Autobiografia lui Emir Kusturica e încărcată de întrebările celui care îşi vede ţara risipită treptat de pe harta Europei. Mai mult decât poveste personală, cartea lui Kusturica este o psihologie generală a timpului în care artistul îşi caută loc în artă şi în lume într-un alt teritoriu şi într-un alt context politic şi social.
Uitarea benefică despre care vorbeşte la începutul cărţii Unde sunt eu în toată povestea asta? este singurul drum 
înainte din calea războaielor balcanice sau a bombardării Serbiei. Practica uitării, artă fundamentală a omului, după cum o denumeşte, îi oferă indirect libertatea de a putea locui artistic un alt spaţiu decât cel în care s-a născut. Un înţeles aparte îl are evocarea casei generice, imagine pe care o suprapune peste înţelegerea şi identificarea filmelor sale:
„Înfăţişarea acestei case evoca dorinţa de a fugi dintr-un mediu care nu a reuşit niciodată să-şi impună legile estetice pentru a-şi crea un stil propriu. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu filmele mele. Succesul lor nu a avut niciodată vreun impact asupra artiştilor din cercul nostru“.
Intrarea în lumea filmului începe cu paşi mărunţi printr-o primă intersectare cu un cinematograf; în copilărie, ajută la descărcarea cărbunilor în pivniţa unei cinemateci iugoslave. Mai apoi, trăieşte experienţa primelor imagini filmate odată cu primul televizor al familiei şi cu anunţul asasinării lui Kennedy. După vizionarea peliculei lui Alfred Hitchcock, Păsările, îi apare pentru prima dată numele pe genericul unui film, Valter apără Sarajevo, în regia lui Hajrudin Šiba Krvavac. Odată cu admiterea la Academia de Arte Frumoase la Praga se conturează adevărata carieră în cinematografie a lui Kusturica. Filmele sale, începând cu Tata în călătorie de afaceri, sunt recunoscute la cele mai importante festivaluri din Europa.
Succesul cinematografic este invers proporţional cu drama de identitate naţională pe care o trăieşte alături de familia sa. Se vedea, alături de artiştii generaţiei sale, portavoce a dramelor părinţilor, dându-le forma cântecelor, a romanelor sau a filmelor. La polul opus, elita intelectuală bosniacă, cumulată în numele tutumraci, i se pare blocată în propriul narcisism, anulând cu sine orice proiect de viaţă comună.
Lumea familiei se concentrează în momentul de catharsis, după cum îl denumeşte, când fiul său de şapte ani îşi strigă cu disperare tatăl în momentul primei proiecţii a filmului Tata în călătorie de afaceri. Anul morţii tatălui coincide cu cel al dispariţiei Iugoslaviei de pe hartă, momente adunate în gânduri puternice despre o ţară căreia nu-i mai poate aparţine.
O autobiografie puternică în imagini, consistentă în idei, Unde sunt eu în toată povestea asta? marchează destinul oricărui artist al unei altfel de Europe, care se zbate pentru identitate şi pentru un loc pe hartă. Soarta artistul care şi-ar dori o mişcare puternică, o voce comună a generaţiei sale şi un impact al artei în societate se dovedeşte pentru Emir Kusturica o imposibilitate preschimbată în alegerea drumului personal în afara ţării lipsite de identitate naţională care i-ar fi putut anula propria identitate.