Nu știu cum ar reacționa profesorii noștri de română și învățătorii dacă pe lista de lecturi recomandate pentru ciclul primar – să spunem pentru clasa a IV-a – ar apărea romanul lui Toni Morrison, Păcatul.
O carte care a fost considerată incomodă încă de la apariție, Păcatul nu încetează să stârnească dispute și comentarii, chiar dacă a apărut acum mai bine de 25 de ani. Vorbește frust și necosmetizat despre povestea unei femei, Sethe, aflată în luptă continuă cu prezentul și foarte bântuită de regretele trecutului. Teme precum violența, sexul, segregația rasială, abuzurile de orice fel sunt tratate de Morrison fără menajamente. Tocmai de aceea, puritanii ultimului deceniu al secolului trecut și cei ai începutului de secol 21 s-au repezit să sfâșie o carte la fel cum ar fi făcut americanii în timpul războiului de secesiune, în 1861, când se petrece și acțiunea cărții.
E o lectură recomandată în Statele Unite pentru ciclul primar pentru că textul este foarte ușor de citit, iar povestea este captivantă. E adevărat, veridicitatea scenelor de violență sperie din când în când, dar efectul lecturii este cu atât mai puternic.
Aceeași carte este prezentă în programa de liceu americană, pentru că de aici adolescenții pot învăța lecții valoroase despre activism social și erori în justiție, într-o societate proclamat democratică.
Însă iată ce fel de polemici stârnește. America încă mai are probleme în a exprima conflictele legată de rasă și gen, așa cum are și România. Nici nouă nu ne ușor să vorbim despre minorități sau despre abuzul în familie, și la noi se aruncă sub preș foarte multe probleme delicate legate de relațiile de cuplu și de integrarea socială a celor mai puțin răsfățați de soartă.
Păcatul ar trebui citită în aceeași măsură ca un mare roman al secolului 20, dar și ca o lecție de sinceritate. Nu trebuie neapărat explicată frază cu frază, trebuie doar simțită. Și dată mai departe!