Cartea aceasta e ca un strigăt. Ţipătul unei adolescente singuratice, care îşi descoperă cu mânie şi fragilitate sexualitatea, care se blindează într-o lume ciudată, numai a ei. La 15 ani, Melanie se transformă în faţa oglinzii în personaje din picturi celebre, se lasă speriată şi mângâiată de tenebrele nopţii, citeşte cărţi pline de erotism. Se delimitează de fraţii cei mici, se crede matură, îşi pune întrebări legate de Dumnezeu, despre care trage concluzia că trebuie să fie foarte singur. Aşa, cam ca ea. Este o fată bogată, care îşi aşteaptă acasă părinţii plecaţi peste Ocean.
Copiii din ziua de azi s-au născut, probabil cu gena informaticii implantată. E o generaţie care funcţionează mai mult din butoane, care are în ochi sclipire de Vista-Dumnezeu-ştie-care şi care vorbeşte într-o limbă ciudată, unde literele se amestecă haotic cu cifrele. Tinerii adulţi deja se află cu un pas înaintea bătrânilor adulţi, la viteză de reacţie, telefoane şmechere, calculatoare care fac totul pentru tine. Este lumea lor, o lume cu nimic mai bună sau mai rea decât cea a copiilor de acum, să zicem, un secol. Cartea Little Brother vorbeşte despre astfel de liceeni.
Noi, europenii, nu am ajuns să-i cuprindem şi să-i înţelegem pe japonezi. Ni se par dramatici şi exageraţi, cu sinuciderea lor în numele onoarei, cu obsesia lor pentru muncă sau cultul sacrificiului exacerbat. Noi locuim într-o zonă de confort unde amestecăm rolurile, nu mai contează diferenţele dintre femei şi bărbaţi, ne adaptăm continuu, ne pierdem şi ne regăsim pe parcurs. Pe partea cealaltă a lumii, lucrurile s-au desfăşurat întotdeauna altfel. Acolo, cărţile au fost grijuliu împărţite, iar prinţesele din poveştile lui Soare-Răsare sunt rafinate, misterioase şi spun mereu prea puţine. Nu le ţii minte, arată toate la fel şi se împiedică mărunt în chimonou. Personajul central din Masako, prinţesa samurailor s-ar potrivi câte puţin în fiecare dintre cele două lumi. Ea a trăit cu adevărat – ce noroc pentru cei care au întâlnit-o în Japonia secolului al XII-lea!
În ce cărţi găsim disputa dintre Rău şi Bine? Păi, în cam toate cărţile scrise vreodată. Atunci de ce este Cabalistul mai cu moţ? Păi este. Şi o să vă explic de ce. În primul rând, are motor vibrant şi …
Se simte îndepărtat şi discriminat chiar la el acasă, la o fermă verde şi Zen din Yorkshire, ţinutul numit de locuitori Ţara lui Dumnezeu. Ştie toate cele despre pui, ciuperci, căţei, dealuri. Ştie multe, ştie puţine? Are, poate surprinzător, umor. Gândeşte concret şi urăşte orice care vine să-i strice perfecţiunea traiului egal de la ţară. Se simte dator să fie dispreţuitor cu străinii pentru că se crede dispreţuit. Complexul băiatului de ţară? Nu, nu complex, ci direct paranoia. Acea paranoia care transformă cel mai inocent şi nepervertit suflet din lume într-un psihopat care înţelege să-şi răzbune teritoriul invadat transformându-l într-o curte pentru prizonieri.
Din tinerețe, M. privește înapoi către adolescență. O perioadă black, atât prin prisma muzicii ascultate, cât și prin prisma confuziei sexuale, a depresiei, a limbajului direct, a filosofiei morții. O lume exagerată, cu cimitire, alcool, incest, vise bolnave. Adolescența obișnuită …
Ce te faci când te îndrepți înspre viață, cu aripile larg deschise, cu începutul în vârful degetelor, cu mirosul aventurii și cu excitația așteptării în nări? Și în loc să planezi lin, fix din seara absolvirii facultății, cunoști pe cineva atât de șocant și dezinvolt și îl iubești din prima secundă? Ți se dă toată lumea peste cap sau îți urmezi nebuniile, păstrând în suflet și persoana cu care ai petrecut o noapte, la început de viață? Dexter și Emma încep să își scrie povestea într-o zi de 15 iulie, ziua în care, printr-o coincidență, m-am apucat și eu să citesc cartea O zi, de David Nicholls.
Sherlock Holmes e un tip cunoscut în lume. Îţi place sau nu-ţi place personajul, recunoşti că ai auzit de el. E bărbatul acela matur, mai mereu serios, cu o logică enervantă de fier-beton, bolnav de detalii şi cu o memorie aproape blestemată. Mulţi au auzit şi de părintele de cuvinte al lui Holmes, un englez uns cu toate alifiile, Sir Arthur Conan Doyle. La multe petrecanii l-a dus pe mintea pe Sir Arthur cand l-a creat şi a suflat peste Holmes, dându-i viaţă, personalitate, enigme de dezlegat şi crime de rezolvat. Un singur lucru a uitat Pygmalionul să-i dea copilului său literar. Exact copilăria. Aşa că s-a găsit un pui de Conan Doyle al zilelor noastre, atât de pătimaş după personajul omniscient şi înnegurat, încât a decis să-i inventeze lui Sherlock o copilărie şi o adolescenţă demne de un detectiv de valoarea şi anvergura acestuia. Andrew Lane a scris până acum patru volume despre tânărul Sherlock, primul fiind chiar Norul morţii. Aşa că puştanii îl pot descoperi din vreme pe viitorul faimos dezlegător de mistere complicate.
de Oana DUȘMĂNESCU Vă plac poveștile încurcate, în care nimeni nu e niciodată sută la sută bun, dar nici sută la sută rău?Dacă da, ați nimerit exact unde trebuie. Aștept răspuns se vrea a fi un thriller în care …