Daniel Kahneman, laureat al premiului Nobel în Economie și cel mai important psiholog în viață a scris Gândire rapidă, gândire lentă (apărută la editura Publica) pentru a ne schimba percepția despre gândire.
Scrisă în 2004 și publicată de editura Polirom în 2012, cartea iraniencei Parinoush Saniee - Cel care mă așteaptă - este copleșitoare și vorbește despre regimul și traiul iranienilor din perioada anilor 70 - 80. Cartea a impresionat pe toată lumea, dacă este să mă iau după multele recenzii de care a beneficiat sau după interviurile pe care le-a acordat celor interesați de cultură.
Citind Paturi de împrumut - Confesiuni nechibzuite despre hoteluri, ponturi și așa-zisa ospitalitate, carte apărută la Publica, îți vine să nu te mai încrezi niciodată în zâmbetul personalului de la hoteluri, să nu mai vrei să călătorești fără bani de bacșiș. Eventual să te temi că dacă nu lași cameristei bani pentru efortul de la curățenie periuța ta de dinți a curățat wc-ul sau alte orori la care mi-e groază să mă gândesc că se întâmplă, cu acordul tacit al responsabililor direcți.
Apărută în 2000 și tradusă la Publica în 2007, Funky Business de Jonas Ridderståle și Kjell Nordström a revoluționat lumea economică de la acel moment încoace, deși acum, când criza a venit peste noi, cartea este parțial depășită.
Celebru și simpatic, Jamie Oliver este tot timpul la modă, chiar dacă ideile sale par de pe vremea bunicii: să gătești acasă, să iei masa cu familia (Jamie iubește acel plăcut sentiment de apropiere pe care ți-l dă savoarea unei tradiționale fripturi de duminică în sânul familiei), să folosești ingrediente ale producătorilor autohtoni (într-o lume când orice de import e „mai bun).
„Mă gândesc că, dacă încurajezi oamenii să gătească de la o vârstă fragedă, le dezvolți aptitudini pe care le vor folosi toată viața. Îmi place ideea de a-i ajuta pe cei tineri.
Caietul Mayei, de Isabel Allende (editura Humanitas Fiction) este o poveste contemporană, așa cum nu te aștepți să citești și te miri că există. O pildă pentru părinții de adolescenți și ceea ce poate face anturajul în cazul lor. Un exemplu cum o familie unită de dragoste se poate destrăma cât ai clipi când un membru dispare din peisaj.
Cartea asta - Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon - am citit-o dintr-o răsuflare. Aproape nu am apucat să notez citate sau vorbe înțelepte ale personajelor pentru că mă interesa intriga.
Sper că sunt mulți cei ca mine cărora le plac biografiile, inclusiv cele gastronomice. Chiar dacă Ernest Hemingway nu a fost autorul meu preferat, abordarea pasiunilor sale într-o carte cu numele Rețetele lui Hemingway m-a făcut curioasă. Cartea a pornit de la întrebarea: oare ce mănâncă un scritor de succes? Personal, nu această curiozitate m-a împins spre carte, ci cea legată de faptul că un autor și-a găsit timp pentru această formă de cultură (culinară).
„Spune-mi ce mânânci și îți voi spune cine ești, spunea Brillat-Savarin, iar această maximă a devenit un motto al unei cărți în care 20 de intelectuali deapănă amintiri despre mâncare și lansează provocări culinare cu iz de istorie. Mi-a făcut o reală plăcere să citesc Intelectuali la cratiță. Amintiri culinare și 50 de rețete și mi-a adus chiar și inspirație în bucătărie.
Puțini suverani aveau, în trecut, curajul de a se exprima în scrieri pentru opinia publică și cu atât mai puțini erau cei care îndrăzneau asta în trecut. Regina poetă Elisabeta a României (care scria sub pseudonimul Carmen Sylva), avea câteva teme preferate, printre care cele autobiografice, cele privind natura umană, femeia în familie și în societate, discrepanțele sociale, chestiuni privitoare la credință, patria germană și regatul românesc.
Mănâncă, roagă-te, iubește! a lui Elizabeth Gilbert, bestseller apărut la editura Humanitas, este probabil ce am dorit să aflu sau să citesc în această perioadă. Cred că fiecare dintre noi are nevoie să savureze fără restricții o mâncare cu gust, să se roage pentru a se regăsi și să iubească pentru a fi împlinit(ă).
Titlul cărții – Lapte negru, nu-mi crea nici o așteptare. Chiar nu m-aș fi gândit până să citesc coperta patru a volumului lui Elif Shafak (apărut la editura Polirom) că este o metaforă referitoare la laptele de mamă și negru de la amărăciunea provocată de maternitate. Acum aș putea spune că este o carte pentru femei, dar dacă mă gândesc bine, este o carte deopotrivă pentru bărbații care vor să-și înțeleagă partenerele.