Din nou, jurnalistul Malcolm Gladwell mă surprinde plăcut cu scrierea sa The Tipping Point, carte apărută la editura Publica. Nu mi-am închipuit vreodată că anumite epidemii ori evenimente pot lua naștere prin zvonistică sau din gură în gură, cu o răspândire la fel de eficace precum virușii computerelor noastre.
Alberto Manguel se înscrie în seria autorilor sud-americani care au parcă alt mod de a construi cărțile și personajele. Bevilacqua, personajul principal din cartea Toți oamenii sunt mincinoși nu este niciodată previzibil. Nici personajele din jurul său, nici faptele, nici vorbele nu le pot fi anticipate.
Rareori mai întâlnești astăzi povești cu fete frumoase din popor devenite regine. Ar mai fi poate Kate Middleton (Ducesa de Cambridge), dar ea este încă prințesă. Înainte să devină regina Noor a Iordaniei, autoarea cărții noastre era o tânără americancă obișnuită, dar foarte frumoasă, pe nume Lisa. Din nefericire, soarta ei nu s-a încheiat cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, căci la 47 de ani a devenit văduvă.
Camera, de Emma Donoghue te impresionează încă de la prima răsfoire și de la opiniile de pe copertă. Nu are cum să nu te fascineze o poveste cu o tânără răpită, sechestrată și ținută într-o cameră timp de 7 ani, iar ultimii cinci dintre aceștia împreună cu băiatul ei, căruia i-a dat naștere în captivitate.
În ciuda controverselor iscate în jurul politicienilor de pretutindeni, constat cu plăcere că sunt și ei oameni. Și vă dau doar un exemplu: „După 13 ani de căsătorie, eram complet domesticit, slab și neajutorat, recunoaște Barack Obama. Cartea Îndrăzneala de a spera, scrisă de Barack Obama și apărută la editura Rao este scrisă în 2006, pe vremea când actualul președinte al SUA era doar senator. Deși mai slabă ca stil decât cărțile politice scrise de familia Clinton sau Tony Blair, volumul împărtășește viziunea lui Barack Obama pe diverse teme ale societății americane contemporane: insecuritatea economică, tensiunile rasiale și religioase, legăturile de familie.
Înainte de a mânca, trebuie să te gândești. Înainte de a bea, trebuie să cântărești. Înainte de alerga, trebuie să fii pregătit. Înainte de a te hrăni, trebuie să știi cum. Mihaela Bilic, autoarea cărții Sănătatea are gust a experimentat și studiat, înainte de a scrie. Noi avem acum în fața ochilor efortul unei cercetări de ani, dar cu aplicabilitate cât se poate de rapidă.
„Mereu sperasem că viața mea se va scurge cu totul altfel decât a celorlalți, că va fi o viață cu sens, un sens poate inaccesibil mie, dar vizibil de undeva de foarte sus ca un desen pe o pajiște imensăׅ, scrie Mircea Cărtărescu în primul volum din Orbitor, Aripa stângă.
Un roman surprinzător, care te ține cu sufletul la gură și care urmărește personajele o perioadă lungă de timp. Cartea Lumea văzută de Garp, scrisă de John Irving, începe înainte de nașterea lui Garp (personajul principal) și se termină la moartea lui și a copiilor săi.
Cunoscătorii au recunoscut probabil caracteristicile lui Sergiu Celibidache - singurul dirijor român cu renume internațional care a refuzat înregistrările audio, după ce, în 1948, singura înregistrare făcută i s-a părut fadă. Cu toate acestea, Celibidache a făcut carieră fără să înregistreze niciodată pe disc.
Când citești însemnările, gândurile sau doar ideile unui Papă trebuie cumva să iei aminte la ceea ce are de spus. Din fericire, Papa Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre înțelepții care au putut comunica și pe înțelesul novicilor anumite norme/reguli/dogme religioase. Pontificatul său a durat 26 ani (1978 - 2005) și a fost al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice.
Mărturisesc că în timp ce citeam acest volum - Unde sunt eu în toată povestea asta? cu subtitlul Autobiografia unuia dintre cei mai îndrăgiți și nonconformiști regizori contemporani, relativ aproape de data apariției sale pe piață, am văzut pe internet deja publicate câteva recenzii, îngreunându-mi un pic inspirația, dar aducându-mi alinarea că și alții au fost interesați de carte. În afara filmelor sale, premiate sau nu, regizorul sârb a fost și este pentru români unul de-al nostru, provenit din Europa de Est, dintr-o țară cândva comunistă.
Episodul infidelității sale ocupă și el câteva capitole în carte, după ce mingea îi fusese ridicată la fileu de soția sa, care și-a publicat prima memoriile. Ea a spus acolo că motivul pentru care a fost infidel trebuie să fie explicat de el. Chiar dacă vorbește pe larg despre cât a suferit de pe urma acestei greșeli, spune că nu știe de ce și-a înșelat și rănit soția. Începe prin a spune că 1998 avea să fie cel mai bizar an al președinției sale, plin de umilințe și rușine, de lupte politice pe plan intern și de succese pe plan extern și dominat de o demonstrație de bun simț și decență din partea poporului american.