Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția tie-in a romanului Zona de interes de Martin Amis, cartea care stă la baza ecranizării cu același titlu, în regia lui Jonathan Glazer, considerat unul dintre cele mai importante …
În colecția PanDa: Cărţi Pentru Copii a editurii Pandora M apărut volumul Tish, de Edwina Wyatt (traducere Petru Aron Costeschi), o poveste despre blândețe, sensibilitate, iubire și prietenia care ne înconjoară. Cartea este deja în librăriile online și offline …
Te-ai îndrăgostit până peste urechi, dar de unde știi că el sau ea este persoana potrivită? Stilurile voastre diferite de atașament, bagajul emoțional pe care fiecare îl aduce din trecut n-o să pună oare în pericol armonia și bucuria în …
Jurnalul umbrei de Keila Shaheen publicat de Editura Trei, „un ghid care te va ajuta să-ți identifici, să integrezi și să-ți depășești umbrele, este noua carte-fenomen, care a înregistrat recorduri de popularitate pe social-media. Vândută deja în aproape 1 …
Anna O, de Matthew Blake, cea mai nouă apariție din colecția Fiction Connection Crime de la Editura Trei, a ajuns în librăriile din toată țara. Un titlu de excepție, care își ține cititorii cu sufletul la gură, Anna O reprezintă …
2024 se anunță bogat în apariții excepționale la Grupul Editorial Trei, așa că ne bucurăm să vă dezvăluim titlurile unora dintre cele mai așteptate cărți ce vor fi publicate de editurile Trei, Pandora M și Lifestyle Publishing în …
New Year, New Me. Iată că un clișeu din social media a ajuns în realitatea mea și am decis ca de la 1 ianuarie 2024 să reiau blogul BookMag. În toată perioada de absență mi-a fost dor de el, dar …
Lista celor mai bine vândute cărți în standul editurilor Trei, Pandora M și Lifestyle Publishing la această ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a fost alcătuită din volume premiate, cărți de referință în psihologie, dezvoltare personală, istorie și …
Aseară, 23 mai 2023, a fost anunțat câștigătorul din acest an al prestigiosului Premiu Booker International, distincție care a mers către ediția în limba engleză a romanului Refugiul timpului (Time Shelter) de Gheorghi Gospodinov, în traducerea Angelei Rodel…
Anna Todd este o autoare young fiction foarte apreciată, care ne-a vizitat țara nu demult, în toamna lui 2018. A fost una dintre cele mai grandioase întâlniri între un autor străin și cititorii săi din România, cu peste 400 de …
Jane Harper s-a născut în Manchester şi s-a mutat cu familia în Australia când avea opt ani. După şase ani, perioadă în care a obţinut cetăţenia australiană, s-a întors în Marea Britanie. A studiat literatura şi istoria la Universitatea Kent, apoi a lucrat câţiva ani ca jurnalistă de ştiri pentru Hull Daily Mail, iar în 2008 s-a mutat înapoi în Australia. În prezent, locuieşte la Melbourne cu soţul şi cei doi copii.
Cât de bine îi cunoşti pe oamenii care locuiesc lângă tine? Ei cât de bine te cunosc? Ştii măcar numele vecinilor tăi? Ai băga de seamă dacă ar avea necazuri sau dacă n ar ieşi din casă cu zilele?, asta ne întreabă unul dintre personaje în primele pagini ale cărții Proiectul autenticității de Clare Pooley, publicată recent în colecția Fiction Connection a Editurii Trei.