Acțiunea romanului lui Sebastian A. Corn, Ne vom întoarce în Muribecca (editura Nemira, 2014) se petrece undeva, într-un colț necunoscut al junglei amazoniene.
În Zei americani, de Neil Gaiman (Editura Paladin) Shadow Moon - un nume interesant, nu-i așa? -, un deținut care urma să fie eliberat peste câteva zile, este chemat la directorul închisorii, care îi aduce la cunoștință că va fi eliberat mai devreme, ca să poată să participe la înmormântarea soției sale, Laura, care tocmai murise într-un accident de automobil. Ulterior, Shadow va afla că Laura murise în timp ce făcea sex cu cel mai bun prieten al său. Ca atare, Shadow se pomenește fără familie, fără prieteni - singur pe lume. În aceste condiții - în care nu-l mai lega nimic de ținuturile natale, eroul nostru acceptă oferta unui personaj bizar (numit Wednesday) de a-l însoți prin America, în calitate de bodyguard.
Mă întreb dacă amatorii de literatură SF sunt conștienți că genul lor favorit datorează enorm unor anumiți scriitori care au imaginat primii o anumită temă, au făcut-o cunoscută întregii lumi și au oferit o pâine bună de mâncat generațiilor următoare de autori. Nimeni nu-și închipuie acum literatura SF fără mașina timpului, nimeni nu acceptă ideea că o călătorie în timp este imposibilă - iar literatura de toate genurile ar fi fost mult mai săracă dacă H.G. Wells nu și-ar fi imaginat călătoria în timp.
Dale Barbara – zis şi Barbie - un individ despre care locuitorii din Chester’s Mill nu ştiu prea multe şi care lucrase ca bucătar la un local din oraş, se pregătea să părăsească localitatea în grabă şi pe furiş. Cu o seară înainte fusese atacat în parcarea restaurantului de un grup de indivizi, grup condus de Junior Rennie, fiul unui mahăr local. Bucătarul îi cotonogise pe derbedei, dar şeful poliţiei îl sfătuise să plece din oraş cât mai iute. Barbie se plasase în mod strategic la marginea oraşului, şi intenţiona să facă autostopul.
Naomi Novik ne oferă, prin intermediul editurii Nemira, al treilea volum din seria Temeraire. Avem de-a face cu o poveste frumoasă, destinată tuturor celor care sunt – sau au rămas – tineri din punct de vedere spiritual. O poveste ce poate fi încadrată fără nici o greutate în categoria lumilor alternative.
La 60 de ani de la publicarea romanului Fahrenheit 451 și la 50 de ani de la prima apariție în limba română a acestui roman, editura ART ne oferă o nouă ediție a cărții în colecția sa specializată în literatură SF, Paladin, preluând traducerea consacrată a lui Petre Solomon, dar corectând-o și adaptând-o (nu prea mult, doar cât a fost nevoie după trecerea unei jumătăți de secol).
Prin 1995, Mary Doria Russell, doctor în antropologie și profesor universitar, a rămas - în urma unui șir de coincidențe - fără contract cu vreo Universitate și fără posibilitatea de a încheia vreunul până când nu începea următorul an universitar. Și atunci doamna profesor a decis să-și permită o vacanță adevărată, o vacanță în care să nu mai aibă nici o legătură cu profesia sa, o vacanță în care să scrie un roman SF, dar nu unul oarecare, ci unul în care să trateze tot felul de teme care o preocupau, cum ar fi în ce fel s-ar înțelege oamenii cu o specie extraterestră, sau cum ar putea să suporte un preot iezuit un șir de nedreptăți flagrante din partea lui Dumnezeu, sau ce ar putea să simtă o evreică sefardă pentru un preot de origine spaniolă... și alte multe lucruri de felul ăsta, care colcăiau prin mintea unei profesoare lipsită de activitate.
Când vine vorba de literatura SF, ne apar în minte tot felul de autori americani, începând cu Asimov și Heinlein și terminând cu Orson Scott Card, G.R.R. Martin sau Dan Simmons. Apoi, după ce ne gândim mai bine, ne dăm seama că genul a fost inventat de doi europeni: Jules Verne și H. G. Wells. Că termenul robot a fost inventat de un ceh, Capek. Că există o serie de autori francezi de renume, printre care G. Klein, M. Jeury și S. Brussolo. Că există și autori din estul europei care sunt recunoscuți la nivel mondial: frații Strugațki din Rusia, St. Lem din Polonia și alții. Iar în ultimul timp a început să devină tot mai apreciați - și traduși în Statele Unite - autori din Germania, Finlanda, Polonia sau Spania. Granițele culturale s-au extins și nu mai există n monopol american în privința literaturii SF.
Să ne închipuim că există un individ oarecare, numit John Salvatore Fontanelli. Un ratat care n-a reușit să ducă nimic până la capăt: nici studii, nici relația cu prietena sa... Și, într-o zi, Fontanelli este invitat la un avocat, care-i spune că a primit o moștenire. De la cine? O să afle mai târziu. De ce a primit el moștenirea aceea? Are rude, are un frate... O să afle mai târziu. Și e mare moștenirea aceea? Ceva mai mult de optzeci de mii de dolari.
Între film şi carte există o relaţie de simbioză, ba chiar una de parazitism. O carte care are succes va fi ecranizată cât mai iute, pentru ca şi filmul să beneficieze de succesul cărţii. Iar o ecranizare de succes va avea ca urmare imediată apariţia unei noi ediţii a cărţii, pentru ca volumul respectiv să poată fi citit de cât mai mulţi dintre spectatorii care descoperiseră povestea doar prin intermediul filmului. Nu-i nevoie de prea multe exemple care să demonstreze adevărul afirmaţiei anterioare, Stăpânul inelelor şi Harry Potter mi se par arhisuficiente.
Dacă rosteşte cineva numele lui H.G. Wells, imediat ne apar în minte: Maşina timpului, Omul invizibil, Războiul lumilor. Adică nişte romane SF foarte interesante, după care s-au făcut nişte filme şi mai interesante. Şi este normal să ne amintim de unele dintre temele de bază ale literaturii SF, ajunse acum bunuri atât de comune, încât toţi autorii le pot folosi fără nici un fel de teamă că ar fi acuzaţi de plagiat – pentru că Wells a introdus în literatura SF anumite teme fundamentale, care au rămas pentru totdeauna legate de numele său.
Într-o dimineață însorită din vara timpurie a anului 1949, Joseph Schwartz, croitor pensionar, se plimba alene pe străzile plăcute de la marginea orașului Chicago, reamintidu-și niște versuri ale lui Browning. Și, în timp ce se plimba, Schwartz se pomeni că ridică piciorul de pe asfalt și-l puse pe iarbă!