Acest volum, Concert în memoria unui înger, cuprinzând patru nuvele și un fragment din jurnalul care a însoțit scrierea lui, a primit Premiul Goncourt pentru nuvelă în 2010.
Romanul Sunset Park este, ca multe romane scrise de Paul Auster, axat pe tema identității și a incursiunii în memorie. Eroul principal al romanului, tânărul Miles, caută să surprindă trăirile unor oameni care, confruntându-se cu evenimente devastatoare care-i obligă să-și părăsească locuințele – este vorba de o mare criză economică –, își lasă de izbeliște obiectele care îi înconjurau în viața lor cotidiană, brusc întoarsă pe dos.
„S-ar putea s-o țin așa la nesfârșit. Să nu știi că ceva e al tău, decât după ce te-ai descotorosit de el - Holly Golightly. Despre acest roman micuț, Mic dejun la Tiffany, s-a scris mult, s-a făcut și un film celebru cu Audrey Hepburn. Norman Mailer (de două ori laureat cu premiul Pulitzer) considera că Truman Capote a fost „cel mai perfect scriitor al generației sale, referindu-se la stilul prozei acestui roman. Chiar Truman Capote, mărturisind că a avut două cariere ca scriitor, susținea că Mic dejun la Tiffany a fost un moment de cotitură, romanul fiind începutul celei de a doua cariere. Și credea acest lucru pentru că scriindu-l, s-a apropiat cel mai mult de ceea ce el vroia să facă și unde vroia să ajungă.
„Nu știu dacă s-a observat vreodată până acum că una dintre principalele trăsături ale vieții este caracterul ei discret. Romanul Pnin al lui Vladimir Nabokov m-a convins, din nou, cât de mult îmi place să-i citesc cărțile. La acest roman el a început să scrie pe când scria Lolita și pe când umbla să-și găsească un editor pentru publicarea ei, el a publicat secvențe din Pnin, probabil din motive financiare.
Prima formă a romanului Joaca preferată a fost elaborată în 1959-1960 la Londra, sub alt nume. A fost un manuscris masiv, refuzat de editori. Ulterior, după unele schimbări, romanul i-a adus lui Leonard Cohen faimă și bani, odată cu un renumit premiu literar canadian.
„Văzu un fragment viu dintr-o amintire – iar amintirea este mai mult decât o amintire: este o imagine. Atât de reală caând timpul se scurge invers. Romanul Greutatea umbrei de Raimudo Carrero este o poveste despre trădare și omor. Și, …
Această cărțulie, Casa Matrionei. Incident la gara din Kocetovka, de numai 180 de pagini, cuprinde două povestiri. Prima este, se spune, autobiografică. Cea de a doua, a cărei acțiune se petrece în 1941, este un episod autentic.
Aurora Liiceanu, cel mai cunoscut psiholog autohton şi una dintre cele mai de succes autoare publicate de Polirom în ultimii ani, a dialogat cu cititorii săi pe 25 iunie, de la ora 19.00, la librăria Bastilia, pornind de la volumele Cuvinte încrucişate şi Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi, apărute de curînd în seria de autor pe care editura i-a consacrat-o. Alături de Aurora Liiceanu a fost criticul literar Cristian Teodorescu, iar discuția a fost moderată de Virginia Costeschi, editor BookMag.
N-am citit recent o carte mai bună, mai incitantă ca acest roman al lui Paul Auster, Invizibil. Poate mă înșel, însă. Paul Auster este un scriitor remarcabil, unul dintre cei mai importanți și mai traduși scriitori americani contemporani.
Când am văzut volumul Românii, un viitor previzibil? mi-am zis: iată o carte a unui autor care are curajul să vadă ce este cu românii, cum cred ei că sunt, ce atribute pozitive și ce atribute negative consideră ai că-i caracterizează și la ce aspiră ei. O temă dificilă, pe care o abordezi știind că vei fi afirmat poate, dar și contrazis.
Mă dor strămoșii, această carte mică – are doar 182 de pagini – mi s-a părut inițial lejeră și fără importanță și deși am răsfoit-o, nu foarte entuziasmată, am părăsit-o. Ulterior, mi-am zis să mă uit mai atent la ea. Știam ce este psihogenealogia, știam și că a fost fondată în anii 1970 de către Anne Ancelin Schutzenberger, mai știm că la noi la institut cineva a adus un articol despre această teorie. Să-i spun teorie, deși mai degrabă seamănă cu un punct de vedere teoretic având oarece consecințe aplicative, cu o nișă care atrage un anume public, uneori considerată o sectă și nicidecum o ramură științifică a psihologiei.
Nu este inutil să spun că Teru Miyamoto este unul dintre cei mai mari scriitori niponi contemporani. Cartea de față ne convinge cu ușurință. Nu vreau să-l asociez stereotipurilor legate de „niponitate pentru a susține frumusețea romanului lui, ci mai degrabă să arăt cât de profund și de banal este subiectul cărți, care luate împreună dau un farmec care depășește spatial și timpul.