Naghib Mahfuz | BookMag

Lumile mici şi confuze

Marele oraş Alexandria acoperă multe. Pribegi din toate colţurile Egiptului, bătrâni şi tineri, oameni pierduţi care doresc să se caute sau, dimpotrivă, să se piardă în marele oraş şi să nu se regăsească niciodată. Acolo, într-o Alexandrie care a cunoscut şi vremuri mai bune şi mai înfloritoare, există o pensiune, se cheamă Miramar. Iar la Miramar universul se clădeşte contondent şi colţuros, din puţine personaje, care mai de care mai deosebit de cel de lângă el, fiecare cu vârsta, cu nebunia, cu amintirile sale răscolitpare, cu perversităţile sau cu regretele lui.

Fără convingeri ești pierdut

Miramar, romanul egipteanului Mahfuz nu m-a prins de la bun început, mi s-a părut prea lent. După câteva săptămâni m-am hotărât să-l încerc din nou – Băieții de pe strada noastră - alt roman al lui Naghib Mahfuz îmi plăcuse. Și în plus, o voce gravă avertiza ascultătorii Radio România Actualități despre pericolul la care se expun dacă vizitează în această perioadă Egiptul, inclusiv orașele Cairo și Alexandria.

Absurdul, noul realism mahfuzian

Spleen pe Nil! Aşa l-ar fi sfătuit Baudelaire pe Naghib Mahfuz să-şi boteze manuscrisul. Dar Parisul este prea departe, iar în Cairo decadenţa renaşte-n aprilie, «luna prafului şi a minciunilor», pentru a se dizolva apoi în alambicul plin de haşiş. Dar nu apatia şi drogul îi anesteziază pe eroii lui Naghib Mahfuz, ci numai o compulsivă pălăvrăgeală fără sfârşit. Pălăvrăgeală pe Nil face parte din categoria operelor menite să reflecte o societate egipteană căzută în debusolarea malignă, lăsată-n urmă de perioada colonială.

Himere, nostalgii și plăceri fugitive

Pe Strada Zahărului resemnările sunt amare. Familia se împuţinează şi moartea pândeşte fiecare vis. Stăpânul casei nu mai jonglează cu năzuinţele copiilor săi. E prea târziu pentru a-l mai însura pe mezinul idealist, Kemal, preocupat de filozofia lui Bergson şi de cercetările darwiniste. Nu numai articolele în care mezinul Kamal susţinea că fiii lui Allah se trag, de fapt, din maimuţă, citite în zeflemea de foştii camarazi de pahar, îl fac pe marele negustor Ahmad să lase capul în pământ, ci şi modelul existenţial, specific unui burlac european semi-savant, îl umplu de mâhnire. Dar nu mai are prestanţa de altădată. Nu mai poate să-şi strige mânia pe care acum o sugrumă în convalescenţe tăcute. Şi nici amantele nu-i mai ţin de urât, acum sunt o copie gârbovită a curtezanelor dintr-un Cairo ireversibil.

Pulsiuni şi reverii senzuale

Palatul dorinţei este cel de-al doilea roman din Trilogia Cairoului. Dacă în primul roman, O plimbare prin palat, Naghib Mahfuz prezenta conflictele dintre personaje şi întâmplările ce au cutremurat familia negustorului Ahmad Abd el-Gawad, în Palatul dorinţei scriitorul egiptean a creat scene de interior, unde stările sufleteşti, nu faptele, ajung în prim-plan. Ritmul acţiunii este încetinit pentru a zăbovi asupra incursiunilor introspective. Sentimentele năvalnice nu mai sunt interzise, ci descusute până la ultima zvâcnire neînţeleasă.

A aparut Trilogia Cairoului – cartea care l-a consacrat pe Naghib Mahfuz

Naghib Mahfuz (1911-2006) a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1988, fiind primul autor arab pe care Academia Suedeză l-a onorat cu această distincție – „Pentru operele sale bogate în nuanță, caracterizate deopotrivă de un realism clarvăzător …

Etichetă: Naghib Mahfuz