Viitorul ca mod de modificare a prezentului

Viitorul ca mod de modificare a prezentului

Într-o bună zi a anului 2021, Scott Warden – un american ajuns împreună cu soția și fetița sa în Thailanda – află că în zonă se întâmplase ceva ciudat. Se duce împreună cu un prieten cam dubios (care se ocupa, printre altele, cu trafic de droguri) să vadă desăpre ce-i vorba. Și descoperă că în regiune apăruse din senin un monument imens și bizar, ridicat pentru a comemora o victorie a lui Kuin în anul 2041. Având în vedere că eroul nostru viețuia în 2021, însemna că monumentul se referea la o victorie ce urma să aibă loc peste douăzeci de ani. Și cine era Kuin? Nimeni nu auzise de un asemenea personaj și nimic nu prevedea că în Asia avea să apară un individ care să dețină mijloace militare atât de mari, încât să cucerească teritorii întinse și – mai ales – care să stăpânească o tehnologie care să-i permită să expedieze sculpturi imense în trecut.

Înainte de a continua povestea lui Scott Warden, să spunem câteva cuvinte despre Robert Charles Wilson, autorul romanului Cronoliții

Wilson s-a născut în California, dar s-a stabilit ulterior în Canada, așa că este considerat un autor canadian (chestie care, cred eu, contează doar din punct de vedere a CV-ului și mai puțin din punct de vedere scriitoricesc). A primit nenumărate premii pentru cărțile sale, care descriu, de obicei, viața și suferințele unor oameni obișnuiți în condițiile în care lumea se schimbă fundamental în jurul lor.

Cronoliții reprezintă o exemplificare perfectă a modului în care scrie Robert Charles Wilson. Autorul ne descrie cu înțelegere și cu oarecare candoare soarta lui Scott Warden, soartă ce depinde în mare parte de statuile uriașe venite din viitor – începând cu faptul că, ducându-se să vadă primul cronolit ivit în lumea noastră, nu-și poate ajuta soția atunci când fiica sa se îmbolnăvește, iar respectiva soție, convinsă că soțul ei e un individ egoist, inconștient și incapabil să aibă grijă de familia sa, îl părăsește și-și găsește alt soț.

Apoi Scott primește o ofertă din partea unei foste colege, și i se propune să facă parte dintr-un colectiv care studiază tocmai pietroaiele acelea gigantice… și astfel, aflăm și noi ce se întâmplă în lume.

În general, romanele lui Wilson descriu reacții omenești în situații de criză, așa că nu-i nimic surprinzător că ni se povestește despre apariția unui soi de religie, dedicată adorării acelui personaj necunoscut, Kuin, care urma să devină stăpânul lumii. Fiica lui Scott se va înrola în acest cult straniu, iar eroul nostru va încearcă s-o salveze. Lumea întreagă se va prăbuși, sistemul de valori al societății pe care o știm noi va fi dat peste cap, pentru că nu mai poți crede în anumite noțiuni pe care viitorul le va infirma cu siguranță.

De fapt, Wilson analizează – într-un mod foarte literar – o problemă extrem de delicată: ce poate face omenirea atunci când i se destăinuie o parte din viitorul său, o parte suficient de redusă pentru a nu ști cu exactitate ce se va întâmpla, dar îndeajuns de extinsă pentru a ști că vor exista schimbări importante?

În mod normal, pot exista două atitudini: prima, să accepți viitorul ca atare și să-ți vezi liniștit de viața ta; a doua, să iei parte activă la modificarea prezentului, astfel încât să facilitezi apariția acelui viitor cert.

Însă cum poți să ajuți transformarea lumii și s-o faci să dețină tehnologii despre care nimeni nu știe nimic? Scott și cei din lumea sa nu cunoaște modul în care sunt trimiți cronoliții în trecut. Îi interesează mai puțin motivele pentru care Kuin își expediază monumentele într-o lume care n-a auzit de el și doresc, în primul rând, să-și dea seama cum e posibil să se facă așa ceva.

Aici este, de fapt, adevărata problemă pe care o tratează Wilson: este posibil ca acțiuni din viitor să influențeze prezentul, se poate ca viitorul să modifice trecutul. Timpul e unul singur și poate fi modificat în ambele sensuri. Dacă știm că există șansa să se întâmple ceva în viitor, curiozitatea omenească ne va face să descoperim mijloacele prin care pot fi facilitate acele întâmplări.

Romanul lui Wilson este un amestec extrem de bine dozat de omenesc banal și întrebări fundamentale, care provoacă cititorului surprize intelectuale demne de interes.

Back to top