Apărut în S.U.A. în 2008, romanul de debut a lui Andrew Davidson, Gargui, a devenit în scurt timp bestseller New York Times, drepturile de traducere fiind vândute până acum pentru 29 de limbi. Romanul a câştigat Amazon Rising Stars şi s-a situat în topul 100 Best Books 2008 al site-ului Amazon. În 2009 a fost nominalizat la Galaxy British Book Awards şi a câştigat premiul canadian Sunburst pentru literatură. Gargui este infernul dantesc al zilelor noastre, o poveste de iubire care transcende timpul şi graniţele a peste 700 de ani. Restul veţi descoperi citind carte a de la editura ALLFA. Romanul se poate lăuda cu cel mai scump copyright din România, 20.000 de dolari. Acest interviu a avut loc acum doi ani, când Andrew Davidson nu vedea în România o destinație pentru promovarea cărții sale.
Miercuri 30 martie, a avut loc Cafeneaua critică organizată de Editura Polirom ca și anul trecut, la Club Control. Într-o atmosferă degajată, de cafenea, s-a vorbit despre lansarea celor 3 volume de autor Marta Petreu: Apocalipsa după Marta (integrala …
Vineri, 1 aprilie 2011, la ora 17:00, librăria AvantGarde din Iași organizează o dezbatere despre Chestiunea evreiască în documente militare române. 1941-1944 a istoricului Ottmar Traşcă, apărut la editura Institutul European.
Invitaţi:
Dr. Ottmar Traşcă – cercetător ştiinţific la Institutul …
Editura Polirom a publicat în premieră, ciclul de prelegeri predat de Alexandru Philippide studenţilor de la Universitatea din Iaşi, timp de aproape 40 de ani (1895-1932), cu titlul: Istoria limbii române (ediţie cartonată, 720 de pagini). Cea mai amplă gramatică …
Cel de-al treizecilea titlu al seriei „Collegium. Relații publice a Editurii Polirom a sosit de curând din tipografie. Este vorba despre Strategii pentru brandingul de succes. Notorietatea și longevitatea unei mărci de Hamish Pringle și Peter Field, o lectură …
Iată că după lansarea cărții Și așa mai departe? am reușit să avem și interviul cu Dan C. Mihăilescu, agentul de bine al cărților și lecturii. În exclusivitate pentru BookMag, omul care face și aduce cartea.
Miercuri, 30 martie, la ora 19.00, la Librăria Dalles din Bucureşti (B-dul N. Bălcescu nr. 18), va avea loc lansarea celui mai recent titlu semnat de Caius Dobrescu, Minoic, un roman detectivistic, plin de mistere şi mesaje criptice.
Alături …
În curând va apărea ediția de lux a volumului Ce au fost „boierii mari” în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX) de Neagu Djuvara. Una dintre cele mai bine vândute cărți ale anului trecut, Ce au fost „boierii mari” …
Scriitorul şi cineastul Ioan Grigorescu a încetat din viaţă, la vârsta de 80 de ani. Ioan Grigorescu a semnat 15 volume de proză, 20 de scenarii cinematografice pentru filme artistice de lungmetraj şi peste 400 de episoade ale serialului TV …