Uneori, casele Londrei ascund povești misterioase, crime, șantaj, moarte, istorii atât de încurcate încât nu îți imaginezi cine sau cum le va da de capăt. Doamna Hawkins, Nancy, dacă apuci să o cunoști mai îndeaproape, este personajul central al romanului Departe de Kensington, o văduvă de război plinuță, tânără, critică și autocritică și, în special, cu păreri de nezdruncinat și cu o integritate care unora le poate părea de-a dreptul bolnăvicioasă. Este redactor într-o editură, ceea ce pare să-i aducă toate necazurile posibile. Este și detectiv în timpul liber, pentru că se simte oarecum responsabilă de ceea ce se întâmplă în casa în care locuiește, o pensiune populată cu personaje dintre cele mai diverse și dubioase. Este o persoană isteață, profundă, tranșantă.
Lupta doamnei Hawkins cu Hector Bartlett, pe care îl consideră un slab scriitor, o face să-și piardă nu una, ci două slujbe. În paralel, în casa din Kensington apar bilete amenințătoare, 
răul își face simțită prezența șiret, tiptil. Teoria că lumea este mică și plină de otravă nu a fost niciunde mai bine susținută decât în micuța capodoperă a lui Muriel Spark. Legăturile cele rele au rădăcini nebănuite, brațe nevăzute, întrepătrunderi de neghicit, iar doamna Hawkins, un mic Dumnezeu dolofan al acestei lumi pline și întortocheate, încearcă să dea de urmele unui mister, care odată scos la suprafață, este strigător la cer prin sofisticarea, dar și prin inutilitatea sa.
Povestea se derulează prin ochii unei doamne Hawkins puțin mai vârstnică și mai slabă, în Anglia de la jumătatea anilor 50. Și un alt personaj important din toată scrierea lui Muriel Spark este Cutia – aparatul magic care, cu ajutorul principiilor radionicii, se presupunea că poate vindeca sau, dimpotrivă, poate face rău de la distanță. Un dispozitiv la marginea magiei, a ocultismului, a credulității, a imposturii și a minciunii, care, într-adevăr, face, în cazul de față, mult rău, dar nu în felul în care a fost proiectat inițial să o facă.
Celelalte personaje sunt Milly, proprietăreasa, mereu îngrijorată și mare povestitoare, Wanda, croitoreasa poloneză cu mintea tulburată, Isobel, tânăra cu moralitate îndoielnică, William, studentul la medicină, complet rațional, Kate, sora medicală obsedată de curățenie. Toți devin suspecți și judecători ale celor ce se petrec sub acoperișul casei din Kensington, într-o dinamică potopitoare, copleșitoare, în care uneori binele devine rău, iar alteori răul rămâne rău.
Principalul merit al lui Muriel Spark este că îmbină perfect umorul – englezesc, cum altfel? – cu nuanțele tragice ale evenimentelor. Cine a citit, tot sub semnătura sclipitoarei scoțience, Domnișoara Brodie în floarea vârstei, știe de ce era capabilă la capitolul tehnică a scriiturii, dar și la capitolele deschidere către lume și avangardism. Poate că tocmai această percepție fină, atinsă de satiră, asupra lumii, asupra personajului care vorbește despre sine o face pe Spark maestră a flash-back-ului.
Departe de Kensington este o carte despre răzbunare, despre proporțiile pe care le poate atinge răul când este provocat și ațâțat, despre cuvinte aruncate aiurea, aparent fără înțeles, despre fraudă și naivitate. La final însă e vorba și despre echilibru, despre o nouă șansă la fericire, despre momentul în care ne putem opri, uita în urmă și spune: „Acel moment din viața mea a fost doar un vis urât, dar m-am jucat cu el atât de frumos, încât am spus din el o ditamai poveste“.