Poreclit „Ianculeţ cu părul creţ“, Jean Negulesco a fost cel de-al cincilea copil al unei familii de negustori înstăriţi din Craiova. Încă din copilărie, Iancu este considerat de către tatăl său ca fiind demn de a-l urma atât în ale afacerii, cât şi prin localurile din Craiova.
Astfel, la cinci-şase ani, tatăl său îl ia cu el la Berăria Bazilescu, unde va avea să vadă pentru prima oară fotografii care se mişcă pe perete (imaginile cinematografice ale vremii). Mai apoi, tatăl şi fiul ajung să viziteze destul de des grădina de vară Minerva, unde rulau spectacole cinematografice. Într-una din serile de după spectacol, întors în camera sa, tânărul Ianculeţ va schiţa pe hârtie câteva scene din filmul tocmai văzut. Se dovedeşte a avea un real talent la desen, iar pasiunea sa pentru filme va avea să-l ducă în anii maturităţii spre o glorioasă carieră în cinematografie, ajungând unul din regizorii sacri de la Hollywood.
A regizat filme cu: Peter Lorre (The Mask of Dimitrios, 1944), Joan Crawford, John Garfield (Humoresque, 1946), Clifton Web, Barbara Stanwyck (Titanic, 1953), Marilyn Monroe, Lauren Bacal (How to marry a millionaire, 1953), Maurice Chevalier, Angie Dickinson (Jessica, 1962) şi mulţi alţii. Pentru filmul Johnny Belinda deţine un număr record de nominalizări Oscar (12) pentru un film. Pentru întreaga sa contribuţie în cinematografia americană, Jean Negulesco are propria stea pe celebrul bulevard Walk of Fame din Hollywood.
Pentru astfel de români a luat naştere Români pentru o lume, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache. Români pentru o lume reprezintă un tribut adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori. Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online (pe www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook) de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc. În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate. Campania se desfăşoară online, la adresa www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook, unde puteţi găsi mai multe detalii despre acest nou proiect cultural al Fundaţiei Sergiu Celibidache.
Credit foto: Emanuel Tinjala