Dacă nu ştiai mare lucru despre literatura din Islanda, romanul Vulpea albastră te poate face să asociezi cărţile scrise în această ţară friguroasă cu lumile de legendă, unde realitatea dură ia o turnură magică pentru a elibera umanitatea de sub pojghiţa brutalităţii, încât rămâi cu impresia că ai găsit varianta nordică a lui Marquez.
Mi-e greu să spun dacă este o carte reprezentativă pentru stilul autorilor islandezi, dar scriitura lui Sjon ma determină să pândesc şi alte traduceri ale romanelor din acest ţinut al gheţurilor şi al vulcanilor capriciosi, aşa cum unul dintre personaje aştepta îndelung o vulpe rară, despre care auzise multe relatări ieşite din comun.
Sjon este cunoscut mai ales datorită versurilor pe care le-a compus pentru Bjork, o mare fană a romanelor sale, iar în ţările scandinave a devenit un reprezentant important al literaturii contemporane, Vulpea albastră primind şi cel mai mare premiu nord-european pentru literatură. Şi nu întâmplător am pomenit de Bjork.
Personajul feminin al cărţii, prin amestecul de fragilitate, duioşie şi dorinţa de a se agăţa de acele detalii neînsemnate pentru ceilalţi, dar vitale pentru propria supravieţuirea psihică într-o lume întunecată, aminteşte de protagonista din filmul regizat de Lars von Trier, Dancer in the Dark, pentru care Sjon a fost nominalizat la Premiile Oscar datorită versurilor scrise pentru coloana sonoră a peliculei.
Romanul lui Sjon este plin de imagini ale paradisului visat de oamenii îndrăgostiţi de peisajele îngheţate, pentru care aurora boreală este un miracol. Tot un miracol este şi zvâcnirea de compasiune a unui fost student, care s-a retras într-un sat islandez pentru a creşte o adolescentă orfană, care suferea de sindromul Down într-un secol în care majoritatea copiilor etichetaţi ca “imperfecţi” erau primiţi ca o pacoste, iar cei din jur se considerau îndreptăţiţi să-i maltrateze sau să-i ţină în cuştile animalelor. Vândută de tatăl ei unor marinari, Abba este salvată de un botanist abia întors în Islanda pentru a moşteni ferma părinţilor. Tocmai când îşi aranja un trai într-o mare capitală după ce şi-a făcut studiile la Universitatea din Copenhaga, Friðrik o descoperă pe Abba închisă într-o cuşcă întunecată, asemenea unui animal nedorit. Ochii mongoloizi degajau lumină, iar zâmbetul senin prin care se agăţa de singura privire ce nu-i arăta dispreţul amestecat cu sila este alinarea botanistului care şi-a pierdut ambii părinţi.
Abba devine copilul lui Friðrik. Acesta va decoperi pasiunea ei pentru păsări, ale căror pene le colecţiona într-un album, dovedindu-se o maestră a mişcărilor meticuloase atunci când îl ajuta să creeze ierbarele renumite în toată Islanda. Umanitatea caldă şi tandreţea parentală din relaţia celor doi este apărată de un decor feeric al ţinuturilor de gheaţă, unde numai vulpea albastră, hăituită, la rândul ei, de săteni, putea să le oglindească puritatea. Dar în acest decor liniştit, în ciuda iernilor aspre, candoarea şi puritatea devin o ţintă pentru marele prădător, întruchipat de un pastor fără vocaţie, ce tulbură tihna albă pentru a vâna misteriosul animal, nefiind străin nici de povestea dramatică a fetei adoptate de Friðrik.
Pentru cei mişcaţi doar de forfota unor meleaguri calde, primele patruzeci de pagini ale microromanului devin monotone şi nu anunţă decât povestea clasică a unui vânător ce va fi copleşit de frumuseţea naturii sălbatice şi va învăţa o lecţie de viaţă de la vulpea albastră pitită printre stânci, doar, doar o scăpa din bătaia puştii. Abia cu a doua parte a cărţii vei putea intra în atmosfera unei aşezări îndepărtate din Islanda secolului al XIX-lea, unde frumuseţea putea fi găsita doar de cei răbdători, capabili să o zărească dincolo de crusta otravită a vieţii austere. În mijlocul acestui mediu neprimitor, Friðrik şi Abba îşi fac propriul rai sub forma unei căsuţe dezmorţite de bucuria protagonistei care primeşte o pană de lebădă, acea pasăre despre care auzise în povestea lui Andersen, în timp ce propriul cuib este încalzit de o sobă plină de ornamente în culori vii şi de aromele îndepărtate ale ceaiului de la poalele Himalayei, ce miroase a brazdă abia întoarsă.
Personajele din Vulpea albastră sunt asemenea unei Aurore boreale. Când te aştepţi mai puţin, din interiorul lor întunecat şi mat izbucnesc lumini şi culori strălucitoare, ce animă bezna, obligându-te să pătrunzi cu imaginaţia în straniul amestec dintre frumuseţe, seninătate şi moarte, dintre pornirile instinctuale şi neprihănire şi, mai ales, dintre acea realitate dezolantă şi mitul vindecător, într-un joc poetic necruţător, dar plin de sensibilitate.