Ce poți face
Confruntându-te cu niciodată
Decât să cauți
Întotdeauna
În câteva note prinse din zbor?
Dacă ați vrut vreodată să ironizați snobismul și superficialitatea clasei elitiste atunci Eleganța ariciului vă va plăcea enorm. Ironiilor li se adaugă o doză mare de filosofie și puțin romantism, umor cât cuprinde plus o relație de prietenie ciudată între o portăreasă extrem de cultă și o fetiță – genială și mult superioară intelectual familiei sale. Renée, o 
portăreasă văduvă, ajunsă la 54 de ani, și micuța Paloma au aproape aceeași abordare a vieții și a evenimentelor care se petrec în jurul lor așa că e oarecum normal să fie atrase una de cealaltă. Fără să știe însă, cea dintâi o salvează pe fetiță de la o ipotetică sinucidere pentru care se pregătește în taină.
Renée citește Feuerbach, Kant, Husserl și Marx, ascultă Mahler pe furiș, n-are studii speciale însă e autodidactă, are un pisoi gras și leneș și refuză să se integreze în societate cu orice preț. Pe deasupra e mare amatoare a filmelor japoneze, pline de pilde. În același timp trântește ușa în nasul locatarilor bogați și ignoranți ai imobilului în care lucrează. Îi disprețuiește profund și nici prin cap nu-i trece să le ofere acestora o altă imagine a ei decât cea care se potrivește paradigmei în care se încadrează orice portăreasă de imobil. Îi lasă pe toți să o vadă așa cum le place lor, așa cum se simt ei în siguranță să o vadă: bătrână, urâtă și acră, o servitoare la cheremul lor, al bogătașilor. Ea însă știe exact cine e și nu vrea să le tulbure iluzia potrivit căreia datorită etichetelor viața este ușor de descifrat. Și la urma urmei de ce ar face-o, interesul ei este să fie lăsată în pace. Mai exact – să fie lăsată în pace de elita împodobită cu modestia ostentativă a marelui slujitor în folosul comunității, semn distinctiv al virtuții false: o modestie de fațadă care nu e decât vanitate și dispreț.
La cei doisprezece ani, Paloma cea înfricoșător de lucidă vede în adulți (inclusiv în cei doi părinți bogați ai săi) niște bieți puști care ajunși la maturitate nu pricep ce li s-a întâmplat și se joacă de-a tipii duri când de fapt le vine să plângă. Pentru că şi-a descoperit o pronunţată latură japoneză citește manga în original (spre exasperarea mamei sale) și ține un jurnal de cugetări profunde sub formă de mici poeme în stil japonez: hokku (trei versuri) sau tanka (cinci versuri). Nici Paloma nu dorește să fie remarcată pentru inteligența ei specială și face eforturi susținute ca cei din jur să o perceapă ca pe un copil mediocru și ușor ciudat.
Deşi se cunosc din vedere şi intuiesc că au ceva în comun cele două se descoperă reciproc în momentul în care în clădire se mută un japonez amabil care vede oamenii dincolo de aparenţe. Noul locatar se dovedește în timp un bun prieten al celor două și un fin observator al celorlalți locuitori ai blocului. În plus, domnul Ozu are două pisici: Kitty și Levin – care sunt cel puțin din punct de vedere al numelui (dacă nu al rasei pisicești) rude îndepărtate cu motanul portăresei Renée, Leon. Numitorul lor comun este Tolstoi. Ce poate fi mai romantic?
Și iată că viața devine frumoasă și roz și pentru Renée Michel portăreasa imobilului parizian de la nr.7, rue de Grenelle, o frumoasă casă boierească, cu o curte și grădină interioare, împărțită în opt apartamente de mare lux, toate gigantice. Doar că viața, acest un întotdeauna în niciodată are legile ei, parantezele și suspensiile ei și ploaia torențială care se preschimbă în lumină – moartea.
http://www.youtube.com/watch?v=ACY03VwWmnA