Ești un părinte hiperprotector sau chiar cicălitor? Sau ești genul care-și lasă copilul să se descurce de unul singur? Te consideri un prieten al celui mic sau preferi să-i amintești zilnic cine este ”șeful” în casă? Te-ai gândit vreodată la stilul tău de educație și la cât de potrivit este pentru copilul tău? Te-ai întrebat cum se văd gesturile și vorbele tale prin ochii copilului sau adolescentului tău?
Pentru a afla cum poți să crești un copil echilibrat și un viitor adult fericit, participă la atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți din perioada 19-25 februarie. Noua ediție a Săptămânii Psi va avea loc în șapte orașe din țară, fiind găzduită de rețeaua Librăriilor Cărturești și organizată de Editura Trei. Psihoterapeuți și psihologi specializați în lucrul cu familiile și copii îți vor explica în ce fel îți vei putea recunoaște mai bine stilul parental, cum vei putea să-i înțelegi și să-i ajuți pe copii folosindu-te de jocurile vindecătoare, dar și cum îi poți învăța să-și regleze emoțiile și să se cunoască mai bine. Nici temele delicate nu vor fi ocolite: de la adolescenții rebeli la copiii-tirani, de la certurile dintre părinți la felul în care internetul poate afecta trăirile copilului.
Atelierele Săptămânii Psi pentru Părinți au intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Pe tot parcursul acestei săptămâni, cărțile editurii Trei dedicate parentajului și psihologiei copilului vor putea fi achiziționate cu o reducere de 25% în toată rețeaua Cărtureștilor.
PROGRAM BUCUREŞTI – Librăria Cărtureşti Verona
Povestea ascunsă din mintea copilului
Invitat: Anca Ganciu
Carte recomandată: Ghid pentru înțelegerea minții copilului – Alistair Cooper și Sheila Redfern
20 februarie (marţi) – ora 18.30
Relația părinte – adolescent; scurt ghid de supraviețuire
Invitat: Simona Radu
Carte recomandată: Caile întortocheate ale adolescenței – Lisa Damour
21 februarie (miercuri) – ora 18.30
Copii rezilienți. Copii fericiți
Invitat: Irina Petrea
Carte recomandată: 100 de căi pentru a crește copii fericiţi – Timothy J. Sharp
22 februarie (joi) – ora 18.30
Cum obții mai multe cu mai puțin – copii calmi și fericiți, adulți echilibrați
Invitat: Camelia Dumitru
Carte recomandată: Mai putin e mai bine – Kim John Payne
23 februarie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM CLUJ NAPOCA – Librăria Cărtureşti Platinia
Părinte în era digitală
Invitat: Adela Moldovan
Carte recomandată: Părinte în era digitală – Jodi Gold
19 februarie (luni) – ora 18.30
Metode prin care copilul tău să se descurce cu hărţuirea, conflictul şi alte situaţii dificile
Invitat: Amalia Oltean
Carte recomandată: Alege cuvintele nu bâtele și pietrele – Scott Cooper
20 februarie (marţi) – ora 18.30
Copil fericit – părinte fericit. Pași pentru a-i ajuta pe copii să-și păstreze bucuria pe tot parcursul vieții
Invitat: Raluca Anton
Carte recomandată: Copil fericit – adult fericit de Edward M. Hallowell
21 februarie (miercuri) – ora 18.30
Repere critice în achiziția limbajului-spre fereastra comunicării
Invitat: Carolina Bodea Hațegan
Carte recomandată: Logopedia – Carolina Bodea Hațegan
22 februarie (joi) – ora 18.30
Ce sa fac dacă copilul meu este timid
Invitat: Oana Cobeanu
Carte recomandată: Ce să faci… când ești foarte timid – Dr. Claire A.B. Freeland, Dr. Jacqueline B. Toner
23 februarie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM TIMIŞOARA – Librăria Cărtureşti – Mercy
Ce probleme îi frământă pe adolescenții de astăzi
Invitat: Ali Baeram
Carte recomandată: Adevărul despre adolescente – Karen Zager, Alice Rubenstein
19 februarie (luni) – ora 18.30
Ce se ascunde în spatele comportamentelor nepotrivite ale copiilor
Invitați: Claudia Kubik, Amalia Marinca
Carte recomandată: 100 de căi pentru a crește copii fericiţi – Timothy J. Sharp
20 februarie (marţi) – ora 18.30
Arta de a crește copii sănătoși emoțional
Invitat: Iosif Szenasi
Carte recomandată: Terapia familiei – Virginia Satir
21 februarie (miercuri) – ora 18.30
Stiluri părintești de educație
Invitat: Eugen Jurcă
Carte recomandată: Parentalitatea – Leticia Solis-Ponton
23 februarie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM IAŞI – Librăria Cărtureşti – Palas
Fericirea în familie
Invitat: Ana Băianu
Carte recomandată: Mari mituri despre dezvoltarea copiilor – Stephen Hupp, Jeremy Jewell
19 februarie (luni) – ora 18.30
Ce se întâmplă cu copiii când părinții se despart
Invitat: Marcel Nedelcu
Carte recomandată: Când părinții se despart – Françoise Dolto
20 februarie (marți) – ora 18.30
Copil fericit – adult fericit
Invitat: Simona Filip, Angelica Sirețchi
Carte recomandată: Copil fericit – adult fericit de Edward M. Hallowell
21 februarie (miercuri) – ora 18.30
Cum știu copiii pe ce butoane să apese. Despre parentingul contemporan
Invitat: Cornel Celmare
Carte recomandată: 10 paşi pentru a deveni un părinte (aproape) perfect – Mary Ellen Renna
22 februarie (joi) – ora 18.30
Îndrumări pe căile întortocheate ale adolescenței
Invitat: Elena Ceucă
Carte recomandată: Caile întortocheate ale adolescenței – Lisa Damour
23 februarie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM BRAŞOV – Librăria Cărtureşti
Rolul jocului în dezvoltarea relației cu propriul copil
Invitat: Alina Maria Moldovan
Carți recomandate: Joaca – Amanda Gummer, Rețete de jocuri – Lawrence J. Cohen
20 februarie (marţi) – ora 18.30
Devin părinte conștient prin comunicarea nonviolentă
Invitat: Andreea Ramona Laurențiu
Carți recomandate: Părintele conștient – Dr. Shefali Tsabary, Exerciții de Comunicare NonViolentă – Françoise Keller
21 februarie (miercuri) – ora 18.30
Copii fericiți – adulți fericiți
Invitați: Ramona Henter, Roxana Blaj
Carți recomandate: Alege cuvintele, nu bâtele și pietrele – Scott Cooper, 100 de căi pentru a crește copii fericiți – Timothy J. Sharp
22 februarie (joi) – ora 18.30
Între hiper-protecție și neglijare – mersul pe sârmă al părintelui modern
Invitați: Laura Teodora David
Carte recomandată: Cum să crești un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell
23 februarie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM SUCEAVA – Librăria Cărtureşti
Ce faci când copilul tău se aruncă pe jos în mijlocul magazinului
Invitați: Dana Macoveiciuc, Loredana Bălan
Carte recomandată: De ce copii nostrii se transformă în tirani – Michael Winterhoff
20 februarie (marţi) – ora 18.30
Cum să îmi înteleg mai bine copilul
Invitat: Călin Bârleanu
Carte recomandată: Mari mituri despre dezvoltarea copiilor – Stephen Hupp, Jeremy Jewell
21 februarie (miercuri) – ora 18.30
Copilul meu poate comunica altfel. Îl pot întelege prin joc?
Invitat: Diana Podasca
Carți recomandate: Joaca – Amanda Gummer, Rețete de jocuri – Lawrence J. Cohen
22 februarie (joi) – ora 18.30
Mami îmi spui o poveste – cum poți folosi poveștile ca să îți ajuți copilul
Invitat: Alexandra Pașa
Carte recomandată: Vindecarea prin povești – George W. Burns
23 februarie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM ARAD – Librăria Cărtureşti
Importanța tatălui în educația copiilor
Invitat: Natalia Alina Topor
Carte recomandată: Parentalitatea – Leticia Solis-Ponton
20 februarie (marți) – ora 18.30
Cum șă crești un copil sigur de sine
Invitat: Angela Plăcintar
Carte recomandată: Cum să crești un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell
21 februarie (miercuri) – ora 18.30
Puterea din cuvintele unui părinte
Invitat: Emese Bojin, Ligia Iercan
Carte recomandată: Alege cuvintele nu bâtele și pietrele – Scott Cooper
22 februarie (joi) – ora 18.30
Rădăcini ale răului în relația părinte – copil
Invitat: Silvia Rusan
Carte recomandată: Voi vreodata suficient de bună? – Karyl McBride
23 februarie (vineri) – ora 18.30