făptuise până atunci.
Şi, pentru început, îngerul îl primeşte în timpul său.
O mică paranteză: titlul corect al cărţii este Timpul îngerului. Acest timp în care se află îngerii nu este liniar, precum timpul muritorilor, el poate fi parcurs în ambele sensuri şi în mare viteză. Iar Toby parcurge acest timp spre trecut, ajungând în Anglia medievală, pentru a îndeplini prima sa misiune încredinţată de înger. O misiune complet opusă celor cu care avusese de-a face până atunci. Este o misiune de salvare, în care trebuie să dea dovadă de diplomaţie şi înţelepciune, de bunătate şi de înţelegere.
Fostul ucigaş plătit trebuie să salveze o familie de evrei acuzată că şi-a ucis copila. Iar Toby – sub înfăţişarea unui călugăr dominican – trebuie să dea dovadă de înţelegere şi milă pentru oricine suferă şi are nevoie de ajutor, indiferent de rasă.
Avem deci de-a face cu un roman în care acţiunea contează mai puţin (deşi, după cele povestite până acum, v-aţi dat deja seama că avem parte de acţiune din belşug) şi în care autoarea pune accentul îndeosebi pe aspectele morale.
E ciudat cum aceeaşi autoare care ne descria imoralismul agresiv şi şocant al vampirului Lestat poate să dea dovadă de atâta sensibilitate şi delicateţe. Sau, poate, nu-i nimic şocant, numai că ne-am obişnuit cu toţii să ignorăm dilemele morale şi să fim indiferenţi la suferinţa altora. Iar din starea aceasta putem fi scoşi doar de apariţia unui înger…