Continuăm seria de articole dedicată preferințelor literare ale scriitorilor români contemporani. Știm că îi iubiți pe Andrei Dósa, dar poate nu știați ce cărți îndrăgește el.
Dacă n-aţi citit Minciunile lui Locke Lamora de Scott Lynch sau dacă aţi citit cartea mai demult şi nu vă mai amintiţi despre ce-i vorba în ea, o să vă fac un scurt rezumat, ca să puteţi citi Piraţii mărilor roşii (al doilea volum al serieiTicălosul gentilom, prevăzută să aibă şapte părţi).
Roger Eriksson, un adolescent de 16 ani, dispare în condiții suspecte. Până aici, nimic neobișnuit, doar meseria de adolescent presupune niște evadări răzvrătite și niște mistere asumate, pentru a păstra atractivitatea. Doar că zilele trec, vreo patru la număr, iar poliția din Vasteras nu face nimic. Prin urmare, poliția este excesiv de tolerantă cu evadările adolescentine. Apoi, vine șocul: corpul mutilat al lui Roger este găsit plutind pe un lac. Are – de fapt nu mai are – inima smulsă din piept. E momentul în care oamenii legii se trezesc și aduc în micul orășel cei mai reputați criminaliști. Însă nu apare nici o pistă de investigat.
Grupul Editorial Corint a lansat noua serie Ghidul părinților, care conține cărți dedicate creșterii, îngrijirii și educării copiilor. Sunt patru cărți scrise într-un stil colocvial, prietenos, fără pretenții „științifice, cu multe exemple concrete și sfaturi pe care le veți putea aplica imediat.
Dragă cititoare, îţi mai aduci aminte de varianta ta inocentă şi copilăroasă, când îţi doreai din toate puterile să fii zână? Să faci vrăji bune, să zbori cu aripile tale translucide, să poţi să devii nevăzută într-o răsuflare şi să pluteşti peste tot mai mereu înconjurată de o pulbere fină-fină, de aur şi diamant?
De cele mai multe ori, părinții „debutanți se găsesc prinși într-un război al sfaturilor și ideilor-despre-cum-e-mai-bine-să-crească-ăla-micu’ de nu mai știu încotro s-o ia. Bunici care vor să se implice, verișoare care știu ele mai bine, vecine sfătoase...toată lumea îi bombardează cu rețete și indicații. Cel mai sănătos e să asculte politicos toate sfaturile de la toate rudele, nu contează cât de îndepărtate sau cât de pricepute, și să se bazeze pe instinctele părintești și pe sfaturile specialiștilor. Nu vorbesc despre acei specialiști scorțosi, cu texte prefabricate pentru orice situație. Humanitas a tradus de-a lungul timpului șapte cărţi practice adresate părinţilor, pe care cititorii le-au apreciat, de vreme ce au trebuit republicate, unele de mai multe ori. Sunt cărţi necesare părinţilor care nu vor să-şi crească la întâmplare copiii.
Premiul Milan Kundera s-a născut din Premiul Ovidius acordat lui Milan Kundera în 2011 de către Uniunea Scriitorilor din România. „Aş vrea să ştiţi – a declarat Milan Kundera – că distincţia acordată m-a bucurat mult, date fiind dragostea mea pentru ţara dumneavoastră, pentru Cioran, vechiul meu prieten, ca şi admiraţia pentru Ionesco, cel care, pentru mine, a fost cel mai mare dramaturg al secolului XX. Vă rog să treceţi cei 10 000 de euro în contul editurii mele din România, Humanitas, pentru ca ea să poată sprijini, din aceşti bani, literatura română.