Dean Koontz este un autor foarte prolific, este un autor bine cunoscut, este un autor de succes, este un autor bine vândut. A reuşit toate acestea inventându-şi un stil propriu, inconfundabil şi – mai ales – inventând (reinventând) un gen ce-i aparţine doar lui.
Definit în literatura de specialitate drept suspence thriller, genul literar în care excelează Koontz combină, de fapt, elementele de thriller cu horror, fantastic, science fiction şi – uneori – cu satira. Rezultatul este că Dean Koontz obţine ceva original, ceva ce-l defineşte şi-l deosebeşte de alţi scriitori. Sigur, dozele pe care le toarnă în alambicul său sunt diferite de fiecare dată, iar unele dintre romanele sale pot fi încadrate destul de uşor în categoria horror – dar cărţile lui Koontz se caracterizează întotdeauna prin dinamism, prin tensiune şi prin răsturnări dramatice de situaţie. Adică se citesc cu sufletul la gură.
Speranţă de viaţă este unul dintre romanele lui Koontz în care doza de horror este redusă. În schimb, povestea se bazează pe un element fantastic interesant: în ziua de 9 
august 1974, ziua în care s-a născut eroul cărţii (Jimmy Tock), bunicul acestuia a făcut zece preziceri. După cum ne atrage atenţia Jimmy, bunicul său fusese patiser şi făcuse ecleruri şi tarte, nu preziceri. Dar, în timp ce Jimmy se pregătea să vine pe lume, bătrânul Tock a anunţat o asistentă că nepotul său se va naşte la ora zece şi patruzeci şi şase de minute, că va suferi de sindactilie, că va avea patru kilograme şi două sute optzeci de grame, că va avea cincizeci şi unu de centimetri şi că toată lumea o să-i zică Jimmy. Iar după aceea, înainte de a muri, Josef Tock a mai adăugat că între 20 și 30 de ani, băiatul va avea parte de cinci zile teribile, de care trebuie să se ferească. A mai înşirat cele cinci date, iar apoi şi-a dat obştescul sfârşit…
Şi aşa începe povestea lui Jimmy Tock, brutar şi patiser ca şi tatăl şi bunicul său, care vieţuieşte sub ameninţarea celor cinci zile groaznice din viitorul său.
Sigur, ca orice om rezonabil, Jimmy îşi vede liniştit de viaţa sa, de meserie şi de ospeţele tradiţionale în familia Tock (merită să citiţi cartea asta măcar pentru a vedea cum îşi imaginează Koontz o viaţă fericită de familie, şi vă asigur că eu – lacom şi mâncău de felul meu – mi-aş fi dorit să fiu în stare să rezist unui asemenea regim).
Numai că ziua de 15 septembrie 1994 – prima dintre cele cinci zile teribile – se apropia, iar Jimmy începe să se întrebe dacă nu e cazul să trateze prezicerile bunicului său cu seriozitate – mai ales că datele privind naşterea sa fuseseră corecte.
Să rămână în casă? Asta părea opţiunea cea mai corectă… dar dacă e să te lovească nenorocirea, locuinţa nu-i un refugiu prea sigur, oricând se poate întâmpla o catastrofă, începând cu explozia instalaţiei de gaze şi terminând cu prăbuşirea unui avion peste ea…
Pe de altă parte, faptul că existau cinci zile groaznice însemna că nu avea să moară în prima dintre aceste cinci zile – dar nu-i garanta nimeni că nu avea să rămână schilod…
Aşa că, după ce întoarce lucrurile pe toate feţele, Jimmy decide să-şi petreacă ziua în oraş, ca de obicei. Trebuia să se ducă la spălătorie, la bancă şi la bibliotecă.
Eroul nostru gândeşte ca un om obişnuit: la spălătorie se lucrează cu tot felul de chimicale, deci poate avea loc oricând o explozie; banca poate fi jefuită în orice clipă, e clar că-i un loc periculos… deci face ceea ce ar face orice om normal şi cu gândire sănătoasă: se duce la biblioteca publică.
Tocmai bine ca să nimerească peste nişte bandiţi care intenţionau să jefuiască oraşul şi să arunce în aer toate clădirile din centrul acestuia.
Şi astfel, Jimmy Tock capătă confirmarea faptului că prezicerile bunicului său erau adevărate – confirmare însoţită de un şir de aventuri palpitante, surprinzătoare şi cu multe, multe răsturnări de situaţii.
Care vor fi acele aventuri? Trebuie să aflaţi singuri, eu nu vă voi spune mai mult. Credeţi-mă însă pe cuvânt: e periculos să te duci la bibliotecă!