Când o familie de burghezi trăieşte sub ameninţarea falimentului, alege paralizia. Grimasele, înverşunarea, semnele faciale ce prevesteau dezgustul şi disperarea au îngheţat într-o complicitate mitomană. Romanul Indiferenţii este un tablou decadent al unei familii rămase în trecutul securizant, aşteptând viaţa de huzur ce nu se mai întoarce. Personajele sunt veşnicii deznădăjduiţi, aflaţi în aşteptarea unui miraj amăgitor, care să le aducă înapoi fastul pierdut.
Într-o altă recenzie m-am declarat dependentă de proza lui Alberto Moravia. Comedia umană, în varianta modernă, dialogurile înţepătoare şi intrigile contorsionate sunt ingredientele unui roman ce lasă urme în filozofia de viaţă a cititorului. Romanul Indiferenţii devine o revărsare de secrete, conflicte mocnite şi izbucniri emoţionale spectaculoase. Este previziunea decăderii iminente, în faţa căreia foştii burghezi devin nişte manechine prăfuite şi ridicole. Drama lor nu are măreţie. Este spectacolul mărunt al ipocriziei, al actriţelor de ocazie ce-şi dispută festinul oferit de nişte parveniţi fără scrupule, al damelor de familie bună, ajunse în pragul isteriei. Când fostele amante se denigrează, iar mama seducătoare este geloasă pe fata ce-i suflă o partida promiţătoare, bărbaţii îşi numără proprietăţile pierdute, sforile trase pentru un loc mai bun în societate şi, mai ales, favorurile unor frumuseţi sărăcite.
Tragedia familiei decăzute şi mizeria umană ce roieşte în jurul ei sunt descrise de Carla, singurul martor lucid al dramelor. Sătulă de crizele unei mame drogate cu propriile iluzii, de pasivitatea unui frate leneş, Carla decide să îşi salveze vitalitatea, găsind o soluţie degradantă, ce-i destramă visurile. În ziua în care împlineşte 24 de ani, decide să se rupă de viaţa încremenită în trecut şi se hotărăşte să accepte avansurile hrăpăreţului amant al mamei sale. Din acest moment, întreaga-i existenţă pendulează între inocenţa târzie şi pervertirea bruscă. Nu averea amantului o ispiteşte. Vrea doar să îşi scoată familia dintr-o amorţeală depresivă, unde realitatea este distorsionată prin amânarea unor decizii finale.
„O răzbea acum un fel de resemnare voită…de ce să-l refuze pe Leo? Virtutea ar fi azvârlit-o din nou în braţele plictiselii şi ale meschinului dezgust al obişnuinţei; şi în afară de asta, dintr-o slăbiciune fatalistă pentru simetriile morale, i se părea că aventura aceasta, oarecum familială, era singurul epilog pe care îl merita vechea ei viaţă; pe urmă totul ar fi devenit nou; viaţa şi ea însăşi…“
Pentru Carla, trădarea, şocul deziluziei şi criza familială devin semnalele unei lumi readuse la viaţă, ale unor oameni ce-şi dau voie să reacţioneze. Prin deciziile ei, Carla ar vrea să-i cutremure pe indiferenţi, să-i scoată din atmosfera sufocantă a mascaradei la care nu ar vrea să renunţe prea uşor. La începutul romanului, cititorul se întreabă: „Vor avea loc schimbări în familia Carlei, sau cei din jur vor alege rolul impostorului hotărât să ignore propriul colaps?“ De un lucru poate fi sigur: Alberto Moravia îi va pregăti un mesaj năucitor, în final.
Imagine scriitor: dietrolequinteonline.it Adriana Gionea – Townportal, pentru BookMag