Secolul trecut a fost dominat, în mare parte, de scriitorii din America. Fie că s-au născut acolo ori s-au refugiat în țara unde totul părea posibil, foarte mulți autori faimoși au lăsat o urmă în istoria literară americană. F. Scott și Zelda Fitzgerald au stat doar jumătate de an în casa din Montogomery, Alabama, dar aceasta a rămas singurul loc ce le păstrează memoria.
În cadrul colaborării cu mine, elefant.ro mă seduce și mă leagă de catargul lecturii ca pe un Ulise coruptibil, trimițându-mi teancuri de cărți pe care le ierarhizez și le re-ierarhizez cu febrilitate. De data asta mi s-au lipit de mână două cărți, cerându-se una pe alta precum yin și yang: Planetarium, integrala Science Fiction & Fantasy a lui Cristian Tudor Popescu și Fizica imposibilului a lui Michio Kaku.
O discuție interesantă despre fericire și vinovăție, ai cărei protagonisți sunt autorii Pascal Bruckner și Clive James. Pascal Bruckner scrie atât ficțiune, cât și nonficțiune. A devenit celebru în anii 80, după apariția romanului Luni de fiere, de o sexualitate exacerbată, care apoi a și fost ecranizat de Roman Polanski. Un deceniu mai târziu, Bruckner era pe culmile gloriei ca autor de nonfiction, cele mai cunoscute opere ale sale fiind Tirania penitenței. Eseu despre masochismul occidental, Noua dezordine amoroasă, Euforia perpetuă și Paradoxul iubirii.
1Q84 merită să fie un bestseller. A vândut în Japonia câteva sute de mii în primele săptămâni. Haruki Murakami e unul dintre acei autori (foarte rari) bine vânduţi pe merit. Mijloace simple, naraţiuni cristaline (asta atunci când le ies cărţile, …
Ce te faci când te îndrepți înspre viață, cu aripile larg deschise, cu începutul în vârful degetelor, cu mirosul aventurii și cu excitația așteptării în nări? Și în loc să planezi lin, fix din seara absolvirii facultății, cunoști pe cineva atât de șocant și dezinvolt și îl iubești din prima secundă? Ți se dă toată lumea peste cap sau îți urmezi nebuniile, păstrând în suflet și persoana cu care ai petrecut o noapte, la început de viață? Dexter și Emma încep să își scrie povestea într-o zi de 15 iulie, ziua în care, printr-o coincidență, m-am apucat și eu să citesc cartea O zi, de David Nicholls.
Nu știu sigur cum funcționează foștii președinți, dar se pare că vara este anotimpul lor preferat pentru lansat volume impresionante de memorii. Moda se pare că a fost lansată de președinții americani de la Truman încoace, care și-au scris memoriile pentru a sta mărturie istorică despre modul în care au guvernat Statele Unite. „Citind istoria țării noastre m-am gândit adesea cât de mult am pierdut pentru că prea puțini dintre președinții noștri și-au spus propria poveste. Ar fi fost foarte util să știm mai multe despre cum au gândit și ce i-a determinat să ia anumite decizii, scria Harry Truman. Dwight D. Eisenhower a fost cel mai talentat memorialist, alături de citate din discursurile sale inserând și păreri ale oponenților sau ale susținătorilor săi. Președinții Bush au tratat doar anumite perioade din mandatul prezidențial, după criterii numai de ei știute.
N-am citit niciuna dintre cărțile lui Stieg Larsson, dar am vrut să văd ce scrie femeia care a trăit cu el 32 de ani și care nu beneficiază de niciunul din drepturile de succesiune de după moartea lui. Cartea Evei Gabrielsson, Millennium, Stieg și eu e ca un strigăt Bagați-mă în seamă! Am fost aici când a creat Larsson celebra trilogie, am și eu contribuția mea, vreau și eu ceva din ea. Nu zice chiar în cuvintele astea, dar în fiecare capitol găsești nenumărate dovezi de acest tip.
Mircea Ivănescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi români, un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est, a murit joi, la Sibiu, în urma unei lungi suferinţe, informează editura Cartea Românească. Mircea Ivănescu a fost și eseist şi traducător. Printre volumele publicate de el se numără Poeme nouă (Cartea Românească, 1983), Alte poeme nouă (Cartea Românească, 1986), Versuri vechi, nouă (Eminescu, 1988), Poeme alese (1966-1989), Poeme vechi, nouă (Cartea Românească, 1989), Versuri (Eminescu, 1996).
Imagine: observatorcultural.ro
Nu știu ce-ar zice Harper Lee, dacă s-ar bucura ori s-ar întrista. O veste circulă în lumea literară britanică: după nașterea fetiței cuplului Beckham, vânzările cărții ...Să ucizi o pasăre cântătoare au explodat. Harper Seven Beckham i-a inspirat pe mulți să recitească romanul lui Harper Lee, iar pe alții probabil i-a făcut curioși, după cum comentează autorii acestui articol: se pare că aceasta e cartea preferată a doamnei Beckham și nici nu are poze!
Puneți-mă la sidebar-ul infamiei, dar mie Italia mi s-a părut mereu o țară de album. Nesimțit de încărcată, de bogată, de cultă. Strivitoare, arogantă, bulimică. Mă gândeam c-o să mă pălească în moalele capului, ca o insolație foarte puternică. C-o să mă doară stomacul de-atâta sublim. C-o să mă legăn pe vecie în marea de turiști care, tot pe vecie, îl vor confunda pe Pinturicchio cu Perugino sau Pontormo. Există însă un loc din Italia care m-a făcut să-mi fie rușine de toate astea, brusc și profund. N-a fost Santa Croce, n-a fost San Marco, n-a fost Colosseumul. Ci un orășel timid și cu obloanele trase: Monte Castello di Vibio. Povestea mai jos.
Mic experiment. Dat o căutare cu sex şi ales două titluri la întâmplare din cele câteva zeci de rezultate: Hot sex, de Tracey Cox şi Sexualitate şi putere în Roma Antică, de Paul Veyne. Sexul are o calitate specială: nu prea iese conform planului când eşti prea obsedat de el („lumea te simte că eşti disperat, vorba reclamei pentru adolescenţi de la Sprite), nici când vorbeşti prea mult despre el.
La Cairo e cald, cum e totdeauna în iulie și, în plus, stăruie o acalmie ciudată, care poate să anunțe orice: dar asta se întâmplă, aproape fără excepție, după răsturnări bruște, după revoluții ori după reașezările ciclice ale Istoriei. La Cairo e cald, iar jocurile par, în parte, făcute.