În ciuda titlului macabru, volumul Enciclopedia morţilor cuprinde unele dintre cele mai frumoase proze scurte pe care le veţi citi. Danilo Kis a readus la viaţă personaje ce s-au pierdut prin tunelul secolelor în care adevarul istoric şi legendele se contopeau, iar fantasticul, realismul magic şi realismul brut îi jucau feste imaginaţiei.
Pentru fanii lui Borges, un maestru al prozelor scurte în care ficţiunea se dezlănţuie şi realitatea este acaparată uşor-uşor de imaginarul dilatat, acest volum este o lectură memorabilă. Danilo Kis a fost comparat şi cu marele scriitor argentinian datorită acelui rar talent ce-l ajuta să deturneze banalul spre o galerie de tablouri halucinante, pline de figuri misterioase, umbre dramatice şi înţelesuri enigmatice. Istoria Balcanilor povestită de scriitorul provenit dintr-o familie de supravieţuitori se îmbină cu miturile şi personajele din Asia Mică, deşertul Sinai sau Arabia.
Pentru a găsi firul ce-a legat prozele acestui volum, trebuie citită mai ales Enciclopedia morţilor, a treia povestire. În cadrul acesteia se relatează despre o carte în care au fost imortalizate biografiile unor oameni ce n-au lasat în urma lor fapte spectaculoase, masurate la scara istoriei universale, ci doar au trăit. Pentru nu-i abandona în marea destinelor anonime, cronicarii altruişti le-au refăcut firul vieţii. În Enciclopedia morţilor nu sunt incluse marile nume ale istoriei, ale artei sau ale ştiinţei, ci sunt pomeniţi doar oamenii obisnuiţi, deoarece autorii vor egalitate între semeni, măcar în faţa sfârşitului. Precum autorii straniei enciclopedii, Danilo Kis îi scoate din anonimat pe acei eroi biblici uitaţi, pe vânzătoarea de plăceri din port, rămasă doar în amintirea marinarilor, în onoarea căreia oamenii mării vor fura toate florile rare din grădinile selecte ale oraşului pentru a-i fi aşezate pe mormântul din mahala (Onoruri postume), pe martirii care s-au lăsat prada unui somn de câteva secole (Legenda adormiţilor), pe un vechi profet oriental considerat eretic (Simon Magul), pe negustorul ce şi-a găsit sfârşitul în mâinile unor hoţi tocmai în ziua în care îşi ducea fetele la gimnaziu (Oglinda necunoscutului). Acestor personaje scoase din timp li se vor alătura un tânăr nobil care sfidează autoritatea împăratului (Slavă celui mort pentru patrie), un maestru pe care vanitatea îl conduce spre un discipol profitor (Povestea cu Maestrul şi discipolul) şi iubita secreta a unui mare scriitor prigonit de sovietici, revoltată împotriva criticilor dornici să ţină sub lupa psihanalizei opera scrisă după chipul şi asemănarea ei în ipostaza de muză (Timbre roşii cu chipul lui Lenin).
Proza ce-ar putea avea cel mai mare impact asupra cititorului nu este neapărat Enciclopedia morţilor, care a dat şi titlul volumului, ci povestirea Cartea regilor şi a nebunilor. Ar fi putut avea dimensiunile unui roman la modă, plin de conspiraţii, manuscrise vechi misterioase, revoluţionari, mistici, salvatori ai lumii, reţele internationale de spionaj, coduri bine păstrate şi multe încrengături ce duc spre organizaţii subversive. Dar, pentru cei care au mai citit despre fanaticii secolului trecut, deveniţi susţinători ai exterminării şi ai lagărelor, povestirea depăşeşte ficţiunea, din păcate. Cartea regilor şi a nebunilor vorbeşte despre mecanismul de la care porneşte ura faţă de semenii aleşi ţapi ispăşitori şi despre germenii unei psihoze colective având urmări asupra câtorva generaţii. Ce-ar fi putut rămâne doar un dialog imaginar între Machiavelli şi Montesquieu în Infern va deveni ulterior, din cauza interpretărilor cu iz paranoic ale unui pustnic fanatic, o carte despre apocalipsă, conspiraţii diavoleşti. Povestirea reflecta, de fapt, episoadele sinistre din viaţa lui Danilo Kis – pogromul de la Novi Sad, moartea tatălui într-un lagăr de concentrare şi copilăria de nomad alături de mama lui, aflată mereu în căutarea unui ţinut ce nu a fost contaminat de furia nazistă.
Danilo Kis povestea despre moştenirea lăsată de mama sa- înclinaţia spre legende şi pasiunea pentru amestecul realului cu neverosimilul camuflat în cotidian. Această moştenire i-a sedus pe cititorii săi, acaparaţi de fiecare povestire în care suspansul, misterul, drama, istoria şi magia se împletesc pentru a participa la un joc ameţitor. Fiecare proză din acest volum este o bijuterie ale cărei origini se pierd în atelierul unui artizan fără vârstă sau moarte. Danilo Kis va face tot posibilul sa protejeze apetitul cititorului pentru libertatea imaginaţiei de orice date fixe legate de timp şi spatiu. Personajele sale vin de oriunde şi de nicăieri, îşi uită anii, păstrând numai amintirile care pot fi uşor considerate o plăsmuire, un vis, unul senzual sau, dimpotrivă, un coşmar. Tocmai această ieşire din spaţiu şi timp promite o lectură intensă, asociată unui entuziasm trezit cândva de primele cărţi de poveşti cu fantome, secrete, manuscrise vechi şi formule rostite de protagoniştii captivi pentru a ieşi la liman. Totuşi, personajele din cartea lui Danilo Kis nu mai cred în formule magice, dar speră la izbăvirea promisă de amintirile unor zile mai fericite.
Povestirile îţi amintesc de supravieţuitorii care şi-au păstrat forţa de-a se tămădui prin naraţiune. Danilo Kis a scris despre o lume unde fiecare dramă trebuie însoţită de un revers apropiat de ficţiunea din care izvorau nişte sensuri ce-i ajutau pe oameni să-şi ducă mai uşor suferinţele. Nu vei şti unde începe voluptatea şi unde asteaptă cascada morţii pregătită să-l ia pe cel scăldat în râul trândav al vieţii liniştite, şi nici nu vei bănui temerile din spatele unor secvente poetice. Acolo unde alţi scriitori ar zugrăvi dramele în imagini sumbre, Danilo Kis aduce poezia şi descrierile candide, nelipsite, uneori, de umbrele amare ale ironiei. Suferinţa nu este ignorată, dimpotrivă, în ochii limpezi ai unor personaje senine, poveştile triste şi legendele sfăşietoare se amplificau, indiferente la intervenţia fictiunii.
Datorită unei traducătoare migăloase – Mariana Ştefănescu – acest volum capătă farmecul unui pergament abia descoperit, care promite fascinaţia unor poveşti uitate în ruinele oraşelor labirintice.