Sunt cărți care te mângâie, cărți care te zdrobesc, altele care trec peste tine precum o ploaie de vară, dar cele mai importante sunt cărțile care îți pătrund în minte și își deschid un sertar doar al lor.
„Cât de opaci suntem uneori pentru noi înșine, în vreme ce pentru alții suntem transparenți precum cristalul!“ – ar putea fi motto-ul acestui roman magistral semnat de Joyce Carol Oates.
O epopee americană, primul volum dintr-o trilogie menită să descrie toate clasele sociale importante ale societății Statelor Unite în secolul XX, Grădina plăcerilor lumești este un roman cu parfum clasic, o lectură de referință pentru literatura contemporană universală. Căci autoarea însăși se confesează asupra modelelor literare care i-au influențat destinul scriitoricesc: Balzac, Stendhal, Dickens, Flaubert, Mann și Faulkner.
În Grădina plăcerilor lumești găsim personaje inspirate din America tulburatului secol XX: muncitori sezonieri aprigi, care nu posedă nimic în afară de un vis – o casă, un petic de pământ și puțin cheag financiar; golani de provincie, șmecherași care fac contrabandă cu whisky și zdrobesc inimile femeilor dornice de căsătorie, bogătași provinciali care se lasă fermecați de prospețimea și simplitatea intelectuală a unor fete fără căpătâi.
Gâsca de aur a cărții este Clara Walpole, fiica lui Pearl și Carleton, muncitori sezonieri care străbat America de la un job la altul. Destinul ei poate fi un manual de reușit în viață pentru fata sărăntoacă – o ascensiune efemeră, urmată de o prăbușire implacabilă.
Clara e fiica preferată a tatălui și știe cum să își valorifice avantajul sentimental, până ce primește o bătaie soră cu moartea, care o determină să fugă de acasă, adolescentă fiind. Aventura vieții ei începe de la întâlnirea cu Lowry, un contrabandist de whisky pe care îl atrage cu silueta zveltă, privirea limpede, părul minunat, inteligența neșlefuită și docilitatea aparentă. Așa-zisa lor relație durează mai bine de doi ani, timp în care Clara se maturizează, începe să își poarte singură de grijă și rămâne însărcinată. Când e lăsată baltă de iubitul rătăcitor, Clara se repliază imediat și se oferă bogatului Curt Revere, un provincial apăsat de o viață de familie searbădă și plată, care are nevoie de 
fericirea ei aparentă și de pofta ei de viață. Ea îi cedează rapid lui Curt, pentru ca el să creadă că este tatăl copilului. O stratagemă veche de când lumea, care funcționează, iată. De aici încolo, femeii îi trebuie răbdare, pentru că, așa cum îi promite amantul bogat, se vor căsători după ce soția lui va muri. O așteptare cinică, îndulcită cu scene de amor și amenajare interioară. Reapariția meteorică a lui Lowry nu face decât să îi reconfirme Clarei alegerea făcută – va rămâne cu stabilitatea, afecțiunea călduță și siguranța viitorului pentru ea și fiul Swan (o boare proustiană), aka Steven.
Destinul începe să lovească, mai întâi în urmașii lui Curt Revere: are loc accidentul nefericit cu pușca de vânătoare, în care moare mezinul Robert; Jonathan, mijlociul, devine un alcoolic ratat, deși avea toate datele succesului, până la moartea mamei sale. Clark, cel mai mare, preia o mică afacere a tatălui și se cufundă într-o existență anostă.
Clara și Curt își continuă aparent nestingheriți iubirea, în ciuda aversiunii familiei lui față de sărăntoaca sulemenită care își comandă mobilă și haine prin poștă. Clara are darul de a stârni dorința masculină indiferent de vârstă, astfel că fiii vitregi, verii, unchii din noua familie par să râvnească la femeia blamată a lui Curt.
Swan, fiul Clarei, devine Steven, durul care va prelua afacerile tatălui. De o inteligență sclipitoare, el își curmă ascensiunea fulminantă dintr-un acces de autodezgust. Face o pasiune ilicită pentru verișoara Deborah și devine, pagină cu pagină, un sociopat. Finalul îi aparține: sinuciderea, după ce își împușcă mortal pe Curt.
Clara? Ce se alege de ea veți vedea. De fapt, încă de timpuriu veți putea ghici destinul ei implacabil. De la naștere și până la moarte, viața ei este zbatere, chin, efort, un șir de asperități rupt de mici momente fericite, pe care ea le savurează intens.
Versiunea actuală a romanului este o rescriere din 2002 a originalului apărut în 1967. Joyce Carol Oates motivează ajustările prin aceea că a dorit ca personajele sale să apară mai clare, iar fiecare să aibă greutatea potrivită în construcția romanului.
„E o carte anume la care tot revin. Poemele lui Emily Dickinson. Unele sunt foarte scurte, ca niște haiku-uri, dar sunt niște revelații permanente. Dickinson excelează în privința introspecției și a spiritualității“, spunea autoarea într-un interviu de acum un deceniu, și face referire la poeta sa preferată și în postfața acestui roman, pentru a-și explica demersul creativ: „Viitorul roman capătă o viață ca un fel de viziune, precum ceva zărit fugar: un imens mozaic, un film care se derulează într-un ritm rapid. «Vezi» dar nu poți să ții pasul cu acel ritm“.
Vă veți îndrăgosti de scriitura lui Oates, la fel ca și mine. Și ar fi păcat să vă opriți doar la Grădina plăcerilor lumești. Căutați și Mândra fecioară, Violul, Foxfire, pentru a continua cu Apa neagră, Femeia, victimă a speciei? și Fiica groparului.