Zara nu este o fata obişnuită. Colecţionează fobii aşa cum alţii colecţionează timbre sau cutii de bere. Principala fobie a majorităţii oamenilor, aceea de a nu rămâne cumva singuri pe lume, a devenit realitate pentru ea: tatăl ei a plecat de multă vreme, tatăl vitreg i-a murit, iar mama nu e nici ea prezentă în viaţa adolescentei. Acum trăieşte cu bunica, într-un orăşel liniştit din Maine. Prea liniştit e orăşelul acesta. Aşa că Zara începe să vadă peste tot un străin care lasă în urma sa un praf de aur. Individul este un zân, un tip din neamul zânelor adică, şi nu este deloc un tip de treabă.
Setea este primul volum al unei tetralogii scrise de Carrie Jones. Comparată cu Stephanie Meyer, mama poveştilor Twilight, Jones a ţinut să inventeze o lume cu personaje aparte, 
venite tot din mitologia fantasticului. În distribuție avem și un vârcolac, Nick, cu care Zara acoperă nevoia de romance a cărţii. Iar regele-zân cu sete sângeroasă nu ameninţă numai viaţa fetei, ci şi vieţile celor dragi ei. Perspectiva aceasta sumbră şi înfiorătoare asupra zânelor şi spriduşilor, care de obicei sunt descrişi drept luminoşi, jucăuşi şi glumeţi, este noutatea cu care Carrie Jones vine în literatura dedicată adolescenţilor. Imaginaţia este arma ei puternică, cu ajutorul acesteia făcându-se diferenţa între cărţile ei şi cele ale lui Meyer.
Romanul are suspans, are aventură, are surpriză, este articulat şi declară că nu vrea să semene cu alte romane fantasy. Cititorii vor avea ocazia să se convingă de acest lucru parcurgând paginile scrise de Jones, care şi în particular este o fiinţă în sinea ei fantastică. Singură declară că, dacă bea o ceaşcă de cafea, o ia razna, că nu se pricepe la a păstra relaţiile cu oamenii, chiar dacă este vorba despre oameni foarte dragi, că poartă şosete desperecheate. Este o originală şi asta se reflectă în ce scrie şi în modul în care o face. Iniţial şi-a dorit să devină avocat, şi până a ajuns scriitoarea de succes care este astăzi, a trecut printr-o serie lungă şi amestecată de slujbe: vânzătoare de covrigi (i-a vândut unul chiar lui Bob Dylan), secretară la o biserică, dispecer la o firmă de securitate, fotograf, intructor de aerobic, jurnalist. Are o fiică. Nu are un milion de fobii ca eroina sa, Zara, ci una singură – îi este teamă să schieze.
Până şi pe personajul negativ, spiriduşul malefic, Carrie Jones susţine că şi l-a imaginat tot dintr-un strop de realitate. „Eram la un bâlci în Maine. Ca să ajung în centrul acestuia trebuia să merg printre nişte copaci înalţi, pe un drum cu multe curbe. Chiar în faţa mea era un tip. Mi-a transmis o vibraţie ciudată rău de tot. Era îmbrăcat din cap până în picioare în catifea raiată – pantaloni, sacou. Şi din pantaloni, la spate, îi ieşea un fel de coadă, înfăşurată într-un alt fel de material. Şi-a dat seama că mă holbez la el, s-a întors şi s-a uitat insistent la mine. Ochii lui erau de un argintiu electric. Aproape mi s-a făcut rău, m-am speriat rău de tot“.
Habar nu am cât e de adevărată povestea lui Carrie Jones despre regele-zân, varianta de la bâlciul din Maine. Dar îmi e clar că limitele creativităţii sale sunt foarte, foarte îndepărtate. Mai are multe de spus şi de scris. Şi seria Setea reprezintă un exemplu bun.