În ultima vreme am tot citit, multe şi diverse, dar timpul mi-a fost ocupat furat de multe alte activităţi, aşa încât am ajuns să nu mai ţin pasul cu recenziile. Prin urmare, m-am gândit să vă stârnesc doar cu nişte mici impresii de lectură pentru un teanc de cărţi din domenii diverse.
Muzica este o mesageră a zeilor sau, dimpotrivă, a Infernului? Aceasta este întrebarea de la care porneşte romanul Clopotele, semnat de scriitorul american Richard Harvell. Moses Froben, născut într-o clopotniţă a unui sat eleveţian, din relaţia păcătoasă dintre preotul catolic şi „nebuna satului, este posesorul unei voci de excepţie. Ea, vocea, îi aduce în viaţă deopotrivă lumina şi întunericul, eliberarea de condiţia sa umilă şi, totodată, captivitatea într-o alta, la fel de (dacă nu şi mai) chinuitoare. Căci, aruncat în râu de tatăl nelegiuit, dornic să scape de amintirea păcatului său, Moses va fi salvat de nişte călugări. Intrat în mânăstire, vocea îl va face repede remarcat, dar îl va şi condamna pe viaţă: adolescentul va fi castrat, pentru ca vocea sa angelică să îşi păstreze puritatea.
Pentru cuplul imaginat de Zeruya Shalev, problemele nu trebuie rezolvate, ci trăite. Sunt întoarse pe toate feţele şi trezesc vulcanul stins al nemulţumirilor mocnite. Când emoţiile au erupt, nu a venit finalul. A început doar cronica unui război anunţat de alăturarea cuvintelor Soţ şi soţie, prea devreme.
În iunie 1948, vaporul Empire Windrush ancora la Londra, având la bord 492 de oameni din Indiile de Vest. Veniţi în căutarea unei vieţi mai bune, aceştia erau primul grup mare de imigranţi caraibieni în Marea Britanie. Tatăl romancierei Andrea Levy se afla pe acel vapor, iar în cărţile sale anterioare, scriitoarea s-a referit la copiii din „generaţia Windrush şi la eforturile lor de a-şi construi o viaţă, fiind în acelaşi timp negri şi britanici. Acum, în cel de-al patrulea roman, O insulă prea mică, ce i-a adus în 2004 Premiul Orange şi distincţia Whitbread pentru Cartea Anului, Levy revine la problemele acele generaţii deschizătoare de noi drumuri.
Iubiri de altădată este cea mai nouă colecție a editurii ALLFA, debutând cu patru titluri: O mică glumă, de Anton Pavlovici Cehov; Dom Casmurro, de Joachim Maria Machado de Assis; Soţii de artişti, de Alphonse Daudet şi Iubire şi gimnastică, de Edmondo de Amicis. Multe dintre titlurile acestei colecţii sunt traduse pentru prima oară în limba română.
William Trevor va împlini 84 de ani anul acesta. Realizările lui literare, profunde şi statornice, în douăzeci şi patru de cărţi de ficţiune, s-au născut dintr-o serie de alternanţe obişnuite, la fel de fireşti pentru el ca mersul pe jos. Trevor a ales zona dintre proza scurtă şi roman, plasându-şi poveştile în decoruri irlandeze şi engleze şi vorbind despre Problemele cu majusculă ale ţinutului său de baştină şi despre necazurile personale, cu minusculă, ale personajelor sale.
Trebuie să citeşti Abanos pentru a redescoperi un continent frumos şi blestemat… Africa miresmelor grele de mirodenii şi de magherniţe. Africa unor războaie fără învingători, dar şi a răbdării nesfârşite. Un continent ofertant până la sufocare, aşa l-a găsit jurnalistul Kapuscinski, un explorator modern al sufletului de abanos.
Jurnalul unui puşti este o carte extrem de amuzantă, un roman în benzi desenate care te amuză la tot pasul şi care te relaxează. Am avut câteva ezitări în privinţa citirii acestui roman, având în vedere că se adresează unei anumite categorii de vârstă pe care eu am cam depăşit-o. Dar nu este deloc adevărat. După părerea mea, poate fi citită la fel de bine şi de adulţi şi poate îşi vor recunoaşte propriul copil în Greg Heffley, cât şi de adolescenţii care au trecut de ciclul gimnazial, dar care, vă spun din proprie experienţă, se vor regăsi foarte mult în personajul principal şi în comportamentul lui faţă de părinţi, fraţi/surori mai mici/mari, şcoală, profesori, popularitate, prieteni plus multe alte lucruri.
Fata de hârtie este o carte atipică, care vine cu o idee originală și foarte atrăgătoare, un roman ușor diferit de cele cu care ne-a obișnuit Guillaume Musso, o ficțiune în ficțiune.
Când o familie de burghezi trăieşte sub ameninţarea falimentului, alege paralizia. Grimasele, înverşunarea, semnele faciale ce prevesteau dezgustul şi disperarea au îngheţat într-o complicitate mitomană. Romanul Indiferenţii este un tablou decadent al unei familii rămase în trecutul securizant, aşteptând viaţa de huzur ce nu se mai întoarce. Personajele sunt veşnicii deznădăjduiţi, aflaţi în aşteptarea unui miraj amăgitor, care să le aducă înapoi fastul pierdut.
Becca Fitzpatrick visează să devină scriitoare încă de pe vremea când frecventa grădinița. Dintotdeauna i-au plăcut poveștile cu prinți și prințese și iată că a ajus să transpună o astfel de poveste într-o saga care are un succes internațional la care nici nu a visat. Dar lucrurile nu au fost întotdeauna atât de roz pentru Becca Fitzpatrick. A avut nevoie de cinci ani, în care a primit 100 de răspunsuri negative din partea publisherilor, până a convins pe unul dintre ei că romanul său de debut, Îngerul nopții, are potențial de bestseller. Ce s-a întâmplat de la prima apariție a cărții și până în prezent este istoria cunoscută de toată lumea.
În acest sezon, ziua perfectă înseamnă o băutură caldă, o carte bună sau o discuție relaxată cu prietenii, într-o casă plină de arome delicate, precum cea de vanilie. Cred că este imaginea pe care au avut-o și nutriționiștii noștri, George Puia Negulescu și Șerban Puia Negulescu, când au ales să vă povestească despre una dintre cele mai prețioase mirodenii (și o să vedeți că are niște calități extraordinare).