Poezia nu se scrie în vacanțe, ci atunci când ești la volan, sau când speli vasele, sau când auzi un copil explicându-ți cum ar apuca oamenii mâncarea dacă ar avea aripi. Sau când reușești să dai la o parte sutele de aluviuni care te acoperă zilnic și, pentru câteva secunde, poți atinge lumina. Sau când o amintire grea ca plumbul te oprește deodată în loc. Poezia e cu ochii deschiși, deși ochii ce se îndreaptă spre ea par mai curând închiși. Treaba oamenilor, a tuturor, nu doar a poeților, e s-o vadă.
Zece cărți cu care mi-aș construi o insulă. Criteriul nu e neapărat valoarea literară absolută, ci impactul pe care aceste cărți l-au avut, la momentul citirii lor, asupra mea.
Ca să nu mai lungim vorba, iată zece dintre lecturile care înseamnă ceva pentru mine:
Cărţile „de suflet se schimbă după sufletul nostru, care nu e imobil şi imuabil, cum ni s-a tot spus, ci doar etern, aşa încît trebuie să-i dăm, o întreagă eternitate, de citit.
Aleg cu greu doar zece cărţi, dintre zecile de care am devenit cumva dependentă. Le-am selectat pe cele care, să spunem, au în comun cruzimea. În ultimă instanţă, cruzimea binefăcătoare a autorilor lor.
O întrebare: Care sunt cele zece cărți pe care le-ați recomanda cititorilor BookMag? Un răspuns amplu, care oferă și alternative.
Două calupuri a câte zece titluri care mi-au plăcut – și parcă îmi pare rău că sunt doar două, aș putea să vă povestesc despre cărți la nesfîrșit.
Adelin Petrișor este unul dintre puținii jurnaliști din lume care au avut acces în cel mai restrictiv stat, Coreea de Nord. După albumul de călătorie lansat recent – Coreea de Nord, un lagăr cât o țară, revine cu o carte, Țara cu un singur gras, care pune în vorbe imaginile surprinse de camera de filmat și de aparatul de fotografiat în timpul acelei vizite memorabile.