Romanul canadianului Douglas Coupland – Tânără în comă (1998) și-a primit numele după piesa Girlfriend in a coma a trupei britanice The Smiths. Trupa se numără printre preferatele lui Coupland care le folosește versurile de alte câteva ori în diverse scene din roman. 
Personajul principal, Karen Ann McNeil, este construit după povestea reală a unei tinere de 21 de ani – Karen Ann Quinlan care, în urma unei petreceri unde a consumat alcool și calmante, a intrat în comă. Karen Ann – cea din carte – se supune unei cure de slăbire agresive și înainte de o petrecere banală se înfometează timp de câteva zile, apoi, pe stomacul gol ia câteva pastile de Valium (primite de la mama ei) și bea votcă. Combinația, în ambele cazuri, este dezastruoasă. Diferența dintre cele două Karen Ann este că personajul lui Coupland se trezește din comă după aproape 18 ani de somn profund, pe când Karen Ann cea reală a trăit într-o stare vegetativă, în comă, timp de 10 ani, după care a murit de pneumonie.
În timp ce Karen Ann se luptă cu coma și coșmarurile despre sfârșitul lumii și e dependentă de aparatura care o ține în viață, prietenii ei cu care fusese la petrecere devin pe rând dependenți de alte lucruri din viața lor din afara spitalului. Unii devin dependenți de heroină, alții de locul de muncă, iar iubitul ei din momentul în care s-a petrecut accidentul devine dependent de devotamentul față de ea. Karen se trezește și realizează în scurt timp că viața la care a revenit este supraevaluată și că tot ceea ce visase despre apocalipsă s-a adeverit.
Sunt multe referințe muzicale și apar o mulțime de personaje și amănunte ale culturii pop din perioada în care se petrece acțiunea, sfârșitul anilor 70 și respectiv anii 80 și 90. Personajele ascultă Jethro Tull, Elvis Costello, Santana, Neil Young, urmăresc sitcomuri și emisiuni de divertisment și se întreabă dacă se vor împrietenii vreodată rușii cu americanii. Karen este nebună după David Bowie și după personajul The Fonz și deși este sportivă și are un corp armonios – devine obsedată de greutate. Obsesiile ei sunt alimentate de o mamă nevrotică, fostă câștigătoare a titlului Miss Canada 1958, care o supune chiar și acasă la diverse cure de slăbire – o săptămână meniu vegetarian, alta doar amidon, nimic altceva.
Prima parte a romanului este una de introducere în viețile lui Karen și-a celor cinci prieteni ai săi până în momentul în care aceasta intră în comă și apoi, continuarea vieților celorlalți atunci când ei sunt deja maturi iar ea se trezește. Fantoma lui Jared, prietenul celor șase, mort în urmă cu un an de la accidentul lui Karen Ann le știe deja destinul și de la început îi avertizează: „Destinul e ținta spre care ne îndreptăm. Viitorul nu există încă. Soarta e pentru ratați“. Din păcate cei șase nu descifrează corect mesajele din jurul lor iar atunci când Karen este la un pas de moarte, deși ar avea șansa să se schimbe – n-o fac.
În partea a doua a romanului lumea se sfârșește și toți cei șase au șansa să se schimbe însă încă o dată ratează momentul din cauza egoismului și a grandomaniei. Deși o regăsesc pe Karen, nu știu încă să prețuiască asta. Și nici ceea ce-i înconjoară. Iar Karen, care a pierdut deja aproape două decenii din viață nu înțelege lumea în care s-a întors și în care se simte leneșă, înceată și antică. „Nimeni nu mai are măcar hobby-uri. (…) În plus, nimeni nu mai pare capabil să suporte să stea singur – dar în același timp toată lumea e izolată. (…) Toată lumea se învârte doar în jurul muncii: muncă, muncă, muncă… să ai, să ai, să ai… să fii primul… să fii dat afară de la serviciu… să intri online… să știi limbaje de programare… să câștigi contracte. Oamenii sunt sleiți și furioși, ahtiați după bani și, în cel mai bun caz indiferenți față de viitor“.
Poate în ultima parte, în partea a treia, cei șase mai au o șansă. Poate. Însă la un an după sfârșitul lumii, Jared se hotărăște să-i viziteze în carne și oase și să-i tragă puțin de urechi, pentru că viitorul deja există.