februarie, 2012

Rivalități fraterne

Ai vrut vreodată să păstezi ceva doar pentru tine? Să nu împarţi cu fratele, sora, prietenul, prietena sau orice alt cunoscut? Poate tu nu voiai să împarți o ciocolată...o bluză sau orice alt obiect nesemnificativ pe lânga o moştenire de sute de milioane. Mda, nici gemenilor Lorelli şi Ovid Thornthwaite nu le place sa împartă nimic, mai ales moştenirea pe care părinții lor le-au lăsat-o când au murit. Viaţa lor ar părea destul de stranie, ba chiar locuitorii satului de alături cred că sunt blestemaţi!

Kepler loveşte din nou. Ce vînd special suedezii

Dacă mi-a plăcut primul l-am citit şi pe al doilea: Pact cu diavolul. Nu e la fel de atent scris, se simte liniştea conturilor din bancă, alimentate generos după succesul Sub hipnoză. Prea multă relexare, dar Joona Linna, poliţistul de la criminalistică inventat de Kepler, îşi păstrează vioiciunea. Nu prea înţeleg de ce am ales noi să traducem ceea ce în original era Paganinikontrakten (Contractul Paganini) cu mult mai neinteresantul Pact cu diavolul (cred că sînt cîteva zeci de cărţi, filme, muzici cu numele ăsta).

Amos Oz: „Un fanatic este un semn de exclamare umblător!“

Mi-l imaginam mai înalt și mai impunător, influențată oarecum de intensitatea unor pasaje din proza sa și de impresiile generate de discursurile sale politice. Este mai degrabă scund, amabil, cald, are un zâmbet care binecuvântează și o privire luminoasă. Interviul a fost ca un maraton intens, un schimb de replici și interogări care își aflau rapid răspunsurile. În exclusivitate pentru BookMag, Amos Oz despre cărți, scris, căsnicie, familie, amintiri, preferințe, fanatism, succes.

Vă scriu din ziua morţii mele

Nu ştiu dacă mi-ar plăcea să mor de şapte ori. Nici Samantha, eroina principală a cărţii O zi din şapte, nu pare să aprecieze prea mult faptul că moare la nesfîrşit. De fapt, nu pare să aprecieze prea mult faptul că moare. Mai ales că Samantha e o adolescentă populară, cu nasul oarecum pe sus, cu cel mai tare iubit, cu cele mai şmechere prietene. Are o viaţă exact aşa cum trebuie la liceul său ultraamerican. Vrea să-şi înceapă viaţa sexuală în acest ajun de Valentine's Day, doar că acest Valentine's Day pentru ea nu mai vine. Samantha moare într-un accident de maşină şi nu doar o dată ca toţi oamenii normali. Ci în şapte zile consecutive.

SFmania 17
Ce s-a crezut că se cuvine Cezarului

Ne-a plăcut mereu să ne lăudăm cu caracterul subversiv al SF-ului nostru într-o epocă de apăsată dictatură. Temele genului erau cu totul altele decât cele impuse de ideologia vigilentă a regimului comunist și e un fapt real că un număr de scriitori lansați cu versuri și proză conformistă în anii ’60 ai secolului trecut au intuit în chip inspirat avantajul de a compune peripeții extraterestre în locul unor romane despre industrializarea socialistă ori colectivizarea agriculturii. Tendința i-a atras pe mulți, fie dintre cei veniți în colecțiile genului dinspre mainstream, precum Mihu Dragomir, Vladimir Colin, Viorica Huber alias Georgina Viorica Rogoz, Victor Kernbach și Sergiu Fărcășan, fie dintre cei formați pe terenul genului, I.M. Ștefan, Adrian Rogoz, cuplul Anania-Bărbulescu, Gheorghe Săsărman, urmați de pleiada „optzeciștilor, ori cochetând fratern cu SF-ul și cu literatura generală, cum s-a întâmplat, bunăoară, cu Voicu Bugariu, Constantin Cubleșan, Miron Scorobete și, de ce să n-o spun, cu mine însumi.

Începutul îndoielii, sfârşitul iubirii

Romanul Thera încheie trilogia din care fac parte Soţ şi soţie şi Viaţa amoroasă. Aceeaşi temă străbate cele trei romane: tensiunile din relaţiile de cuplu. În Thera, conflictul dintre valorile tradiţionale şi viziunea modernă asupra libertăţii feminine sunt noua sursă a dilemelor apărute în viaţa protagonistei. Dacă în Soţ şi soţie femeia era chinuită de îndoială şi îşi refuza dezinvoltura, în Thera, personajul feminin îşi îngăduie ruptura de un mediu sufocant.

Din nou despre îngeri

Pornită pe un drum literar nou, complet diferit de cel al romanelor despre vampiri, Anne Rice pare decisă să creeze o lume nouă, mai poetică, plină de sensibilitate şi de întrebări fundamentale. Sigur, nici lumea vampirilor nu fusese o lume simplă şi primitivă – pentru că autoarea încercase să creeze o mitologie, să descopere un substrat metafizic al făpturilor pe care şi le imaginase.

Bucureștiul nu a fost Micul Paris, ci Micul Istanbul

Undeva, în cuprinsul cărții scrise de Orhan Pamuk – premiat cu Premiul Nobel în 2006 -, acesta mărturisește cum a scris Istanbul: „Am scris cartea de față stând îndelung la taifas cu operele celor patru scriitori melancolici ai Istanbulului care au descoperit și cultivat imaginea de care vorbeam prin felurite întâmplări, lecturi și plimbări.

O singură scenă, mai multe amintiri

Era primăvară, eram la țară, la străbunica. Poate că aveam 2 ani și un pic. Mă jucam cu Leu, câinele lup al familiei. Ne hârjoneam printre bujori și la un moment dat el m-a apucat cu dinții de rochie, eu m-am poticnit și am căzut; el a venit și mă împungea cu botul în burtă, așa că m-am pus pe râs, mă gâdila. Țipetele mele au atras-o pe mama și pe străbunica, speriate că Leu mă mușcă. Aceasta este prima mea amintire din copilărie: pot să descriu culorile rochiei, tufele de bujori, jocul cu câinele. Mama îmi spune că de fapt întâi m-am speriat și am țipat, apoi am început să râd. O singură scenă, mai multe amintiri – care dintre ele este cea corectă? În ce măsură amintirile fiecăruia dintre noi reflectă realitatea trecută, fără să fie cosmetizate de sentimente și senzații? Eu îmi amintesc mirosul florilor de bujor de la acea scenă cu câinele, vederea unui bujor mă duce cu gândul la casa de la țară și la curtea imensă în care mă jucam.

Lecturi înmiresmate
Cuișoarele

Nutriționiștii George Puia Negulescu și Șerban Puia Negulescu vă propun de această dată o altă mirodenie extraordinară: cuișoarele. Se spune despre ele că erau foarte prețuite în Antichitate, mai ales la curtea imperială chineză, unde dregătorii le mestecau pentru a nu fi stânjeniți de halenă în vreo discuție confidențială cu împăratul. Iar doamnele de companie de la curțile europene își parfumau batistele cu apă în care ținuseră cuișoare, pentru a răspândi aroma inconfundabilă a rarei mirodenii, semn că aveau amanți influenți. Indonezienii folosesc și acum țigaretele Kretek, făcute dintr-un amestec egal de tutun și praf de cuișoare.

Despre citit. Sau simplu manifest pentru lectură

Hm! Ce să spui despre citit cînd toată lumea scrie? Ce să glosezi în marginea cititului cînd toată lumea – mă rog, o felie consistentă din umanitatea din preajmă – trăncănește? Ce să mai adaugi la arta cititului cînd scrisul și vorbitul – procedee mult mai lucrative și avînd șanse mari de recupera material timpul risipit – sunt la ordinea zilei? Desigur, în dezordinea lumii în care trăim. În univers. În lume. În România, mai intens parcă. Vorbitul și scrisul bat orice alt fel de comunicare. „Viorica, te iubesc!, „OK, scrie-mi/fă-mi un proiect!. „Gicule, ai vorbit cu Ciupitu pentru mașina de spălat?, „Aoleu, am uitat, o să-i dau un SMS!. Producerea de mesaje a devenit cea mai răspîndită formă de comunicare. Dă-mi un bip, dă-mi un semese, îți dau un email, un fax, mai știu eu ce. Și cititul?

Marian Keyes: „Un scriitor tânăr n-ar trebui să scrie pentru piață sau imitând un alt scriitor“

Marian Keys este o scriitoare irlandeză care a demolat clișeele cărților cu ,,happy-end programat. Povestea vieții ei este la fel de interesantă, multe dintre episoadele delicate trăite de scriitoare fiind teme centrale sau capitole în cărțile sale. Până acum, editura Polirom a tradus șase dintre romanele sale „despre femei normale. Keyes tocmai lansează un nou volum în Marea Britanie, Saved by the Cake, în care povestește cum și-a învins depresia care a măcinat-o în ultimii doi și cum a salvat-o facerea de prăjituri de la un dezastru mai mare. Vă oferim un extras dintr-un interviu apărut inițial în revista The ONE.

Lună: februarie 2012