La Gala Industriei de Carte din România, Bogdan-Alexandru Stănescu a povestit despre Matei Brunul, cel mai recent roman semnat de Lucian Dan Teodorovici. Era atât de entuziasmat de cartea aceasta, încât mi-a stârnit curiozitatea, așa că am citit-o și eu. E un roman cu o atmosferă extraordinară, eu am avut momente în care mi se părea că Matei stă pe un scaun și mă privește, ori îl zăresc printre trecătorii grăbiți, mergând încet, cu capul în pământ, șoptind doar el știe ce păpușii.
Nu ştiu dacă anotimpul în care l-am citit este de vină, dar asociez romanul Sexagenara şi tânărul cu melancolia dulce a primelor zile de toamnă, când fiecare destăinuire pare să fie prinsă la graniţa dintre vitalitatea plăcerilor din anii în care totul părea mai tânăr şi regretul că mai toate întâmplările memorabile au devenit prea repede amintiri.
Cine ar fi spus că fostul bucătar al hotelului Majestic din Paris, vânzătorul ambulant din Scoţia, cercetătorul din grupul cunoscutului George Gallup avea să ajungă un geniu al advertising-ului, după cum îl numise revista Fortune? Confesiunile unui om de publicitate, volum ale cărui drepturi de copyright le oferă cadou fiului său pentru ziua sa de naştere, şi care devine în scurt timp un bestseller tradus în 14 limbi, se transformă din confesiune în campanie publicitară a propriului Ogily, care oferă de la experienţe personale în afaceri, la sfaturi şi avertismente în campaniile de advertising până la un stil de viaţă al omului de publicitate.
De curând la Editura Humanitas, în seria Memorii-Jurnale, a apărut volumul Aşa s-au întâmplat, aşa le-am însemnat de Luli August Sturdza, cu ilustraţii din lucrările autoarei. Mozaicul memorialistic pe care pictoriţa, graficiana, artista decoratoare Luli August Sturdza (Bucureşti, 1922 - Los Angeles, 2000) l-a lăsat în urmă reprezintă o mărturie a unei vieţi aventuroase şi a unei personalităţi de o fermecătoare originalitate. Ediţia Humanitas e prefaţată de Adrian Silvan-Ionescu şi are o anexă cu două texte noi.
Despre cine nu-și cunoaște înaintașii cred că pe bună dreptate se zice că n-are cum să se cunoască nici pe sine însuși. În SF-ul nostru, riscul cel mare este să crezi fie că ești începător de serie și fericit producător prin surprindere al „oului de aur, fie că nu reprezinți chiar nimic, întrucât cei ce reprezintă „totul sunt autorii iviți în spațiul anglo-saxon. Asta, în cazul românilor care privesc doar dincolo de gard, chiar la foarte mare distanță de propria tradiție, prin urmare nu-i văd și nu-i pot lua în seamă, acesteia, reperele.
Dacă își închipuia cineva că vremurile pline de romantism în care arta cerea sacrificii la propriu s-au încheiat de mult, nu l-a citit, evident, pe Andrew Wilson. Cartea sa, Minciuna, este exemplul cel mai bun că Meșterul Manole și-a unit, la un moment dat, destinele cu Dr. Jekyll și Mr. Hyde dintr-odată, zămislind împreuna o poveste despre creația perversă, presărată cu păcat, cu interzis, cu crimă și cu foarte, foarte puțină remușcare, necesară pentru a sublinia, totuși, natura cât de cât umană a personajelor.
Scriitoarea Joyce Carol Oates are migala şi răbdarea unui clasic. A cumpănit îndelung la conturarea fiecărui portret, a ştiut cum să prelingă tensiunile prin descrieri concentrate şi a creat tabloul realist al societăţii americane răpuse de recesiune (anii ’30). Grădina plăcerilor lumeşti începe acolo unde se termină supliciile unei comunităţi nomade formate din culegătorii sezonieri. Tabloul scriitoarei îţi acaparează toate simţurile, forţându-te să priveşti un calvar fără să-ţi întorci privirea. Este calvarul trăit de cei fără scăpare, de muncitorii care îşi cărau familia de pe-o plantaţie pe alta, prea săraci pentru a se putea stabili într-un loc.
Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Headsome Communication lansează primul concurs naţional de design de carte din România. Competiţia este parte a proiectului Cele mai frumoase cărţi din România, un eveniment menit să iniţieze o dezbatere profesionistă pe tema designului de carte şi să ajute la profesionalizarea acestui domeniu. Proiectul, susținut și de BookMag, îşi propune să promoveze cele mai valoroase realizări autohtone în domeniul designului de carte, atît la nivel naţional, cît şi la nivel european.
Nicole Krauss este pe lista scurtă a autorilor mei favoriți. Mă regăsesc în multe dintre pasajele cărților sale, iar frazele ei au pentru mine o sonoritate, culoare și aromă. Un amic de-al meu mi-ar spune că am o sensibilitate pentru scriitorii evrei sau de origine evreiască și da, mi se pare că ei au un nu-știu-ce care îi face povestitori excelenți. Cred că veți fi de acord cu mine după ce veți citi acest interviu:
Dacă ție nu-ți pasă de război, războiului îi pasă de tine. (Lev Troțki) Violoncelistul stă la fereastra apartamentului său de la etajul doi și privește o coadă la pâine din orașul Sarajevo. Coada e formată din oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți, unii sunt vecini de-ai săi, alții chiar prieteni. Violoncelistul cântă Adagio-ul în Sol Minor al lui Albinoni încercând să readucă puțină speranță într-un oraș căzut pradă mortierelor și gloanțelor.
E unul dintre cele mai bune titluri de carte românească din ultima vreme: Internaţionala mea. Sintagma acoperă perfect ce se ştie şi cum se prezintă Ion Ianoşi, profesor de filozofie cunoscut, asumat de stînga, mereu dornic de argumentaţie atunci cînd aude anticomunişti isterici înjurînd fără rost la răposatul Marx. Memoriile lui Ianoşi, de peste 800 de pagini, pot speria dar eu spun că avem mai multe categorii de cititori care ar putea fi interesaţi:
Scriu ca să povestesc. Asta am încercat întotdeauna. Și sînt avantajat față de povestitorii tradiționali, care trebuiau să își facă meseria în public și spontan. Eu pot să îmi elaborez poveștile în liniștea și la adăpostul biroului și apoi să le prezint, frumos rotunjite și lustruite, celui ce le citește. Nu scriu doar ca să povestesc. Orice poveste trebuie să însemne mai mult decît narațiunea propriu-zisă, să ascundă în spatele ei niște rosturi și taine. Să fie plăcerea cititorului să le descopere – dar să-i rămînă plăcerea poveștii chiar dacă nu le descoperă. Să poată fi citită la mai multe nivele, de oameni diferiți, cu gusturi diferite.