Nu ştiu dacă pot să fac un top ten al cărţilor care m-au marcat fiindcă îmi displac în sine clasamentele şi pentru că mi-ar fi greu să aleg doar zece. După ce aş termina cu cele zece, aş mai găsi zece, şi tot aşa.
Pentru mine scrisul nu e o chestiune sofisticată, complicată, care să necesite inspiraţie, muze etc. Scriu ca un reporter de ştiri. Am notiţe (defect profesional), memorie bună şi-mi place să povestesc.
Scriu ca să nu mor de plictiseală. Scrisul e o activitate cotidiană. Aşa că nu văd nimic spectaculos în a-l practica. Acesta e tabietul meu. Am uitat să scriu cu pixul. Degetele nu mă ascultă. Tastatura îmi place oricum mai mult. Îmi dă o stare vintage. Până la urmă, e o maşină de scris updatată.
Scriu ca să mă simt puternic; oamenii obțin senzația asta intrând în competiţii, simţindu-se responsabili, făcând copii, având grijă de un partener. Eu nu știu să am grijă de cineva, fug cât pot de responsabilități – și atunci, ca să ajung la senzația de putere, scriu sau beau.
Mi-ar fi plăcut ca oraşul copilăriei mele să aibă deschidere la mare. Mă vedeam într-un port urmărind cu privirea corăbii plecând cu toate pânzele sus spre ţinuturi îndepărtate, auzeam sirena răguşită a vapoarelor legănându-şi puntea înţesată de călători îmbrăcaţi în haine albe zâmbind fericiţi sub pălării de soare, simţeam mirosul de smoală încinsă al motoarelor, mirosul lumilor de dincolo de orizontul care închidea oraşul ca un capac vibrând tremurător la marginea cerului.
Continuăm seria de articole dedicată preferințelor literare ale scriitorilor români contemporani. Știm că îi iubiți pe Andrei Dósa, dar poate nu știați ce cărți îndrăgește el.
2013 a fost un an bun pentru mine. Mai întîi, am publicat Ce-a vrut să spună autorul (Polirom) în care am adunat 27 din cele mai bune interviuri pe care le-am realizat în ultimul deceniu (pentru revistele 22, Orizont, Dilema veche şi Dilemateca) cu scriitori români din toate generaţiile* (Livius Ciocârlie fiind seniorul, iar Radu Vancu, juniorul). Dar nu le-am publicat ca atare, căci nu am vrut să fie o colecţie convenţională şi datată de convorbiri.
La 25 de ani m-am trezit pe un continent străin. Era soare, cald, multe mașini de teren, drumuri cu benzi galbene, multă muncă și multă oboseală.
Pentru a scrie, ca și pentru a trăi, orice moment e bun, orice loc e favorabil. Scrisul este acum pentru mine o modalitate de a fi prezentă la experienţele vieţii personale și profesionale și într-un registru creativ. Un fel de proces de ascultare şi redare a ritmului şi armoniilor pe care le compun ideile, în cuvinte și imagini. Pentru a scrie ceva despre, să zicem, o floare am nevoie să las mintea liberă să se simtă privită de acea floare. Pentru a scrie ceva despre și pentru oameni, am nevoie să înțeleg dincolo de obișnuințele mentale și emoționale învățate.
După moartea tatălui lui, sortând diverse vechituri, un personaj de-al lui Paul Auster e bântuit de biografia tatălui lui pe care își dă seama că-l cunoscuse prea puțin…
Dacă n-ați găsit încă acel dar perfect de pus sub brad pentru o persoană dragă, iată zece sugestii de cadou:
Zece cărți cu care mi-aș construi o insulă. Criteriul nu e neapărat valoarea literară absolută, ci impactul pe care aceste cărți l-au avut, la momentul citirii lor, asupra mea.