Cenuşă şi ţărînă de Viktor Remizov (Bibioteca Polirom, Seria Actual) este un roman al prezentului, definit de „veșnicele întrebări cu care ne-a obișnuit literatura rusă, cu personaje vii și complexe, în buna tradiție a romanului realist, dar și cu pagini profund lirice despre oameni și natura care-i modelează.
Încă nu am văzut filmul, dar mie mi-a plăcut cartea. Aș recomanda-o oricărui adolescent care se lasă hărțuit de vreo gașcă, oricărui adult îngenunchiat de viață. Pentru că e o lecție despre cum poți să îți depășești limitele atunci când știi clar pentru ce lupți. Despre scop. Oricum ar fi ecranizarea care deja a primit trei Globuri de aur, sper să onoreze cartea.
Un roman clasic al secolului XX, în care Paul Bowles examinează magistral felul cum americanii descoperă o altă cultură și efectele devastatoare pe care pericolele și pustietatea neîndurătoare din deșert le au asupra personajelor.
Umberto Eco şi-a publicat primul roman, Numele trandafirului, cînd avea aproape cincizeci de ani. După mai bine de două decenii, Confesiunile oferă o retrospectivă a activităţii sale de romancier şi prezintă modul în care îşi construieşte operele, de la alegerea perioadei şi a locului în care plasează acţiunea pînă la „asamblarea imaginilor şi a episoadelor. În îmbinarea de real şi imaginar sînt prinşi şi cei aflaţi în afara acestor lumi inventate. De ce ne impresionează lacrimile unui personaj? În ce măsură Anna Karenina, Gregor Samsa şi Leopold Bloom „există?
Romanul Doinei Ruști, Lizoanca la 11 ani, tradus la Orpheusz Kiado, a intrat în topul celor mai bune 10 romane apărute în cursul anului 2015 la Budapesta, alături de scriitori binecunoscuți precum Bartis Attila, Danyi Zoltán, Dragomán György, Kiss Noémi.
Multe povești s-au spus, de-a lungul a mai bine de jumătate de secol, despre Kennedy: de la vizionarismul bărbaților familiei până la reziliența femeilor din clan, de la lipsa de scrupule până la puterea fantastică de disimulare a suferinței, totul pudrat cu detalii despre stilul de viață, eleganța, opulența și modul în care reușeau să impună tendințe.
Studiul lui Z. Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească - aflat la a patra ediţie - , este o radiografie ideologică şi culturală a unei zone fierbinţi din interbelicul românesc: deceniul al patrulea al secolului XX care, spre deosebire de cel de-al treilea deceniu în care a predominat „modernitatea (sincronism, avangardism, europenism), s-a aflat sub imperiul „tradiţionalismului (autohtonism, ortodoxism, legionarism, „trăirism etc.).
Nu numai la noi există voci care cârtesc împotriva „clasicilor. Nu numai la noi există și mai multe voci care „tac cu program când vine vorba de ei, pomenindu-le eventual în fugă numele, dar lăsându-le scrierile într-o interesată uitare. Și, în sfârșit, nu numai la noi apar din când în când salutare inițiative de recuperare a celor ce-au binemeritat prin opera lor, deschizând genului, în condiții de cele mai multe ori vitrege pentru receptarea lui de către literaturile naționale, căi în lungul cărora au putut avansa, cu propriul lor bagaj de idei și soluții, autorii ajunși azi în plină și uneori chiar spectaculoasă manifestare.