Cartea Românească publică în această săptămînă un nou titlu în Seria de autor Gheorghe Crăciun, unul dintre cele mai prestigioase proiecte ale editurii: Compunere cu paralele inegale, roman urmat de o addenda la pastişa „Epură pentru Longos”, ediţie îngrijită de Carmen Muşat şi Oana Crăciun. Aflat la a treia ediție, romanul este prefațat de Mircea Martin şi va fi disponibil și în ediţie digitală.
Compunere cu paralele inegale va fi lansat laTîrgul de Carte Gaudeamus (Romexpo, 18-22 noiembrie), alături de volumul de eseuri Scriitorul și Puterea, în pregătire în cadrul seriei de autor. Volumele vor fi lansate duminică, 22 noiembrie 2015, la ora 12.00, la standul editurii. Invitați: Carmen Mușat, Mircea Martin, Cristian Teodorescu, Caius Dobrescu, Paul Cernat; Moderator: Ovidiu Șimonca.
Roman textualist sau nu, Compunere cu paralele inegale e sigur o proză delectabilă, de rară fineţe artistică. Gheorghe Crăciun ne mărturiseşte prin intermediul lui Vlad Ştefan că a fost încîntat citind Dafnis şi Cloe, această „utopie erotică” atît de necesară sufletului frustrat al omului modern, dar a rămas şi vag nemulţumit, constatînd ce puţină atenţie acordă ea naturii. Dornic să umple cu percepţia intensificată a îndrăgostiţilor schema pastoralei, a scris «epurele» pentru Longos, dăruindu-ne adevărate pagini antologice de evocare violent senzualizată a vieţii bucolice. (Ovid. S. Crohmălniceanu)
De ce să inserezi în fragmentele de viaţă contemporane tocmai Dafnis şi Cloe, şi nu alt roman antic? Pentru că autorul dorea o poveste de dragoste idilică şi perfectă care să contrasteze cu ceea ce pune în paralel: «Iată un roman de dragoste, spune un personaj, de care am avea şi noi, cei de azi, urgentă nevoie. Prea multe convulsii, prea multe neîmpliniri, prea multă suferinţă în iubirea contemporanilor mei!». E adevărat că scenele prezentate din viaţa bărbaţilor şi femeilor din zilele noastre nu au nimic exaltant în ele. Într-o societate pradă tristeţii, lipsei de libertate şi dificultăţilor materiale (şi nu e mai bine în societăţile de consum cu mari inegalităţi sociale), dragostea pare, în lipsa unui alt scop, un surogat de ambiţie. Dar care dragoste? (Serge Fauchereau)
Iată un fragment în exclusivitate:
”Capul plecat în faţă, ochii abia mijiţi între pleoapele strînse, mişcarea, ca şi cum ai bate ritmul unei melodii, a unui picior. Aerul abia începea să se încălzească, era frig, ţurţurii de sub streaşina acoperişului de şindrilă încă nu începuseră să picure, dar respiraţia lui nu se vedea, ţinea gura închisă, cu buzele strînse, livide. N-avea decît să întîrzie. Lui prea puţin îi păsa de concursul ce trebuia să înceapă din clipă în clipă.Pista de slalom nu se vedea de aici. De la cabană şi pînă în vîrful pantei mai erau patru-cinci sute de metri. Era zece fără cinci. Ca să ajungă la locul întrecerii, pe versantul celălalt le-ar fi trebuit cel puţin o jumătate de oră. Ca să prindă începutul competiţiei, ar fi trebuit să plece şi ei împreună cu ceilalţi. Cabana începuse să se golească încă de pe la nouă, aşa îi spusese responsabilul atunci cînd l-a rugat să-i dea voie să scoată două scaune pe terasă. Lui îi convenea situaţia, pentru că aerul şi liniştea muntelui erau singurele lucruri importante acum. Teohar dispăruse şi el fără să încerce să-i scoale. Sau poate că bătuse la uşă degeaba. Nu ştia cînd venise, peste noapte, şi cînd plecase, dimineaţa, perechea de tineri împreună cu care împărţeau camera. Probabil că nici nu s-au mai întors. Îi văzuse cîteva minute ieri după-masă, cînd au făcut cunoştinţă. Apoi cei doi spuseseră că se duc pînă la staţia meteorologică, unde lucra un prieten de-al lor. Paturile păreau însă neatinse, cu cele două rucsacuri aşezate la căpătîi, ca şi mai înainte. Trezindu-se, el încercase să comenteze cu oarecare îngrijorare absenţa acelora, dar Micaela era încă somnoroasă sau la fel de indiferentă la ce se întîmplă în jurul ei ca şi aseară, ca şi…
Cînd se gîndea la situaţia lor din ultima vreme, din ultimele luni, Laurian simţea cum brusc i se modifică fiziologia, pulsul, respiraţia. Micaela nu mai era aceeaşi femeie. Se schimbase teribil, cu toate că raporturile dintre ei continuau să pară cordiale, drăgăstoase, atente. Însă tăcerile iubitei sale, din ce în ce mai lungi, din ce în ce mai dese, mai prelungi, purtau în ele o nuanţă agresivă, egoistă sau pur şi simplu indiferentă. Din copilăroasă, naivă, „sprinţară”, cum îi plăcea lui să spună, Micaela devenise o parteneră monotonă şi strălucitoare, calculată, corectă şi exactă în replici, avînd gesturi mai puţin naturale, mişcări mai rigide, priviri mai scurte şi mai ferite. Şi totuşi, schimbarea aceasta nu însemna în nici un fel o transformare de sine, pentru că ea nu ajunsese un cu totul alt om şi nici măcar un alt om. Fiinţa ei se prelungise puţin, îşi limpezise cîteva porniri, îşi luminase din alt unghi cîteva aptitudini şi sentimente, pentru a abandona în umbră altele. Cum s-ar spune fiinţa ei alunecase oarecum într-o parte, îşi mutase centrul de greutate, cîştigase un alt echilibru. Se reechilibrase, cu alte cuvinte, recăzuse în starea aceea prudentă, elegantă, lipsită de fantezie, dominată de o căldură reţinută a începutului, a primelor săptămîni de tatonare şi formare a impresiilor stabile de mai tîrziu. Însemna că el, Laurian, începuse să fie suspectat de ceva, că ea încearcă să-l redefinească, să-i refacă portretul, nemulţumită şi exigentă, mai mofturoasă şi mai pretenţioasă decît înainte. Toate acestea erau simple presupuneri, dar viaţa lui devenise cu atît mai complicată.
Gura cleioasă, amară, mîini tremurătoare şi calde, încălzite de răceala solară a dimineţii, vîrîte în buzunarele încăpătoare ale hanoracului, neatinse încă nici de ţigară, nici de ceaşca de cafea. Mîini care aşteaptă nervoase, inutile, grele şi amorţite. Pleoape usturătoare. Trup ghemuit pe scaun, înfrigurat, fragil, mişcări mărunte şi nemulţumite. Foşnetul rece al costumului de schi, fîşîitul lui enervant, sunetul ăsta neplăcut de haină sintetică, protectoare şi comodă. O aştepta. Ea devenise atît de tranşantă şi de exactă, atît de previzibilă. Farmecul ei pălise. Feminitatea ei ajunsese mai aspră şi mai puţin misterioasă. Redevenea naturală şi vie doar în clipele de dragoste, însă rare acestea, parcă tot mai rare şi mai puţin dorite. La cei treizeci şi trei de ani ai lui, Laurian Conţescu nu se putea considera un bărbat cu vitalitatea modificată de vîrstă. O aştepta cu ardoare, însă Micaela făcea ce făcea şi întîrzia să intre în pat sau pretexta oboseala, indispoziţia, ora prea înaintată. Cînd, cu doi ani în urmă, ea se mutase în garsoniera lui, scandalul fusese imens, părinţii făcuseră crize. S-au certat cu ei, au rezistat agresiunilor, nu mai comunicau, deveniseră doi renegaţi, nu regretau nimic, dragostea lor părea să le ajungă, să-i ferească de toate greutăţile şi neînţelegerile. De cîteva luni încoace însă cuplul lor ilegal, dar atît de obişnuit, începuse să nu mai meargă, să nu mai funcţioneze cu aceeaşi eficacitate sentimentală. Rutina sau poate monotonia coexistării sau poate altceva. Şi această evadare de două zile la munte era poate o încercare de redresare, de regăsire în mai vechea prospeţime. Rămăsese acolo, pe scaun, şi în ciuda durerii cumplite din ceafă, încerca să se gîndească încă o dată la o soluţie, să-şi recapituleze observaţiile, să descopere undeva o cauză, o greşeală. Prea dezordonate şi prea generale, gîndurile acestea nu-i plăceau. Simţea că iarăşi devine abstract, uscat, speculativ, nesuferit. Nu mai putea să se sufere aşa, nu mai voia. Nici să-i vorbească n-ar fi fost în stare, pentru că din nou s-ar fi pierdut în amănunte logice, în generalităţi erotice şi sociale, în retorica unor imputaţii prea subtil afirmate. De aceea, în momentul în care Micaela apăru pe terasă, el ştiu că tot ceea ce trebuie să facă e să o privească în tăcere, cu nepăsare, zîmbitor şi obosit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Ca şi cum la rîndul lui, ar fi uitat şi el mica discuţie de acum o jumătate de oră pe tema banilor. El, Laurian fusese dizgraţios şi penibil, ea însă fusese de-a dreptul nechibzuită şi meritase o asemenea punere la punct. Evident, consecinţele le vor suporta împreună, se vor descurca ei cumva.”
Gheorghe Crăciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician şi critic literar, este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982, 2014), Compunere cu paralele inegale (1988), apărut şi în limba franceză cu titlul Composition aux parallèles inégales (2001), Frumoasa fără corp (1993, 2007), Mecanica fluidului (2003, 2014), Pupa russa (2004) –, volume de eseuri, publicistică, teorie şi critică literară, precum şi Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000) (2006). Este prezent în numeroase antologii de proză, precum Desant ’83 (1983), Competiţia continuă. Generaţia ’80 în texte teoretice (1994, 1999), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996), Generaţia ’80 în proza scurtă (1998), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999), Literatura română postbelică între impostură şi adevăr (2000), Tizenegy kortárs román prózaíró (2005), Top 22. Teil II. The Only Way Is Up… (2005), Les Belles Étrangères. 12 écrivains roumains (2005), Plural [26:2 2005]. Eromania (2005). A primit, între altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003) şi premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului (1997, 2002).
Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun reuneşte atît lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cît şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa. Seria este deschisă de romanul de debut, Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină) şi de volumul de proză şi eseuri Mecanica fluidului. Acestora li se vor adăuga romanele Frumoasa fără corp şi Pupa russa, o ediţie revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă şi Reducerea la scară, cărţile de eseuri deja publicate În căutarea referinţei şi Teatru de operaţiuni, precum şi alte lucrări inedite (Lentila sferică, Operaţii pe cărţi deschise, Mono-stereo). Vor fi incluse în seria de autor lucrările sale de teorie şi critică literară Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, şi Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu. Seria va fi completată de Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum şi de corespondenţa şi interviurile lui Gheorghe Crăciun.