Cu ocazia aniversării a 5 ani de Premiile Superscrieri, Fundația Friends For Friends, împreună cu BRD – Groupe Société Générale, lansează cartea Superscrieri: Drumul generației noastre, care regrupează un best of al materialelor care au luat premiul I sau Superscrierea Anului între 2011 și 2014 la Premiile Superscrieri.
Avînd drept fundal Bosnia-Herţegovina anilor ’70, înainte de destrămarea Iugoslaviei, spaţiu în care domneşte influenţa partidului, povestirile lui Emir Kusturica descriu viaţa a trei tineri, Dragan, Aleksa şi Kosta. Inspirîndu-se din realul mărunt, Străin în căsnicie este o colecţie de istorii cu teme dintre cele mai obişnuite: poveşti de familie, în care părinţii şi copiii intră inevitabil în conflict, poveşti de dragoste, uneori imposibile, poveşti în care tinerii se maturizează şi încearcă să depăşească graniţele lumii „de acasă.
Nu credeam să ajung să citesc despre durere și să zâmbesc. Ori să aflu despre suferința cuiva și să găsesc raza de lumină în sufletul îndurerat. Leslie Jamison m-a învățat că se poate, în Probe de empatie, o colecție îndrăzneață și strălucită de subiecte dintre cele mai diverse, de la pierderi personale la maladii-fantomă, pentru care autoarea a primit Premiul pentru Nonficţiune Graywolf Press.
Mi-ar fi plăcut să stau la povești cu Margaret MacMillan mult și bine, dar pentru că interviul nostru transatlantic a fost limitat, m-am mulțumit cu câteva întrebări. Am descoperit că preferăm oarecum același personaj din carte, kaiserul Willhelm, un caracter spectaculos, un om al exceselor, al pasiunilor necontrolate și al verdictelor implacabile. Probabil unul dintre cei care ar fi putut opri declanșarea Primului Război Mondial, dacă într-o dimineață ar fi decis că orgoliul merită înlocuit cu temperanța.
În perioada 16 – 18 septembrie, scriitorul Cristian Teodorescu participă la un turneu de lansări organizat cu prilejul recentei apariţii în limba polonă a romanului Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009; Polirom, 2012), publicat la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar.
Și în această toamnă, Timișoara deschide porțile literaturii la cea de a IV-a ediție a festivalului internațional de literatură. Evenimentul, plănuit să aibă loc în perioada 21-23 octombrie în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, va prilejui iubitorilor de literatură întâlnirea cu nume importante ale literaturii europene de astăzi, scriitori din Ungaria, Germania, Israel, Austria, Ucraina, Bosnia și Hertegovina, Republica Macedonia, Republica Cehă și România.
Pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, Versailles era doar un modest pavilion de vînătoare. Ludovic al XIV-lea îl transformă într-un centru al puterii, dar şi într-un loc al plăcerii, dorinţei şi desfrîului. Grădinile noului castel, parcurile cu fîntîni, apartamentele legate între ele, totul părea menit să adăpostească aventurile Regelui Soare cu nenumăratele-i amante.
Editura Trei şi Librăriile Humanitas vă invită la un dialog pe tema Primului Război Mondial între Margaret MacMillan şi Lucian Boia, miercuri, 16 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul este prilejuit de lansarea volumului Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914 scris de Margaret MacMillan şi care inaugurează noua colecţie Istorie a Editurii Trei, coordonată de Livia Szasz. Dezbaterea dintre cei doi istorici va fi moderată de Cătălin Ştefănescu.
Editura Polirom pregătește pentru această toamnă peste 100 de titluri – ficțiune și nonficțiune, autori români și autori străini – , oferte promoționale săptămînale pe siteul propriu (www.polirom.ro), dar și evenimente dedicate celor mai așteptate și mai îndrăgite cărți.
Toamna 2015 la Editura Cartea Românească este anotimpul ieşirii din arhive. Trei studii de mare amploare vor continua proiectul editorial Rescrierea Istoriei literaturii române, dedicat cartografierii zonelor albe sau gri ale vieţii literare româneşti.
Ediția din acest an a Festivalului de Creație și Interpretare „Gr.V.Birlic a început cu două lansări-eveniment pentru orașul Fălticeni, dar și pentru spațiul cultural românesc. Sub atenta îngrijire a editurii EIKON a fost publicată cartea Birlic, de Gaby Michailescu. Volumul este cu atât mai prețios cu cât acest festival propune reamintirea și prețuirea marelui actor plecat din Fălticeni și care a cucerit inima teatrului.
Putea fi evitat Primul Război Mondial? Puteau marile puteri europene să renunțe la aroganță, orgolii și alianțe bazate pe interese futile, pentru a evita o confruntare cu mii și mii de victime? De ce Europa progresistă s-a aruncat în conflicte pe care nu a știut să le gestioneze?