Am primit recent de la editura Benefica manuscrisul unei cărţi de parenting. M-am bucurat, pentru că este un domeniu destul de virgin la noi, alimentat deocamdată nu de experienţe locale, ci de traduceri, interpretări şi adaptări mai mult sau mai puţin fericite.
La Gala Industriei de Carte din România, Bogdan-Alexandru Stănescu a povestit despre Matei Brunul, cel mai recent roman semnat de Lucian Dan Teodorovici. Era atât de entuziasmat de cartea aceasta, încât mi-a stârnit curiozitatea, așa că am citit-o și eu. E un roman cu o atmosferă extraordinară, eu am avut momente în care mi se părea că Matei stă pe un scaun și mă privește, ori îl zăresc printre trecătorii grăbiți, mergând încet, cu capul în pământ, șoptind doar el știe ce păpușii.
De curând la Editura Humanitas, în seria Memorii-Jurnale, a apărut volumul Aşa s-au întâmplat, aşa le-am însemnat de Luli August Sturdza, cu ilustraţii din lucrările autoarei. Mozaicul memorialistic pe care pictoriţa, graficiana, artista decoratoare Luli August Sturdza (Bucureşti, 1922 - Los Angeles, 2000) l-a lăsat în urmă reprezintă o mărturie a unei vieţi aventuroase şi a unei personalităţi de o fermecătoare originalitate. Ediţia Humanitas e prefaţată de Adrian Silvan-Ionescu şi are o anexă cu două texte noi.
Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Headsome Communication lansează primul concurs naţional de design de carte din România. Competiţia este parte a proiectului Cele mai frumoase cărţi din România, un eveniment menit să iniţieze o dezbatere profesionistă pe tema designului de carte şi să ajute la profesionalizarea acestui domeniu. Proiectul, susținut și de BookMag, îşi propune să promoveze cele mai valoroase realizări autohtone în domeniul designului de carte, atît la nivel naţional, cît şi la nivel european.
Nicole Krauss este pe lista scurtă a autorilor mei favoriți. Mă regăsesc în multe dintre pasajele cărților sale, iar frazele ei au pentru mine o sonoritate, culoare și aromă. Un amic de-al meu mi-ar spune că am o sensibilitate pentru scriitorii evrei sau de origine evreiască și da, mi se pare că ei au un nu-știu-ce care îi face povestitori excelenți. Cred că veți fi de acord cu mine după ce veți citi acest interviu:
Când a fost premiată cu Pulitzer, în 2000, pentru Interpret de maladii, scriitoarea americană de origine indiană Jhumpa Lahiri era o necunoscută pentru lumea literară. Premiul i-a determinat pe mulți să îi citească proza și așa au descoperit o autoare fenomenală, care nu se teme să scrie despre sentimente, senzații, nu emite maxime prețioase despre viață, nuvelele sale nu sunt amuzante, forțat inteligente sau pretențioase, pot fi citite de oricine a trecut decent prin școală. Dar! Toată scriitura asta simplă ți se insinuează în minte, îți intră în oase, îți provoacă furnicături și te trezești lăcrimând sau zâmbind în timp ce citești. Nu e minunat să poți dirija o simfonie de senzații și emoții cu doar o înșiruire de cuvinte?
Sunt cărți care te mângâie, cărți care te zdrobesc, altele care trec peste tine precum o ploaie de vară, dar cele mai importante sunt cărțile care îți pătrund în minte și își deschid un sertar doar al lor.
Pământul oamenilor liberi al autoarei franceze de origine română Liliana Lazăr este încă un roman care aduce în prim-plan perioada comunistă a României. Acţiunea cărţii are loc în România, în anul 1955, iar eroul principal este Victor Luca, din satul Slobozia, de lângă Iași. După ce a comis o crimă, el trebuie să trăiască ascuns, dar nevoia de mântuire îl duce până acolo încât va accepta o misiune secretă: să fie copist, pentru a salva scrierile sfinţilor, interzise în timpul regimului comunist.
John Steinbeck avea 14 ani când a decis că scrisul e destinul său. Așa că și-a încercat talentul cu poeme și mici piese în proză, până la terminarea facultății. După ce a renunțat la studiile de la Universitatea Stanford, Steinbeck a încercat să trăiască din scris. A ales New Yorkul pentru o perioadă, dar norocul nu i-a surâs; a avut tot felul de slujbe sezoniere, gen muncitor în construcții, reporter de cotidian ș.a. S-a întors în California, unde s-a angajat ca îngrijitor la Lake Tahoe. Aici s-a căsătorit cu Carol, femeia a cărei misiune providențială a fost aceea de a-l încuraja să scrie. Cu sprijinul (inclusiv financiar) și încurajarea ei, a apărut Cupa de aur, primul său roman, iar în următorul deceniu, și alte opere literare memorabile.
O scriitoare atentă la detalii, acidă, realistă, care pornește întotdeauna de la sâmburele de realitate, pe care îl îmbracă în povești care îți cotropesc gândurile. Tatiana Niculescu Bran a dovedit că poate aborda atât registrul nonficțiunii, cu Spovedanie la Tanacu, dar și pe cel al ficțiunii cu arome exotice, cu
Am rămas datoare cu noutățile toamnei aduse de Grupul Editorial Trei. Spre deosebire de alte edituri, care vara cam dorm, Trei a fost o sursă de delicatese în ultimele săptămâni.
Teoretic, mai avem cam o lună de vacanță, căci de la 15 septembrie toată lumea se întoarce la posturi. Dacă v-ați rezervat perioada de relaxare pentru această lună și încă nu știți ce să citiți în șezlong, iată câteva recomandări: